Critica economiei politice Cartea I Vol. I: Procesul de producţie a capitalului

Cuprins

„Capitalul“ este opera genială a lui Karl Marx. La făurirea operei sale fundamentale Marx a lucrat patru decenii, de la începutul deceniului al 5-lea şi pînă la sfîrşitul vieţii. „Ajungînd la concluzia că orînduirea economică este baza pe care se înalţă suprastructura politică, Marx a acordat o deosebită atenţie studierii acestei orînduiri economice“ (V. I. Lenin. Opere complete, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1964, ed. a doua, p. 45).

Marx a început să studieze sistematic economia politică la sfîrşitul anului 1843, la Paris. Studiind literatura economică, el şi-a propus să scrie o lucrare vastă care să cuprindă critica orînduirii sociale existente şi a economiei politice burgheze. Primele sale cercetări în acest domeniu s-au oglindit în lucrări ca: „Manuscrise economice-filozofice din 1844“, „Ideologia germană“, „Mizeria filozofiei“, „Muncă salariată şi capital“, „Manifestul Partidului Comunist“ şi altele. Încă în aceste lucrări sînt dezvăluite bazele exploatării capitaliste, contradicţia de neîmpăcat dintre interesele capitaliştilor şi cele ale muncitorilor salariaţi, caracterul antagonist şi efemer al tuturor relaţiilor economice ale capitalismului.

După o întrerupere impusă de evenimentele furtunoase ale revoluţiei din 1848—1849, Marx şi-a putut continua cercetările sale economice abia la Londra, unde a fost nevoit să emigreze în august 1849. Aici el a studiat profund şi multilateral istoria economiei şi economia din acea vreme din diferite ţări, îndeosebi din Anglia, care era în acea vreme ţara clasică a capitalismului. În această perioadă pe el l-a interesat istoria proprietăţii funciare şi teoria rentei funciare, istoria şi teoria circulaţiei banilor şi a preţurilor, crizele economice, istoria tehnicii şi tehnologiei, problemele de agronomie şi de agrochimie.

Marx a lucrat în condiţii neînchipuit de grele. El a trebuit să lupte în permanenţă împotriva lipsurilor materiale şi adesea să-şi întrerupă studiul pentru a cîştiga cele necesare traiului. Efortul îndelungat în condiţiile lipsurilor materiale nu a rămas fără urmări — Marx s-a îmbolnăvit grav. Totuşi, pînă în 1857 el a reuşit, datorită unei uriaşe munci de pregătire, să treacă la etapa finală — la sistematizarea şi generalizarea materialului adunat.

Din august 1857 pînă în iunie 1858 Marx a pregătit un manuscris de circa 50 coli de tipar care a constituit un fel de ciornă a viitorului „Capital“. Acest manuscris a fost publicat pentru prima oară abia în 1939—1941 de Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C. al U.R.S.S. în original, sub titlul „Grundrisse der Kritik der politischen Oekonomie“. În noiembrie 1857 Marx a elaborat, în afară de aceasta, planul operei sale, pe care ulterior l-a detaliat, făcînd totodată precizări esenţiale. Această lucrare ştiinţifică consacrată criticii categoriilor economice se împarte în şase cărţi:

1) Despre capital (cu cîteva capitole introductive); 2) Despre proprietatea funciară; 3) Despre munca salariată; 4) Despre stat; 5) Despre comerţul internaţional; 6) Despre piaţa mondială.

În prima carte („Despre capital“) Marx a prevăzut patru secţiuni: a) Capitalul în general, b) Concurenţa dintre capitaluri, c) Creditul, d) Capitalul pe acţiuni. Secţiunea a) „Capitalul în general“ are trei capitole: 1) Procesul de producţie a capitalului; 2) Procesul de circulaţie a capitalului şi 3) Unitatea dintre amîndouă sau capital şi profit, dobîndă. Este important de relevat faptul că această din urmă împărţire specială a constituit ulterior baza împărţirii întregii lucrări în trei volume. Istoria economiei politice şi a socialismului urmau să alcătuiască obiectul altei lucrări.

Totodată, Marx a hotărît ca lucrarea sa să apară în fascicule separate, iar prima fasciculă, care „ar trebui să reprezinte într-o oarecare măsură întreaga lucrare“ să cuprindă numai prima secţiune din prima carte — secţiune alcătuită din trei capitole: 1) Marfa, 2) Banii sau circulaţia simplă şi 3) Capitalul. Dar, din considerente politice, capitolul al treilea nu a fost inclus în varianta definitivă a primei fascicule — în lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“. Marx a arătat că tocmai în acest capitol „începe adevărata bătălie“ şi că, după părerea lui, era inoportun, în condiţiile cenzurii oficiale, ale şicanelor poliţieneşti şi ale mizeriilor de tot felul făcute autorilor care nu erau pe placul claselor stăpînitoare, să publice la început acest capitol, adică înainte ca noua lucrare să fi cîştigat o largă popularitate. Pentru „prima fasciculă“, Marx a scris special capitolul despre marfă şi a refăcut capitolul despre bani elaborat în 1857—1858.

Lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“ a apărut în 1859. Se intenţiona să se publice în scurt timp şi „fascicula a doua“, adică capitolul menţionat mai sus despre capital, care constituia conţinutul principal al manuscriselor din 1857—1858. Marx reia studiul sistematic al economiei politice la British Museum. Curînd însă el este nevoit să întrerupă această muncă pentru un an şi jumătate, trebuind să demaşte în presă pe agentul bonapartist K. Vogt, care pornise împotriva sa o serie de atacuri calomnioase, şi să rezolve o serie de alte treburi curente. Abia în august 1861 el începe să lucreze din nou la acest vast manuscris, pe care îl termină la jumătatea anului 1863. Manuscrisul, cu un volum de circa 200 de coli de tipar, reprezentînd 23 de caiete, purta acelaşi titlu ca şi lucrarea din 1859, „Contribuţii la critica economiei politice“. Cea mai mare parte din manuscris (caietele VI—XV şi XVIII) tratează despre istoria doctrinelor economice. Această parte a fost pregătită pentru tipar şi editată în limba rusă de către Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C.U.S. sub titlul „Teorii asupra plusvalorii“ (volumul al IV-lea al „Capitalului“). În primele cinci caiete şi parţial în caietele XIX—XXIII sînt expuse temele cuprinse în volumul I al „Capitalului“. Aici Marx analizează transformarea banilor în capital, dezvoltă teoria plusvalorii absolute şi a celei relative şi atinge o serie de alte probleme. În special, în caietele XIX şi XX se pun bazele capitolului al XIII-lea din volumul I, „Maşinile şi marea industrie“; aici se dă un bogat material faptic din istoria tehnicii şi se face o amplă analiză economică a folosirii maşinilor în industria capitalistă. În caietele XXI—XXIII sînt tratate diferite probleme incluse în diverse volume ale „Capitalului“ şi îndeosebi în volumul al II-lea. Caietele XVI—XVII cuprind în întregime problemele incluse în volumul III. Aşadar, manuscrisul din 1861—1863 cuprinde, într-o măsură mai mare sau mai mică, problemele tratate în cele 4 volume ale „Capitalului“.

Ulterior, Marx hotărăşte să-şi structureze întreaga lucrare după planul pe care-l întocmise pentru secţiunea „Capitalul în general“, cuprinzînd trei părţi. În ceea ce priveşte partea istorico-critică a manuscrisului, ea trebuia să constituie partea a patra, de încheiere. „Întreaga lucrare — scrie Marx lui Kugelmann la 13 octombrie 1866 — se compune din următoarele părţi: Cartea I) Procesul de producţie al capitalului, Cartea a II-a) Procesul de circulaţie al capitalului, Cartea a III-a) Formele procesului în ansamblu, Cartea a IV-a) Contribuţii la istoria teoriei“. Marx renunţă şi la planul iniţial de a edita lucrarea în fascicule, propunîndu-şi ca întîi să pregătească întreaga lucrare, chiar în linii generale, şi abia după aceea s-o editeze.

În legătură cu aceasta, Marx continuă să lucreze intens la opera sa şi în special la acele părţi care în manuscrisul din 1861—1863 nu fuseseră suficient dezvoltate. El studiază suplimentar un mare număr de lucrări economice şi tehnice, printre care lucrări tratînd probleme de agricultură, de credit şi de circulaţie a banilor, studiază materiale statistice, diferite documente ale parlamentului, rapoarte oficiale cu privire la munca copiilor în industrie, la condiţiile de locuit ale proletariatului englez etc. Apoi Marx elaborează în doi ani şi jumătate (august 1863 — sfîrşitul anului 1865) un nou manuscris de proporţii vaste, care reprezintă prima variantă amănunţită a celor trei volume teoretice ale „Capitalului“. Abia după ce lucrarea a fost scrisă în întregime (ianuarie 1866), Marx trece la redactarea ei definitivă pentru tipar. Urmînd sfatul lui Engels, el hotărăşte să nu pregătească pentru tipar întreaga lucrare, ci în primul rînd volumul I al „Capitalului“. Marx a făcut cu multă minuţiozitate această redactare definitivă, care a însemnat în fond o nouă elaborare a întregului volum I al „Capitalului“. Marx a considerat necesar, în interesul unităţii, integrităţii şi clarităţii expunerii, să reproducă într-o formă relativ succintă problemele principale tratate în lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“, apărută în 1859. În timp ce aici ele constituie capitolul I („Marfă şi bani“), în volumul I al „Capitalului“ ele constituie o întreagă secţiune, secţiunea I („Marfă şi bani“).

După apariţia volumului I al „Capitalului“ (septembrie 1867), Marx continuă să revadă lucrarea în vederea unor noi ediţii în limba germană şi a traducerii ei în alte limbi. El operează numeroase modificări în ediţia a doua (1872), dă indicaţii esenţiale pentru ediţia rusă, apărută în 1872 la Petersburg, prima traducere a „Capitalului“ într-o limbă străină, elaborează în mare măsură şi redactează traducerea franceză care apare în fascicule în 1872—1875.

Pe de altă parte, după apariţia volumului I al „Capitalului“, Marx continuă redactarea volumelor următoare, cu intenţia de a termina curînd întreaga lucrare. El nu reuşeşte însă să facă acest lucru. Activitatea multilaterală în cadrul Consiliului General al Internaţionalei I îi răpeşte mult timp. Starea proastă a sănătăţii îl sileşte să-şi întrerupă lucrul din ce în ce mai des. Extraordinara sa probitate şi scrupulozitate ştiinţifică, precum şi spiritul autocritic sever în care, după cum arăta Engels, „s-a străduit să-şi elaboreze pînă la perfecţiune marile sale descoperiri economice înainte de a le publica“ l-au determinat ca, ori de cîte ori revedea o problemă sau alta, să întreprindă cercetări suplimentare. În cursul muncii sale de creaţie au apărut o mulţime de probleme noi.

Următoarele două volume din „Capitalul“ au fost pregătite pentru tipar şi publicate de Engels abia după moartea lui Marx — volumul al II-lea în 1885, iar volumul al III-lea în 1894. Engels a adus astfel o contribuţie preţioasă la tezaurul comunismului ştiinţific.

După moartea lui Marx, Engels a redactat traducerea engleză a volumului I al „Capitalului“ (apărută în 1887) şi a pregătit pentru tipar ediţia a III-a (1883) şi a IV-a (1890) germană. În afară de aceasta, după moartea lui Marx, dar încă în timpul vieţii lui Engels au mai apărut următoarele ediţii ale primului volum al „Capitalului“: trei ediţii engleze la Londra, (1888, 1889 şi 1891; trei ediţii engleze la New York (1887, 1889 şi 1890), o ediţie franceză la Paris (1885), o ediţie daneză la Copenhaga (1885), o ediţie spaniolă la Madrid (1886), o ediţie italiană la Torino (1886), o ediţie poloneză la Leipzig (1884—1889), o ediţie olandeză la Amsterdam (1894), precum şi o serie de alte ediţii incomplete.

În ediţia a 4-a a „Capitalului“ (1890), Engels, pornind de la indicaţiile personale ale lui Marx, a făcut redactarea definitivă a textului şi notelor la volumul I al „Capitalului“. Astăzi această lucrare se traduce în întreaga lume după această ediţie a 4-a germană.

În România, traduceri din „Capitalul" au apărut începînd cu 1883. Astfel în 1883, sub titlul „Capitalul“ [Text prescurtat după „Das Kapital“], a apărut în „Emanciparea“ traducerea semnată de Batony (Anton Bacalbaşa), care este de fapt o prelucrare a volumului întîi al „Capitalului“. În 1895 sub titlul „Privire asupra viitorului“ apare în „Lumea nouă“ nr. 153 din 16 aprilie un fragment din volumul III al „Capitalului“. Fragmente din volumul I al „Capitalului“ au apărut în 1895 şi în săptămînalul „Carmen Sylva“. Sub titlul „Ziua normală de muncă“ apare în „Lumina“ nr. 14 din 1 mai 1896 un extras din capitolul 8, „Ziua de muncă“, din volumul I al „Capitalului“. În 1907 apare în „Viitorul social“ nr. 5, 10, 11—12, sub titlul „Acumularea primitivă“, traducerea capitolului douăzeci şi patru din volumul I al „Capitalului“. Sub titlul „Muncă, marfă, bani“ apare în biblioteca „Lumen“ nr. 50 din 1910 o traducere făcută după rezumatele şi extrasele lui Vilfredo Pareto şi Julien Brochard din lucrarea lui Marx „Capitalul“. În 1919 apare în „Biblioteca socialistă“ versiunea românească a rezumatului făcut de Carlo Cafiero din volumul I al „Capitalului“, iar în 1924 apare a doua ediţie a acestei versiuni. În „Viaţa socialistă“ nr. 1 din noiembrie 1920 apare un fragment din capitolul opt al volumului I, sub titlul „Tendinţa istorică a acumulării capitaliste“; „Calendarul Tribunei socialiste“, care apărea la Cluj, publică în 1926 traducerea exactă a punctului 7 din capitolul douăzeci şi patru al volumului I.

„Emanciparea" — revistă editată de Cercul socialist din Bucureşti.

„Lumea nouă" — organ de presă al social-democraţiei din România. Pe adresa ziarului au sosit scrisori ale unor fruntaşi ai mişcării muncitoreşti internaţionale ca Lafargue, Bebel, Liebknecht.

„Carmen Sylva" — săptămînal editat la Bucureşti în 1895, din iniţiativa unor socialişti în frunte cu Panait Muşoiu.

„Lumina" — publicaţie editată de cercul de propagandă social-democrată „Lumina" din Iaşi în 1895—1897. [Nota red.]

Prezenta traducere a fost întocmită în colectivul de redacţie al Editurii politice după originalul apărut în editura „Dietz" Berlin, 1962, completat cu unele note din ediţia rusă apărută în Editura de stat pentru literatură politică, Moscova, 1960

Volumul 23 al Operelor lui K. Marx şi F. Engels cuprinde volumul I al „Capitalului" lui Marx precum şi toate prefeţele şi postfeţele scrise de Marx şi Engels pentru diferite ediţii.

Pentru noua versiune în limba română a volumului I al Capitalului s-a revizuit traducerea anterioară, şi cu acest prilej s-au făcut unele precizări şi îndreptări. În afară de aparatul ştiinţific obişnuit, adnotări, indice de nume, indice bibliografic, indice de materii, volumul cuprinde un indice de lucrări economice citate de Marx, care există şi în limba română, precum şi o anexă cuprinzînd citate în original.

Notele de subsol ale autorului sînt date cu cifre şi paranteze rotunde, iar adnotările sînt date cu cifre fără paranteze. Notele de subsol ale lui Engels sînt semnate cu iniţialele F.E. şi incluse între acolade.

Traducerea expresiilor străine se dă la subsol cu asterisc şi cu menţiunea nota traducătorului. Fac excepţie expresiile străine pentru care s-a considerat necesar să se dea explicaţii în adnotări. În asemenea cazuri traducerea este dată în adnotarea respectivă. În cazurile cînd unele cuvinte germane nu au putut fi traduse exact s-a dat, alături de traducere, în paranteze drepte, expresia germană. [Nota red.]

Vezi Dicţionar politic - „Capitalul“.

Recenzie la volumul întîi al „Capitalului“ pentru „Demokratisches Wochenblatt“
Capitalul, vol. 1 [fragmente] (opere alese)
MIA  |  Secţiunea română  |  Marx/Engels