În cea de-a doua zi a dezbaterilor, prietenul nostru Weston şi-a îmbrăcat vechea afirmaţie în forme noi. El a spus: ca urmare a unei majorări generale a salariilor în bani e nevoie de mai mult numerar pentru a plăti acest salariu. Dacă cantitatea de bani aflată în circulaţie este constantă, cum ar putea fi plătite cu această sumă de bani constantă salariile în bani sporite? La început, dificultatea rezulta din faptul că cantitatea de mărfuri care revine muncitorului rămîne constantă, în timp ce salariul lui în bani sporeşte; acum, dificultatea provine din aceea că salariul în bani sporeşte, în timp ce cantitatea de mărfuri rămîne constantă. Dacă respingeţi dogma iniţială a cetăţeanului Weston, fireşte că dispar şi dificultăţile care rezultă din ea.
Voi demonstra, totuşi, că această problemă a banilor n-are absolut nici o legătură cu subiectul nostru.
În ţara dv., mecanismul plăţilor este mult mai perfecţionat decît în oricare altă ţară din Europa. Datorită extinderii şi concentrării sistemului bancar, sînt necesare mult mai puţine mijloace de circulaţie pentru a face să circule aceeaşi sumă de valori sau pentru a efectua un număr egal sau chiar un număr mai mare de tranzacţii. În ceea ce priveşte salariul, lucrurile se prezintă astfel: muncitorul de fabrică englez, de pildă, îl cheltuieşte în fiecare săptămînă la băcan, care îl trimite în fiecare săptămînă bancherului, iar acesta, la rîndul lui, îl trimite în fiecare săptămînă din nou fabricantului, care îl plăteşte din nou muncitorilor săi, şi aşa mai departe. Datorită acestui mecanism, salariul anual al unui muncitor, să zicem de 52 l.st., poate fi plătit cu un singur sovereign, care efectuează în fiecare săptămînă acelaşi circuit. Dar chiar în Anglia acest mecanism este mai puţin perfecţionat decît în Scoţia; de altfel, el nu este peste tot la fel de perfecţionat, de aceea, de pildă, în unele districte agricole, în comparaţie cu districtele industriale, sînt necesare mult mai multe mijloace de circulaţie pentru a face să circule o sumă de valori cu mult mai mică.
Dacă traversaţi Canalul Mînecii, veţi constata că pe continent salariul în bani este mult mai mic decît în Anglia; cu toate acestea însă, în Germania, Italia, Elveţia şi Franţa pentru plata salariilor este nevoie de o sumă mult mai mare de bani. Acolo fiecare sovereign nu este atît de repede interceptat de bancher şi nu se reîntoarce atît de repede la capitalistul industrial; de aceea, în loc de un sovereign necesar în Anglia pentru a deservi circulaţia anuală a 52 l.st., este nevoie, eventual, de trei sovereigni pentru a plăti salariul anual în sumă de 25 l.st. Dacă veţi compara deci ţările de pe continent cu Anglia, vă veţi da seama imediat că un salariu în bani mai scăzut poate necesita mult mai mulţi bani decît un salariu ridicat şi că, de fapt, aceasta este o problemă pur tehnică, care nu are nici o contingenţă cu subiectul nostru.
Potrivit calculelor celor mai exacte pe care le cunosc, venitul anual al clasei muncitoare din Anglia poate fi evaluat la 250.000.000 l.st. Această sumă enormă este plătită cu ajutorul a aproximativ 3.000.000 l.st. Să presupunem că are loc o majorare a salariilor cu 50%. În cazul acesta, în loc de 3.000.000 l.st. de numerar vor fi necesare 4.500.000 l.st. Întrucît pentru o parte foarte însemnată din cheltuielile sale zilnice muncitorul foloseşte moneda de argint şi de aramă, adică simple semne de valoare, a căror valoare faţă de aur este stabilită în mod convenţional prin lege, ca şi valoarea banilor de hîrtie neconvertibili, o creştere cu 50% a salariului în bani ar necesita, în cel mai rău caz, punerea în circulaţie a unei sume suplimentare, să zicem de 1.000.000 de sovereigni. Un milion, care zace acum în subsolurile Băncii Angliei sau ale băncilor particulare sub formă de lingouri sau aur bătut în monedă, ar fi pus în circulaţie. Dar chiar şi cheltuielile neînsemnate care rezultă din baterea acestui milion suplimentar pus în circulaţie sau din uzura lui ar putea fi evitate şi sînt de fapt evitate în cazul cînd suplimentarea mijloacelor de circulaţie ar crea anumite dificultăţi. Ştiţi cu toţii că în Anglia mijloacele de circulaţie se împart în două mari categorii. O categorie compusă din diferite bancnote serveşte la tranzacţiile dintre comercianţi, precum şi la plăţile mai însemnate ale consumatorilor către comercianţi; cealaltă categorie constă din monedele metalice care circulă în comerţul cu amănuntul. Deşi diferite, fiecare din aceste două categorii de mijloace de circulaţie ţine locul celeilalte. Astfel, moneda de aur este folosită pe scară foarte largă, chiar pentru plăţi mai însemnate, cînd sumele de plată prezintă fracţii sub 5 l.st. peste suma rotundă. Dacă mîine s-ar emite bancnote de 4, 3 sau 2 l.st., monedele de aur care umplu aceste canale ale circulaţiei ar fi imediat înlăturate din ele şi s-ar îndrepta spre canalele unde ar fi nevoie de ele din cauza majorării salariului în bani. Astfel, milionul suplimentar de care este nevoie din cauza majorării salariilor cu 50% ar fi pus la dispoziţie fără ca să fie necesar să se adauge un singur sovereign. Acelaşi rezultat ar putea fi obţinut, fără o singură bancnotă în plus, printr-o mărire a circulaţiei de cambii, aşa cum s-a practicat foarte multă vreme în Lancashire.
Dacă o creştere generală a nivelului salariului - de pildă cu 100%, cum o presupunea cetăţeanul Weston în ceea ce priveşte salariile muncitorilor agricoli - ar provoca o mare urcare a preţurilor mijloacelor de subzistenţă şi, potrivit concepţiilor lui, ar face necesară o sumă suplimentară de mijloace de circulaţie care n-ar putea fi procurată, atunci o reducere generală a salariilor ar trebui să aibă urmări identice, de aceleaşi proporţii, dar în sens invers. Foarte bine. Dv. ştiţi cu toţii că anii 1858-1860 au fost ani de cea mai mare prosperitate pentru industriei bumbacului şi că în special anul 1860 a fost în această privinţă fără egal în analele comerţului, toate celelalte ramuri industriale cunoscînd şi ele o mare înflorire. Salariile muncitorilor din industria bumbacului şi ale tuturor celorlalţi muncitori legaţi de această ramură erau în 1860 mai mari decît au fost vreodată înainte. Dar iată că a izbucnit criza în America şi dintr-o dată salariile tuturor acestor muncitori au fost reduse cam la un sfert din suma lor anterioară. În cazul unei mişcări în sens opus, aceasta ar fi însemnat o majorare cu 400%. Dacă salariul creşte de la 5 la 20, spunem că a crescut cu 300%; cînd scade de la 20 la 5, atunci spunem că el a scăzut cu 75%; dar suma la care într-un caz creşte, iar în celălalt scade ar fi aceeaşi, adică 15 şilingi. Aşadar, aceasta a fost o schimbare bruscă fără precedent a nivelului salariilor, care - dacă socotim nu numai pe toţi muncitorii ocupaţi direct în industria bumbacului, ci şi pe toţi aceia care depind indirect de ea - a lovit un număr de muncitori ce întrecea de 1½ numărul muncitorilor agricoli. A scăzut cumva preţul grîului? Nu, nivelul mediu anual al preţului unui quarter de grîu s-a ridicat de la 47 şilingi şi 8 pence, cît a fost în perioada 1858-1860, la un nivel mediu anual de 55 de şilingi şi 10 pence quarterul în perioada 1861-1863. În ceea ce priveşte mijloacele de circulaţie, monetăria a bătut în 1861 monede în sumă de 8.673.232 l.st. faţă de 3.378.102 l.st. în 1860. Cu alte cuvinte, în 1861 au fost bătute cu 5.295.130 l.st. mai mult decît în 1860. E drept că în 1861 s-au aflat în circulaţie cu 1319 000 1. st. mai puţine bancnote decît în 1860. Scădeţi această sumă, şi totuşi, va mai rămîne în 1861, în comparaţie cu anul de prosperitate 1860, un plus de mijloace de circulaţie în sumă de 3.976.130 l.st. sau aproximativ 4.000.000 l.st.; rezerva de aur a Băncii Angliei se redusese în acest timp, ce-i drept, nu în aceeaşi proporţie, dar într-o proporţie aproape egală.
Să comparăm anul 1862 cu anul 1842. În afară de faptul că au crescut colosal valoarea şi cantitatea mărfurilor aflate în circulaţie, numai capitalul plătit în mod regulat pentru acţiuni, obligaţiuni etc. pentru hîrtiile de valoare ale căilor ferate din Anglia şi Ţara Galilor a atins în 1862 cifra de 320.000.000 l.st., sumă care în 1842 ar fi părut fabuloasă. Şi, totuşi, cantitatea totală de bani aflaţi în circulaţie în 1862 şi în 1842 a fost aproape aceeaşi. În general se observă o tendinţă de reducere progresivă a cantităţii de bani aflaţi în circulaţie, cu toată creşterea uriaşă nu numai a valorii totale a mărfurilor, ci şi a volumului tuturor tranzacţiilor băneşti. Din punctul de vedere al prietenului nostru Weston aceasta este o enigmă de nedezlegat.
Dacă ar fi aprofundat problema, el şi-ar fi dat seama că în general - chiar dacă facem cu totul abstracţie de salariu şi admitem că el este constant - valoarea şi masa mărfurilor aflate în circulaţie şi suma tranzacţiilor băneşti variază zilnic; că cantitatea bancnotelor emise variază zilnic; că suma plăţilor efectuate fără intervenţia banilor, ci cu ajutorul cambiilor, cecurilor, creditelor în cont curent, caselor de clearing, variază zilnic; că, în măsura în care e nevoie de bani metalici reali, raportul dintre cantitatea de monede aflate în circulaţie, pe de o parte, şi monedele şi lingourile care sînt ţinute ca rezervă sau care zac în subsolurile băncilor, pe de altă parte, variază zilnic; că cantitatea de aur absorbită de circulaţia naţională şi cantitatea care este trimisă în străinătate pentru circulaţia internaţională variază zilnic; el şi-ar fi dat seama că dogma sa despre cantitatea constantă de mijloace de circulaţie este o eroare monstruoasă, incompatibilă cu realitatea de toate zilele. În loc să transforme într-un argument împotriva majorării salariilor această neînţelegere a legilor circulaţiei banilor, cetăţeanul Weston ar face mai bine să studieze legile care permit ca circulaţia banilor să se adapteze condiţiilor ce se schimbă, necontenit.