Miturile sînt poveşti mincinoase care spun adevărul.
ARISTOTELi)
Prometeui), Titanuli) neîmblînzit, care, înlănţuit şi cu trupul sfîşiat de vultur, încă îl mai ameninţă pe Zeusi), a devenit pentru mitologii antici şi moderni personificarea poetică şi eroică a inventării focului, pe care îl fură din ceruri şi îl predă oamenilor pe care îi învaţă cum să se folosească de el pentru prelucrarea metalelor.
Un orientalist, M. F. Baudry, consideră că mitul şi numele lui Prometeu sînt de origine ariană: pramantha înseamnă în sanscrită bastonul care se învîrteşte într-o gaură făcută în mijlocul unei plăci rotunde de lemn, iar pramathyus este cel care obţine focul prin acest procedeu. Grecii derivă numele său de la Προ-μαθεϊν, a şti dinainte, a prevedea: Prometeu era cel prevăzător, iar fratele său Epimeteui), cel neprevăzător. Eschili) îl numeşte cel «prevăzător» (Prometeu, v. 85), «fiul ingenios al lui Themisi) cu înţelepte sfaturi» (ib., v. 18), «cel viclean, cel şiret» (ib., v. 62). Pentru Hesiodi), cît şi pentru Eschil, el este fiinţa subtilă, ascuţită la minte, inteligentă. Pentru Greci, numele său nu avea nici o legătură etimologică cu focul.
Interpretarea mitului, acceptată fără rezervă, ar avea o şansă de a fi incontestabilă dacă Zeus, călăul lui Titan, ar fi fost un zeu primitiv, a cărui origine se pierde în negura vremurilor, precum cea a Geeii); dar, din contra, el este contemporanul lui Prometeu, care îl consideră drept un «nou şef al preafericiţilor» (ib., v. 96), uzurpator al tronului lui Cronosi), care este primul născut după Iliada şi al treilea după Hesiod. Acesta făcea parte din a treia generaţie de divinităţi masculine ale Panteonului elen, precedate de Geea, «Mamă a tot» — Παμμήτηρ (ib., v. 90). Prin urmare, ar trebui să acceptăm că Grecii preistorici sînt oamenii cei mai inferiori pe care îi cunoaştem, fiindcă nu a fost încă găsită o hoardă sălbatică care nu cunoştea focul, nu-l întrebuinţa pentru a se încălzi, a-şi prepara alimentele şi a alunga fiarele sălbatice şi care nu-l producea prin frecarea a două bucăţi de lemn. Este mai mult decît probabil că Arienii, înainte de a emigrat în India, posedau focul: în orice caz, Elenii îl întrebuinţau pentru prelucrarea metalelor înaintea de naşterea lui Zeus şi a lui Prometeu, fiindcă Ciclopiii), care făceau fulgerele pe care fiul lui Cronos le arunca împotriva Titanilor, erau după spusele lui Hesiod, fiii lui Uranusi), adică ai primei generaţii de divinităţi masculine. De altfel, Prometeu însuşi recunoaşte că oamenii ştiau ce este focul, iar el nu a trebuit decît să-i înveţe cum să vadă prevestirile flăcării (ib., v. 499) şi că un «popor sălbatic, Chalybiii), ştiau să forjeze fierul (ib., v. 709-710).
Deci, Prometeu nu trebuia să transmită focul Elenilor preistorici şi nici să-i înveţe cum să se folosească de el: trebuie căutată o altă interpretare a mitului.