Dictionar politic

  Societate
 
Societate (lat. societas „întovărăşire“, „unire“, „societate“), ansamblu unitar, complex sistemic, organic integrat, de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului lor individual şi colectiv.

În cadrul acestui ansamblu de relaţii, determinante sînt relaţiile de producţie, care apar în procesul producţiei bunurilor materiale şi corespund unei trepte de dezvoltare a forţelor de producţie. Ansamblul relaţiilor de producţie constituie structura (economică) a societăţii, baza reală pe care se înalţă o suprastructură (juridică, politică, morală, artistică, religioasă, filozofică) şi căreia îi corespund forme determinate ale conştiinţei sociale (Karl Marx). 

Purtătorii relaţiilor sociale, creatorii valorilor materiale şi spirituale sînt oamenii. În procesul complex al activităţii şi vieţii lor comune, în calitate de membri ai societăţii ei sînt reuniţi în grupuri, clase sociale şi comunităţi, încadraţi în diverse structuri organizaţionale, în instituţii care le mediază la nivel de eficienţă raporturile lor cu natura şi relaţiile dintre ei. De aceea, societatea nu se reduce la suma indivizilor care o compun; ea reprezintă o unitate calitativ distinctă a acestora, caracterizată printr-o organizare condiţionată istoric şi determinată de legi ale structurii şi dezvoltării sale. 

Materialismul istoric, arătînd rolul, în ultimă instanţă hotărîtor, al modului de producţie în dezvoltarea socială, a explicat mecanismul intern al formaţiunilor sociale şi al succesiunii lor istorice şi a oferit astfel premisele teoretice şi metodologice ale definirii ştiinţifice a conceptului de societate.

 

 

 
 
 
 
 
 
          MIA Sageata Secţiunea română Sageata Dicţionar politic Sageata S