Locuinţa pe care o închiriasem la Kazan se afla într-o aripă a casei Orlovei de pe Pervaia gora, lîngă piaţa Arsk. Casa avea balcon şi o grădiniţă destul de drăguţă, aşezată pe o coastă de deal. La parter se aflau, nu ştiu de ce, două bucătării, restul odăilor fiind situate la etaj. Volodea s-a instalat în cea de-a doua bucătărie, care nu era folosită, şi unde putea studia mai bine decît în odăile de sus, fiind o încăpere izolată. S-a înconjurat de cărţi şi-şi petrecea cea mai mare parte din zi citind. Aici a început el să studieze volumul I al «Capitalului» lui Karl Marx.
Ţin minte că în serile cînd coboram la el ca să mai stăm de vorbă, îmi vorbea cu multă vervă şi însufleţire despre bazele învăţăturii lui Marx şi despre noile orizonturi pe care i le deschidea ea. Parcă şi acum îl văd cum şedea pe maşina de gătit acoperită cu ziare şi vorbea gesticulînd cu aprindere. Crea în jurul lui o atmosferă de încredere şi optimism de care se molipseau şi cei cu care stătea de vorbă. Încă de pe atunci cuvintele lui aveau darul de a convinge şi de a atrage. Dacă învăţa ceva, dacă afla lucruri noi, nu putea să nu le împărtăşească şi altora, nu se putea abţine să nu cîştige şi pe alţii de partea sa. Foarte repede găsi la Kazan aderenţi printre tinerii care studiau şi ei marxismul şi aveau o stare de spirit revoluţionară.
Familia noastră era sub supraveghere poliţienească, şi de aceea prietenii aceştia ai lui Volodea nu prea veneau pe la noi, ci se ducea el în casele unde se adunau dînşii. Dintre numele pe care le pomenea Volodea nu-mi amintesc decît două: Cetvergova, o narodovolistă mai vîrstnică, despre care Volodea vorbea cu multă simpatie, şi studentul Cirikov. Nu ţin minte dacă acesta era pe atunci exmatriculat. El avea să devină scriitor şi mai tîrziu să se îndepărteze de revoluţie, ba chiar să treacă în tabăra duşmanilor. De dragul mamei, Vladimir Ilici era totuşi destul de prevăzător. Dacă excepţionala tărie sufletească cu care mama suportase pierderea fratelui nostru Aleksandr a uimit şi a umplut de respect pe străini, noi, copiii ei, faţă de care ea se stăpînea cu preţul unor supraomeneşti eforturi de voinţă, eram cu atît mai pătrunşi de aceste sentimente. Nadejda Konstantinovna îmi povestea că Vladimir Ilici i-a vorbit şi ei despre neobişnuita fermitate cu care a suportat mama pierderea fratelui nostru şi mai tîrziu a surorii noastre Olga.
Încă din fragedă copilărie mama a avut o foarte puternică influenţă asupra noastră. În altă parte voi vorbi mai pe larg despre aceasta. Acum aş vrea să istorisesc doar un episod din viaţa noastră în oraşul Kazan. Volodea cam începuse să fumeze. Îngrijorată de sănătatea lui destul de şubredă în copilărie şi adolescenţă, mama căuta să-l convingă să se lase de fumat. După ce îşi epuiză toate argumentele în legătura cu sănătatea — argumente care de obicei nu-i prea impresionează pe tineri —, mama i-a spus că el, care nu cîştigă, n-ar trebui să-şi îngăduie nici o cheltuială de prisos — chiar dacă ar fi fost vorba numai de cîteva copeici (pe atunci trăiam cu toţii din pensia mamei). Acest argument a fost hotărîtor, şi Volodea s-a lăsat de fumat imediat şî pentru totdeauna. Mama mi-a povestit foarte mulţumită această întîmplare, adăugînd că a invocat pretextul cheltuielilor ca un argument suprem.
Volodea îmi vorbea despre referatelecare erau prezentate în cercurile lor şi îmi relata cu multă însufleţire despre unele întruniri pe care le ţineau. Ca întotdeauna, o dată cu venirea primăverii, activitatea cercurilor spori, şi Volodea începu să lipsească mai des de acasă, îndeosebi serile.
Aşa cum reiese din studiile publicate acum în legătură cu activitatea cercurilor din acea vreme, la Kazan existau cîteva cercuri de felul acesta. Din motive conspirative, ele nu se puteau contopi, iar membrii unui cerc nu aveau voie să se întîlnească cu membrii celorlalte cercuri. Unii membri ai cercurilor nici nu ştiau că există şi cercuri în afara celor din care făceau ei parte, iar alţii, chiar dacă cunoşteau sau bănuiau existenţa acestor cercuri, nu ştiau din cine erau alcătuite. Îndeobşte, numele nu erau rostite decît în caz de mare nevoie. Din cercul principal făcea pe atunci parte Nikolai Evgrafovici Fedoseev, un tînăr revoluţionar foarte activ, social-democrat convins.
Eliminat din liceu în ultima clasă, Fedoseev începuse să ducă o intensă activitate revoluţionară. Pe lîngă cercul principal funcţiona o bibliotecă cu cărţi ilegale şi interzise, iar din primăvară se pornise la organizarea unei mici tipografii pentru imprimarea de publicaţii locale şi pentru retipărirea cărţilor ilegale rare. Vladimir Ilici auzise despre aceste planuri, dar el nu făcea parte din cercul principal. Nici pe Fedoseev nu-l cunoştea personal, ci auzise doar vorbindu-se despre el. Totuşi, cînd a aflat de arestarea lui — care a avut loc la Kazan în iulie 1889 — mi-a spus că probabil ar fi păţit şi el la fel. Fedoseev fusese arestat şi activitatea cercului său curmată. Afară de aceasta, fuseseră ridicaţi şi unii membri ai cercului căruia îi aparţinea Vladimir Ilici. Pe el l-a salvat faptul că, în mai 1889, întreaga noastră familie s-a mutat în gubernia Samara, la o fermă din apropierea satului Alakaevka, pe care mama o cumpărase prin M. T. Elizarov[1]. Începînd din toamna aceluiaşi an, cînd eu m-am căsătorit cu M. T. Elizarov, toată familia noastră s-a stabilit definitiv la Samara.
Astfel Vladimir Ilici a scăpat cu bine de represiunea de la Kazan, care pe Fedoseev l-a costat vreo doi ani şi jumătate de temniţă — mai întîi arest preventiv, iar apoi executarea sentinţei, la «Krestî», cum se numea închisoarea din cartierul Vîborg din Petersburg. Faptul că ne stabilisem la Samara - un colţ de provincie pierdut — i-a permis lui Volodea să se ocupe în tihnă de formarea concepţiei sale marxiste despre lume, iar mai tîrziu să se pregătească pentru examenele de la universitate. Vara petrecută la ţară, într-un ţinut frumos, cu o climă foarte sănătoasă, l-a întărit, fără îndoială, şi fiziceşte.
[1]. Un student care făcuse parte împreună cu fratele meu Aleksandr Ilici din cercul studenţilor din regiunea Volgăi. - A. E.