Data de 3 (16) aprilie 1917, ziua sosirii lui Vladimir Ilici la Petrograd şi a întîlnirii lui cu proletariatul din Petrograd, a intrat în istorie. Nu e de mirare că şi astăzi, după aproape patruzeci de ani, evenimentele acelei zile sînt vii în memoria mea.
În seara aceea vreo două mii de muncitori de la uzinele «Putilov» au pornit cu drapelele în vînt şi cu facle aprinse spre Gara Finlanda. Tot într-acolo se îndreptau mii de muncitori de la alte întreprinderi, soldaţi şi marinari; se grăbeau ca şi noi să-l întîmpine pe Lenin.
Puţin după ora 11, cînd Vladimir Ilici Lenin apăru la ieşirea în piaţa gării, urale puternice străbătură piaţa de la un capăt la altul. Luminat de razele a două reflectoare, Lenin se urcă pe un automobil blindat şi îşi începu cuvîntarea ţinînd mîna dreaptă întinsă înainte. În piaţă se făcu deodată linişte. Nu voi reda acum conţinutul cuvîntării sale, căci e cunoscut de toată lumea. Voi spune doar un singur lucru. Cuvîntarea lui Ilici a produs asupra mea, ca şi asupra tuturor celor prezenţi, o impresie zguduitoare.
Automobilul blindat în care se suise Lenin porni înconjurat de mulţime spre palatul dansatoarei Kşesinskaia, unde pe atunci era sediul Comitetului Central şi al Comitetului Orăşenesc Petrograd al partidului bolşevic.
Trecu ceva mai mult de o lună pînă cînd îl văzui din nou pe Lenin: la 12 (25) mai el a venit la un miting organizat în uzina noastră. Cu puţin înainte muncitorii putilovişti alungaseră de la tribună pe socialistul revoluţionar Cernov. Deodată prin secţii se răspîndi vestea: «A venit Lenin!» Uriaşa piaţă din faţa secţiei de laminare (există acum acolo o placă comemorativă) se umplu cu repeziciune de lume. Trebuie să fi fost vreo 25.000 de oameni. Unii se căţăraseră pînă şi pe acoperişurile secţiilor.
Muncitorii îl ascultau pe Lenin cu mare atenţie, ţinîndu-şi răsuflarea ca să nu scape nici un cuvînt. Timpurile erau grele. Războiul continua, uzinele stăteau fără combustibil, se resimţea lipsa de alimente. Noi, muncitorii, aşteptam răspunsuri clare la multe întrebări. Şi Vladimir Ilici ne-a răspuns. El ne-a demonstrat că numai puterea Sovietelor poate să pună capăt măcelului imperialist, poate să dăruiască poporului pace, pîine, muncă. După cuvîntarea ţinută de Lenin la uzina noastră au început să se topească văzînd cu ochii organizaţiile menşevice şi socialiste-revoluţionare, pe cînd organizaţia bolşevică, dimpotrivă, a crescut.
În cele din urmă Guvernul provizoriu a căzut, puterea a trecut în mîna Sovietelor. La sfîrşitul lui octombrie a izbucnit rebeliunea anti-sovietică a lui Krasnov-Kerenski. Atunci V. I. Lenin chemă la Smolnîi un grup de muncitori putilovişti şi-i rugă să-i răspundă ce poate da uzina pentru lupta împotriva contrarevoluţionarilor. Muncitorii de la uzinele «Putilov» îi răspunseră; cîteva baterii aşezate pe platforme blindate.
În noaptea spre 29 octombrie (11 noiembrie) Ilici veni la uzină pentru a vedea cum merge munca. La comitetul de uzină el a stat de vorbă cu muncitorii şi s-a convins că într-adevăr comanda de armament va fi executată în termen. Vladimir Ilici se pregătea de plecare cînd muncitorii îi propuseră să cineze cu ei. Aveam cartofi copţi şi apă fiartă pentru ceai. Ilici împărţi cu muncitorii această cină modestă.
Nici anii, nici evenimentele nu vor putea sa şteargă aceste scumpe amintiri din memoria noastră. Lenin a fost şi va fi întotdeauna cu noi.