Londra, 23 februarie 1891
Dragă Kautsky,
Ai primit, desigur, felicitarea mea de alaltăieri, scrisă în grabă. Şi acum să ne întoarcem la ale noastre, adică la scrisoarea lui Marx[1].
Teama că va pune o armă în mîna adversarilor era neîntemeiată. Insinuări răutăcioase se fac în legătură cu orice, dar în general impresia produsă printre adversari era aceea a unei complete uluiri faţă de această autocritică necruţătoare şi sentimentul: ce putere lăuntrică trebuie să aibă un partid care îşi poate permite aşa ceva! Asta reiese din ziarele adversarilor pe care mi le-ai trimis (multe mulţumiri!) şi din cele pe care mi le-am putut procura pe altă cale. Şi, ca să spun drept, acesta era şi sensul publicării documentului. Ştiam că în primul moment avea să facă, ici-colo, o impresie neplăcută, dar era ceva ce nu putea fi evitat, iar conţinutul obiectiv a compensat, după părerea mea, din plin această impresie. Şi mai ştiam că partidul este destul de puternic ca s-o poată suporta şi contam că astăzi va suporta acest limbaj deschis folosit acum 15 ani; că această dovadă de putere va fi subliniată cu o justificată mîndrie şi că se va spune: care partid s-ar încumeta să facă una ca asta? Această constatare a fost însă lăsată în seama ziarelor „Arbeiter Zeitung“ din Saxonia şi din Viena şi a lui „Züricher Post“[2].
E foarte frumos din partea ta că în nr. 21 din „Neue Zeit“[3] îţi asumi răspunderea publicării, dar nu uita că primul imbold a pornit de la mine şi că în plus te-am constrîns oarecum. De aceea revendic pentru mine răspunderea principală. Cît priveşte amănuntele, întotdeauna pot exista diferite păreri. Am suprimat şi am modificat toate acele pasaje care au provocat obiecţii din partea ta şi a lui Dietz, şi dacă Dietz ar fi însemnat încă mai multe locuri, tot aş fi căutat să fiu cît se poate de înţelegător, ceea ce v-am dovedit întotdeauna. Cît priveşte însă chestiunea principală, era de datoria mea să public lucrarea, din moment ce programul a fast pus în discuţie. Cu atît mai mult după referatul de la Halle[4] al lui Liebknecht, în care acesta se serveşte fără jenă de extrase din lucrare ca de un bun al lui sau o combate fără a o numi. Marx ar fi opus negreşit acestei prelucrări lucrarea originală, şi în locul lui eu aveam obligaţia s-o fac. Din păcate, pe atunci nu eram încă în posesiunea documentului; l-am găsit mult mai tîrziu, după căutări îndelungate.
Spui că Bebel ţi-a[5] scris că felul cum Lassalle a fost tratat de Marx i-a supărat pe vechii lassalleeni. Se poate. Ei nu cunosc toată povestea şi se pare că nici nu s-a făcut nimic pentru a-i lămuri. Nu e vina mea dacă aceşti oameni nu ştiu că toată însemnătatea lui Lassalle se întemeia pe faptul că ani de-a rîndul Marx i-a permis să se fălească cu rezultatele cercetărilor lui Marx ca şi cum ar fi fost ale lui, şi pe deasupra să le şi denatureze din cauza unei insuficiente pregătiri economice. Dar sînt executorul testamentului literar al lui Marx, şi ca atare am şi eu îndatoririle mele.
De 26 de ani Lassalle aparţine istoriei. Dacă în vremea legii excepţionale nu i s-a făcut critica din punct de vedere istoric, a venit în sfîrşit momentul ca această critică să fie repusă în drepturi şi ca poziţia lui Lassalle faţă de Marx să fie lămurită. Legenda care ascunde adevărata înfăţişare a lui Lassalle şi-l ridică în slava cerului nu poate deveni un crez al partidului. Oricît de mult ar fi preţuite meritele lui Lassalle faţă de mişcare, rolul său istoric în această mişcare rămîne un rol ambiguu. Socialistul Lassalle este însoţit pas cu pas de demagogul Lassalle. În agitatorul şi organizatorul Lassalle întrezăreşti mereu pe cel care a condus procesul Hatzfeldt[6]: acelaşi cinism în alegerea mijloacelor, aceeaşi predilecţie de a se înconjura de indivizi dubioşi şi corupţi, care pot fi folosiţi ca simple unelte, date apoi la o parte. Pînă în 1862 el a fost, în practică, un democrat vulgar specific prusac, cu puternice înclinaţii bonapartiste (tocmai acum am răsfoit scrisorile lui către Marx); din motive pur personale şi-a schimbat brusc atitudinea şi a început să facă agitaţie; după trecerea a nici măcar doi ani a cerut muncitorilor să treacă de partea regalităţii împotriva burgheziei şi a ţesut intrigi cu Bismarck, căruia îi semăna din punct de vedere al caracterului într-un mod care trebuia să-l ducă la trădarea în fapt a mişcării, dacă spre norocul lui nu ar fi fost împuşcat la vreme. În scrierile lui agitatorice, ideile juste luate de la Marx sînt atît de strîns împletite cu propriile sale idei, întotdeauna greşite, încît aproape că nu mai pot fi despărţite unele de altele. Aceia dintre muncitori care se simt jigniţi de aprecierea lui Marx, nu-l cunosc pe Lassalle decît din cei doi ani de agitaţie, şi chiar şi aceşti doi ani îi văd prin ochelari coloraţi. Dar, în faţa unor astfel de idei preconcepute, critica istorică nu se poate opri pe veci cu pălăria în mînă. Era de datoria mea să lămuresc o dată relaţiile dintre Marx şi Lassalle şi am făcut-o. Pentru moment mă pot mulţumi cu atît. În plus, mai am acum şi alte treburi. Iar publicarea aprecierii necruţătoare a lui Marx asupra lui Lassalle îşi va face efectul de la sine, dînd curaj şi altora. Dar dacă m-aş vedea constrîns, n-aş avea încotro: aş fi nevoit să sfîrşesc o dată pentru totdeauna cu legenda creată în jurul lui Lassalle.
Că în fracţiune s-au ridicat voci ca „Neue Zeit“[7] să fie cenzurată, e într-adevăr foarte frumos. Îşi mai face oare apariţia fantoma dictaturii fracţiunii din timpul legii împotriva socialiştilor (dictatură care a fost necesară şi care a fost foarte bine condusă), sau să fie vorba de reminiscenţe ale fostei organizaţii disciplinate a lui von Schweitzer? Este într-adevăr o straşnică idee de a supune ştiinţa socialistă germană, după ce s-a eliberat de legea împotriva socialiştilor a lui Bismarck, unei noi legi împotriva socialiştilor, fabricată şi pusă în aplicare de înseşi organele de partid social-democrate. De altminteri, natura a avut grijă ca arborii să nu crească pînă-n cer.
Articolul din „Vorwärts“[8] nu m-a impresionat prea mult. Voi aştepita pînă ce Liebknecht va povesti toată istoria şi apoi voi răspunde, probabil, pe un ton cît mai amical, la amîndouă. În articolul din „Vorwärts“ sînt de rectificat numai cîteva inexactităţi (de exemplu, că noi nu am fi voit unificarea, că evenimentele ar fi infirmat părerile lui Marx etc.) şi de confirmat lucruri de la sine înţelese. Cu răspunsul acesta intenţionez în ceea ce mă priveşte să închei discuţia în caz că noi atacuri sau afirmaţii inexacte nu mă vor sili să continuu.
Spune-i lui Dietz că revăd „Originea familiei“[9]. Şi Fischer mi-a scris azi şi mi-a cerut şi el trei prefeţe noi!
Al tău, F. E.
Publicat pentru prima oară în „Internationale Presse-Korrespondenz“, Berlin, anul XII, nr. 11 din 9 februarie 1932
Se tipăreşte după K. Marx. „Critica Programului de la Gotha“, Bucureşti, Editura politică, 1959, p. 60—64
Nota red. Editurii Politice
[1]. Scrisoarea lui Marx — este vorba despre manuscrisul lui Karl Marx: „Note marginale la programul partidului muncitoresc german“ (vezi volumul de faţă, p. 9—27). (Comp. adnotarea 1.). — Nota red. Editurii Politice
[2]. „Arbeiter Zeitung“ — organ de presă al social-democraţiei austriece; a apărut la Viena din 1889 pînă în 1893 o dată pe săptămînă, în 1894 — de două ori pe săptămînă, iar de la 1 ianuarie 1895 — zilnic. Redactor al acestei publicaţii a fost V. Adler. În ultimul deceniu al secolului trecut, Engels a publicat în coloanele ei o serie de articole. La „Arbeiter-Zeitung“ au colaborat August Bebel, Eleanor Marx-Aveling şi alţi militanţi ai mişcării muncitoreşti.
În prezent „Arbeiter-Zeitung“ este purtătorul de cuvînt al aripii de dreapta a Partidului socialist din Austria.
„Sächsische Arbeiter Zeitung“ — ziar social-democrat; a apărut la Dresden mai întîi săptămînal, iar apoi zilnic, din 1890 pînă în 1908.
„Züricher Post“ — ziar social-democrat; a apărut la Zürich din decembrie 1890 pînă în aprilie 1891 sub redacţia lui Conrad Schmidt. A fost unul dintre cele trei ziare care apăreau în limba germană, în coloanele căruia a apărut lucrarea lui Marx „Critica Programului de la Gotha“ (vezi scrisoarea lui Engels către Kautsky din 23 februarie 1891). — Nota red. Editurii Politice
[3]. Engels se referă la articolul scris de Kautsky şi semnat „D. Red.“, intitulat „Unsere Programme“ („Programele noastre“). Articolul a apărut în „Die Neue Zeit“, anul IX, vol. întîi, 1890—1891, p. 680—689. Kautsky scrie acolo (p. 686, notă) ca răspuns la declaraţia fracţiunii şi a conducerii partidului (vezi adnotarea 36): „Răspunderea pentru publicarea [«Notelor marginale» ale lui Marx] ne-o asumăm numai noi“. — Nota red. Editurii Politice
[4]. Referatul de la Halle — discursul-program rostit de Wilhelm Liebknecht la Congresul de la Halle (12—18 octombrie 1890). În acest discurs-program el a expus principiile fundamentale ale noului program al partidului, folosind în acest scop o mare parte din „Critica Programului de la Gotha“ a lui Marx, fără însă a menţiona în mod deosebit acest lucru (vezi şi adnotarea 4). — Nota red. Editurii Politice
[5]. Este vorba despre scrisoarea lui August Bebel către Karl Kautsky din 13 februarie 1891, pe care Kautsky i-a trimis-o lui Engels la 18 februarie 1891. — Nota red. Editurii Politice
[6]. Procesul Hatzfeldt — procesul de divorţ al contesei Hatzfeldt, pe care Ferdinand Lassalle l-a condus, în calitate de avocat al ei, din 1845 pînă în 1854. (Vezi şi adnotarea 341). — Nota red. Editurii Politice
[7]. „Die Neue Zeit“ — revistă teoretică a social-democraţiei germane; a apărut lunar, la Stuttgart, din 1883 pînă în octombrie 1890, apoi, pînă în toamna anului 1923, săptămînal. Editor al revistei a fost din 1833 pînă în octombrie 1917 K. Kautsky, iar din octombrie 1917 pînă în toamna anului 1923 H. Cunow. În perioada 1885—1894 Engels a publicat în această revistă o serie de articole şi a ajutat în permanenţă redacţia revistei cu sfaturile sale, criticînd-o atunci cînd materialele publicate de ea conţineau abateri de la marxism. Începînd din a doua jumătate a ultimului deceniu al secolului trecut, după moartea lui Engels, revista a început să publice sistematic articole scrise de revizionişti. În anii primului război mondial, revista s-a situat pe poziţii centriste, sprijinind în fapt pe social-şovinişti. — Nota red. Editurii Politice
[8]. Declaraţia fracţiunii a apărut în „Vorwärts“ nr. 37 din 13 februarie 1891 şi a fost reprodusă în „Die Neue Zeit“, anul IX, vol. întîi, 1890—1891, p. 683—686. Fraza hotărîtoare din această declaraţie este formulată:
„Ca răspuns la anumite învinuiri declarăm de asemenea că redacţia ziarului «Die Neue Zeit» a publicat scrisoarea lui Marx fără ştirea fracţiunii şi a conducerii partidului, care nu ar fi admis publicarea ei în forma actuală“.
Max Schippel, care începînd din 1890 era membru al Reichstagului german, comunicase deja pe la începutul lunii februarie 1891 într-o scrisoare adresată lui Karl Kautsky că fracţiunea social-democrată din Reichstag intenţiona să dea o declaraţie împotriva publicării „Notelor marginale la programul partidului muncitoresc german“ ale lui Marx. Kautsky i-a trimis această scrisoare lui Engels. Legătura confidenţială dintre Schippel şi Kautsky se baza pe colaborarea lui Schippel la revista „Die Neue Zeit“, redactată de Kautsky (comp. adnotarea 34). — Nota red. Editurii Politice
[9]. Este vorba despre pregătirea ediţiei a patra, apărută în 1891 (pe copertă 1892) a lucrării lui Engels „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului“ (vezi volumul de faţă, p. 168—304). — Nota red. Editurii Politice