În prefaţa la lucrarea sa „Contribuţii la critica economiei politice“, Berlin, 1859, Karl Marx relatează cum la Bruxelles, în 1845, ne-am apucat amîndoi „să elaborăm concepţia noastră“ — şi anume concepţia materialistă asupra istoriei, elaborată mai ales de Marx —, „în opoziţie cu concepţia ideologică a filozofiei germane, adică de fapt să ne răfuim cu conştiinţa noastră filozofică anterioară. Aceasta hotărîre a fost realizată sub forma unei critici a filozofiei posthegeliene. Manuscrisul[N280], cuprinzînd două volume groase in-octavo, ajunsese de mult în Westfalia, unde urma să fie editat, cînd am fost încunoştinţaţi că împrejurările schimbate nu mai îngăduiau tipărirea lui. Am abandonat acest manuscris criticii rozătoare a şoarecilor, cu atît mai bucuroşi cu cît scopul nostru principal — acela de a ne lămuri noi înşine — fusese atins“[1].
S-au scurs de atunci peste 40 de ani, şi Marx a murit, fără ca vreunuia dintre noi să i se fi oferit prilejul de a relua acest subiect. Atitudinea noastră faţă de Hegel[i] ne-am exprimat-o cu diferite prilejuri, dar niciodată într-un mod cuprinzător şi închegat. Asupra lui Feuerbach[i], care, în anumite privinţe, constituie o verigă intermediară între filozofia lui Hegel şi concepţia noastră, nu am mai revenit niciodată.
Între timp, concepţia lui Marx asupra lumii şi-a găsit adepţi departe, în afara hotarelor Germaniei şi ale Europei şi în toate limbile culte ale lumii. Pe de altă parte, filozofia clasică germană trece acum printr-un fel de renaştere în străinătate, mai ales în Anglia şi în Ţările scandinave. Chiar şi în Germania se pare că lumea începe să se sature de mizerele ciorbe eclectice care se servesc la universităţi sub numele de filozofie.
În aceste împrejurări am considerat din ce în ce mai indicată o expunere scurtă şi sistematică a atitudinii noastre faţă de filozofia hegeliană, — cum am pornit de la ea şi cum am rupt-o cu ea. Tot astfel am considerat drept o datorie de onoare mereu actuală să recunosc pe deplin influenţa pe care, în perioada noastră de Sturm und Drang, Feuerbach, mai mult decît oricare alt filozof posthegelian, a avut-o asupra noastră. Am profitat deci bucuros de ocazie atunci cînd redacţia revistei „Neue Zeit“ mi-a cerut o recenzie critică a cărţii lui Starcke[i] despre Feuerbach. Lucrarea mea a fost publicată în numerele 4 şi 5 din 1886 ale revistei, iar acum apare într-o ediţie separată, revăzută.
Înainte de a trimite aceste rînduri la tipar, am căutat vechiul manuscris din 1845—1846 şi l-am răsfoit încă o dată. Capitolul despre Feuerbach nu este încheiat. Partea terminată constă dintr-o expunere a concepţiei materialiste asupra istoriei, care dovedeşte doar cît de incomplete mai erau pe atunci cunoştinţele noastre de istorie economică. Manuscrisul nu conţine o critică a doctrinei feuerbachiene însăşi; de aceea este inutilizabil pentru actualul meu scop. În schimb, într-un caiet vechi al lui Marx am găsit cele 11 teze despre Feuerbach, tipărite aici ca anexă[2]. Sînt însemnări în vederea unei elaborări ulterioare, aşternute în grabă, nedestinate nicidecum tiparului, dar de o valoare incalculabilă, fiind primul document care conţine genialul germene al noii concepţii despre lume.
Friedrich Engels
Londra, 21 februarie 1888
Publicat în: F. Engels. „Ludwig Feuerbach und der Ausgang der klassischen deutschen Philosophie“. Stuttgart, 1888
Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 21, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 356—357
Nota red. Editurii Politice
[1]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 10. — Nota trad. Editurii Politice
[2]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 5—7, 575—578. — Nota trad. Editurii Politice
[N280]. Este vorba de „Ideologia germană“ a lui K. Marx şi F. Engels (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 9-572). — Nota red. Editurii Politice (nota 280, vol. 2)