Situaţia diferită a claselor în sistemul producţiei materiale generează inevitabil contradicţii între interesele lor fundamentale. Aceste contradicţii au un caracter obiectiv şi se manifestă, atunci cînd sînt ireductibile, prin lupta de clasă, care cuprinde principalele sfere ale vieţii sociale: politică, economică, ideologică.

Izvorul esenţial al luptei de clasă în toate formaţiunile sociale antagoniste este proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie care împarte societatea în proprietari şi deposedaţi, în exploatatori şi exploataţi, în asupritori şi asupriţi. Lupta de clasă străbate toată istoria societăţilor împărţite în clase antagoniste; în fiecare dintre aceste societăţi, lupta de clasă cunoaşte însă o serie de particularităţi, decurgînd din caracterul modului de producţie şi din specificul structurii de clasă a orînduirii respective.

Întrucît puterea politică a clasei economiceşte dominantă este principalul instrument pentru menţinerea şi consolidarea poziţiei sale, lupta claselor asuprite împotriva celor asupritoare devine o luptă politică, îndreptată spre cucerirea puterii. Forma cea mai înaltă a lupta de clasă este revoluţia socială, prin care se realizează trecerea de la o formaţiune socială la una nouă.

Lupta de clasă este o lege obiectivă proprie modurilor de producţie bazate pe raporturi sociale antagoniste; ea constituie forţa motrice a dezvoltării societăţilor bazate pe asemenea moduri de producţie. Karl Marx şi Friedrich Engels au dat, pentru prima dată în istoria gîndirii social-politice, o explicaţie ştiinţifică a luptei de clasă, au demonstrat caracterul său legic şi istoric. Ei au arătat că „istoria tuturor societăţilor de pînă azi este istoria luptelor de clasă“.

În cadrul formaţiunilor sociale, socialismul înseamnă modificarea naturii claselor sociale, a intereselor fundamentale ale acestora şi determină - pentru prima oară - instaurarea unor raporturi sociale noi între clase; caracterul omogen al structurii de clasă în socialism determină trecerea de la raporturi de luptă între clase, la raporturi de unitate politică şi ideologică, temeiul acestei unităţi constituindu-l comunitatea intereselor care tinde spre omogenizare.