Gīndire, proces psihic cognitiv de
generalizare şi de abstractizare, de reflectare mijlocită a obiectelor şi fenomenelor, a relaţiilor dintre ele.
Īn vreme ce cunoaşterea senzorială reflectă īnsuşirile individuale, particulare şi īntīmplătoare
a concretului obiectiv, gīndirea reflectă īnsuşirile generale şi necesare care ţin de domeniul esenţei acestuia, dezvăluie
legile structurii şi dinamicii obiectelor şi fenomenelor lumii reale şi posibile.
Gīndirea este o funcţie a materiei superior organizate, a creierului omenesc, apărută īn condiţiile procesului social al
muncii, odată cu trecerea de la activitatea instinctuală la folosirea conştientă a uneltelor de muncă īn activitatea de producţie a bunurilor necesare satisfacerii nevoilor individuale şi sociale ale oamenilor, activitate a cărei eficienţă depinde de gradul de cunoaştere prealabilă a īnsuşirilor generale ale obiectelor şi fenomenelor care urmează a fi supuse transformării īn procesul de muncă.
Gīndirea s-a dezvoltat īn unitate indisolubilă cu limba, apărută şi ea īn procesul muncii, care necesită comunicarea īntre oameni. Practica social-istorică este izvorul şi totodată mijlocul de verificare a cunoştinţelor dobīndite de oameni prin intermediul gīndirii.
Desfăşurarea proceselor de gīndire are loc sub forma noţiunilor,
judecăţilor şi raţionamentelor. Elaborarea judecăţilor şi a raţionamentelor, formarea noţiunilor se realizează prin diferite operaţii ale gīndirii: determinarea, comparaţia, analiza şi sinteza, sistematizarea, abstractizarea şi concretizarea, analogia etc. Gīndirea se exercită atīt prin integrarea unor elaborări raţionale anterioare īn activitatea teoretică actuală, īn scopul creşterii gradului de eficienţă al activităţii practice pe care o mijloceşte demersul teoretic, cīt şi prin elaborarea unor idei, ipoteze şi teorii noi, ceea ce reprezintă gīndirea creatoare.
|
