Comunism,
formaţiune socială cu două faze în dezvoltarea
sa: faza inferioară, socialismul, şi faza
superioară, comunismul propriu-zis, dezvoltat
din primul, cînd forţele de producţie ating un
nivel foarte ridicat, mijloacele de producţie
sînt proprietate socială, nu mai există
clase sociale, dispar deosebirile esenţiale dintre
oraş şi sat şi cele dintre munca fizică
şi cea intelectuală şi cînd nivelul
productivităţii muncii şi al conştiinţei
sociale asigură condiţii pentru aplicarea în
repartiţie a principiului „de la fiecare după
capacităţi, fiecăruia după nevoi“.
Comunismul,
în concordanţă cu dezvoltarea amplă a ştiinţei şi culturii, presupune şi o organizare calitativ superioară a întregii activităţi economico-sociale, o
diviziune nouă, comunistă a muncii, întemeiată pe afirmarea liberă, deplină şi multilaterală a capacităţii, aptitudinilor şi talentului tuturor membrilor societăţii.
Comunismul este o societate fără clase,
în care se realizează egalitatea socială
deplină a tuturor membrilor
societăţii.
Comunismul va cunoaşte şi
modificări profunde în structura organizatorică
a societăţii. Statul, în calitate de instrument
de clasă, va dispărea din
ansamblul instituţiilor sociale;
unităţile de producţie
şi teritoriale vor fi administrate în
mod democratic cu participarea tuturor
membrilor lor, asigurîndu-se rotaţia
periodică în funcţiile
administrative în raport cu
aptitudinile şi calităţile
lor profesionale.
Marx a relevat caracterul istoric al
politicii, definit ca expresie a unor raporturi de clasă. În comunism, organizarea societăţii îşi
va pierde caracterul politic, de clasă, de dominaţie socială a unei clase,
realizîndu-se ca proces de autoconducere.
|
|
"Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă şi întreaga producţie va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociaţi, atunci puterea publică îşi va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se uneşte în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluţie, devine clasă dominantă şi, ca clasă dominantă, desfiinţează vechile relaţii de producţie făcînd uz de forţă, atunci el desfiinţează, o dată cu aceste relaţii de producţie, şi condiţiile de existenţă ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, şi, prin aceasta, propria sa dominaţie de clasă.
|
|
|
|
|
"În faza superioară a societăţii comuniste, după ce va dispărea subordonarea înrobitoare a indivizilor faţă de diviziunea muncii şi, o dată cu ea, opoziţia dintre munca intelectuală şi munca fizică; cînd munca va înceta să mai fie numai un mijloc de existenţă şi va deveni ea însăşi prima necesitate vitală; cînd alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor vor creşte şi forţele de producţie, iar toate izvoarele avuţiei colective vor tîşni ca un torent - abia atunci limitele înguste ale dreptului burghez vor putea fi cu totul depăşite şi societatea va putea înscrie pe stindardele ei:
de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi!"
(Karl Marx: Critica Programului de la Gotha) |
|
|
|