În ultimii 15-20 de ani, mai ales după războiul americano-spaniol (1898) şi după cel anglo-bur (1899-1902), literatura economică, precum şi cea politică a lumii vechi şi a lumii noi recurge tot mai des la noţiunea de „imperialism“ pentru a caracteriza epoca în care trăim. În 1902 a apărut la Londra şi la New York lucrarea economistului englez J. A. Hobson intitulată „Imperialismul“. Autorul, care se situează pe punctul de vedere al social-reformismului şi al pacifismului burghez - punct de vedere identic, în fond, cu poziţia de astăzi a fostului marxist K. Kautsky -, a descris foarte bine şi amănunţit particularităţile economice şi politice fundamentale ale imperialismului[1]. În 1910 a apărut la Viena lucrarea marxistului austriac Rudolf Hilferding intitulată „Capitalul financiar“ (traducere rusă: Moscova, 1912). Cu toate că autorul greşeşte în teoria banilor şi vădeşte o anumită tendinţă de a împăca marxismul cu oportunismul, lucrarea sa ne oferă o analiză teoretică extrem de valoroasă a „fazei contemporane în dezvoltarea capitalismului“ - cum o numeşte el în subtitlul acestei lucrări[2]. În fond, ceea ce s-a spus în anii din urmă despre imperialism - mai ales în numeroasele articole de revistă şi de ziar apărute în legătură cu această temă, precum şi în rezoluţiile adoptate, de pildă, la congresele de la Chemnitz[3] şi Basel, care au avut loc în toamna anului 1912 - aproape că nu depăşeşte cercul ideilor expuse sau mai bine zis, rezumate de ambii autori amintiţi mai sus...
În cele ce urmează vom încerca să expunem pe scurt, într-o formă cît mai populară, legătura şi relaţia dintre particularităţile economice fundamentale ale imperialismului. Asupra laturii neeconomice a problemei nu ne vom opri, oricît de mare ar fi interesul pe care-1 prezintă ea. Indicele bibliografic şi alte indicaţii care ar putea să intereseze numai pe unii dintre cititori vor fi date la sfîrşitul lucrării.
[1]. O analiză amănunţită şi un conspect al cărţii lui J. A. Hobson „Imperialism. A Study“ (Londra, 1902) se găsesc în „Caiete despre imperialism“ (vezi Opere complete, vol. 28, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 381-414). În 1904, Lenin a tradus în ruseşte cartea lui Hobson (vezi Opere, vol. 37, Bucureşti, Editura politică, 1958, p. 315); manuscrisul traducerii nu a fost găsit pînă în prezent. Lenin spunea despre cartea lui Hobson că „este folositoare în general şi mai cu seamă pentru că ajută la dezvăluirea poziţiei fundamental greşite a kautskismului în această problemă“ (Opere complete, vol. 28, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 91). Folosind bogatul material faptic din cartea lui Hobson, Lenin critică, totodată, concluziile sale reformiste şi încercările de a apăra într-o formă camuflată imperialismul. - Nota red. Editurii Politice
[2]. În lucrarea „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului“ şi în „Caiete despre imperialism“, Lenin se referă în repetate rînduri la cartea „Capitalul financiar“ de R. Hilferding. Folosind materialul faptic din această sursă pentru caracterizarea diferitelor aspecte ale capitalismului monopolist, Lenin îl critică, totodată, pe autor pentru tezele şl concluziile sale nemarxiste în probleme deosebit de importante ale imperialismului. Cu toate aceste greşeli serioase, cartea lui Hilferding a jucat un anumit rol pozitiv în studierea celei mai noi faze de dezvoltare a capitalismului. - Nota red. Editurii Politice
[3]. Este vorba de rezoluţia adoptată la 20 septembrie 1912 de Congresul de la Chemnitz al social-democraţiei germane în problema imperialismului şi a atitudinii socialiştilor faţă de război. Rezoluţia condamna politica imperialistă şi sublinia importanţa luptei pentru pace. - Nota red. Editurii Politice