Manuscrisul publicat aici — scrisoarea de însoţire către Bracke împreună cu critica proiectului de program — a fost trimis în 1875, puţin înainte de Congresul de unificare de la Gotha[2], lui Brackei) spre a fi transmis lui Geib, Auer, Bebel şi Liebknecht şi apoi restituit lui Marx. Întrucît Congresul de la Halle[3] a pus problema discutării Programului de la Gotha ca sarcină la ordinea zilei a partidului, consider că aş comite o crimă dacă aş continua să amîn publicarea acestui document important — poate cel mai important — referitor la această discuţie.
Manuscrisul mai are însă şi altă însemnătate, mai cuprinzătoare. Pentru prima oară este expusă aici, limpede şi precis, poziţia lui Marx faţă de linia urmată de Lassalle din momentul în care a început să participe la agitaţie, şi anume atît faţă de principiile economice, cît şi faţă de tactica lui Lassalle.
Intransigenţa cu care a analizat aici proiectul de program, felul în care a exprimat, fără menajamente, rezultatele obţinute, dînd în vileag lipsurile proiectului, toate acestea nu mai pot constitui astăzi, după cincisprezece ani, o jignire. Lassalleenii specifici care mai există pe ici, pe colo în străinătate nu sînt decît nişte reminiscenţe, iar Programul de la Gotha a fost abandonat la Halle de înşişi autorii lui ca fiind cu totul insuficient.
Totuşi, am lăsat la o parte, înlocuindu-le cu puncte, acele critici personale şi expresii tari care nu prezentau importanţă pentru problema propriu-zisă. Marx însuşi ar fi procedat la fel dacă ar fi publicat azi manuscrisul. Limbajul, pe alocuri violent, era provocat de două împrejurări. În primul rînd, Marx şi cu mine eram mai strîns legaţi de mişcarea germană decît de oricare alta; era firesc deci ca regresul categoric pe care îl vădea acest proiect de program să provoace indignarea noastră. În al doilea rînd, pe atunci, la abia doi ani după Congresul de la Haga al Internaţionalei[4], ne aflam în toiul luptei cu Bakunin şi cu anarhiştii lui, care ne făceau răspunzători de tot ce se întîmpla în mişcarea muncitorească din Germania —, ne puteam deci aştepta să ni se atribuie şi paternitatea secretă a acestui program. Aceste considerente nu mai sînt actuale, şi cu ele dispare şi necesitatea pasajelor respective.
Am înlocuit unele fraze prin puncte şi din cauza cenzurii. Acolo unde am fost nevoit să aleg o expresie mai atenuată, am pus-o între paranteze ascuţite. Altminteri manuscrisul este reprodus textual.
Londra, 6 ianuarie 1891 F. Engels
Publicat pentru prima oară în „Die Neue Zeit“ vol. 1, nr. 18 din 1890—1891, p. 561—562
Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 22, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 90—91
Nota red. Editurii Politice
[1]. Această prefaţă a fost scrisă de Engels în 1891 cu prilejul publicării lucrării lui K. Marx „Critica Programului de la Gotha“. Publicarea acestei lucrări, care este unul dintre cele mai importante documente teoretice ale comunismului ştiinţific, era în acel moment imperioasă, deoarece în faţa partidului stătea sarcina de a dezbate proiectul noului program, care urma să fie adoptat la Congresul de la Erfurt. Pentru a publica „Critica Programului de la Gotha“, Engels a trebuit să învingă o anumită împotrivire din partea conducătorilor social-democraţiei germane. Atenuarea expresiilor mai incisive şi micile omisiuni făcute de Engels se datoresc în mare măsură poziţiei unor membri ai conducerii partidului, precum şi a lui Dietz, editorul revistei „Die Neue Zeit“. Lucrarea a fost întîmpinată cu ostilitate de fracţiunea social-democrată din Reichstagul german şi de redacţia ziarului „Vorwärts“. În acelaşi timp însă, aşa cum a şi prevăzut Engels, lucrarea lui Marx a fost întîmpinată cu satisfacţie atît de partidul din Germania, cît şi de socialiştii din alte ţări, care au apreciat-o ca document programatic al întregii mişcări socialiste internaţionale.
În timpul vieţii lui Engels, „Critica Programului de la Gotha“, precum şi prefaţa scrisă de el la această lucrare nu au fost reeditate. - Nota red. Editurii Politice
[2]. La Congresul de la Gotha din 22—27 mai 1875 a fost realizată fuzionarea celor două curente din mişcarea muncitorească germană — Partidul muncitoresc social-democrat (eisenachienii), în frunte cu A. Bebel şi W. Liebknecht, şi Uniunea generală a muncitorilor germani, de orientare lassalleană. Partidul unificat a luat denumirea de Partidul socialist din Germania. Prin aceasta s-a pus capăt sciziunii din rîndurile clasei muncitoare germane. Dar proiectul de program al partidului unificat, propus Congresului de la Gotha (principalul autor al acestui proiect a fost W. Liebknecht, care în problema programului s-a situat pe o poziţie conciliatoristă), conţinea greşeli importante şi concesii principiale făcute lassalleanismului. Marx şi Engels, aprobînd crearea unui partid socialist german unificat, s-au pronunţat însă împotriva compromisului ideologic cu lassalleenii şi au supus unei critici aspre tezele greşite din proiectul de program, care a fost totuşi adoptat de congres cu modificări neînsemnate. - Nota red. Editurii Politice
[3]. Congresul de la Halle al social-democraţiei germane a avut loc la 12—18 octombrie 1890 şi a fost primul congres după abrogarea legii excepţionale împotriva socialiştilor. La propunerea lui W. Liebknecht, congresul a hotărît ca pînă la congresul următor al partidului, care urma să se ţină la Erfurt, să fie elaborat proiectul noului program, care va fi publicat cu trei luni înainte de congres, spre a fi dezbătut în organizaţiile locale ale partidului şi în presă. La congres a fost do asemenea adoptat, un nou statut al partidului, care a rămas în vigoare pînă la Congresul de la Mainz, din 1900. - Nota red. Editurii Politice
[4]. Congresul de la Haga al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor a avut loc la 2—7 septembrie 1872. Prin componenţa sa, el a fost cel mai reprezentativ dintre toate congresele anterioare ale Internaţionalei. La acest congres au participat 65 de delegaţi, care reprezentau 15 organizaţii naţionale. Lucrările lui au fost conduse de Marx şi de Engels. Congresul de la Haga a fost o încununare a luptei îndelungate duse de Marx, Engels şi de adepţii lor împotriva tuturor formelor de sectarism mic-burghez în mişcarea muncitorească. Activitatea scizionistă a anarhiştilor a fost condamnată, iar liderii lor au fost excluşi din Internaţională. Hotărîrile Congresului de la Haga au pus bazele pentru crearea în viitor a unor partide politice de sine stătătoare ale clasei muncitoare în diferite ţări. Datorită activităţii desfăşurate de Internaţionala I, procesul de creştere politică din cadrul mişcării muncitoreşti germane a fost stimulat în mod hotărît. - Nota red. Editurii Politice