Conferinţa de la Praga, care a avut loc în ianuarie 1912, este considerată pe drept cuvînt o etapă de cotitură în dezvoltarea partidului nostru; organizaţiile bolşevice au rupt definitiv legăturile cu menşevicii şi s-au unit într-un partid bolşevic unic.
Bolşevicilor nu le-a fost uşor să obţină această victorie. Ei au avut de luptat împotriva menşevicilor-lichidatori care căutau să desfiinţeze («să lichideze») partidul revoluţionar ilegal al proletariatului şi să-l înlocuiască printr-un partid legal, adică printr-un partid care să fie pe placul lui Stolîpin, călăul ţarist din vremea aceea. Au avut de luptat împotriva lichidatorilor de stînga — «otzoviştii» — care nu înţelegeau că trebuie folosite posibilităţile legale (tribuna Dumei de stat, cooperativele, sindicatele etc.) pentru a organiza clasa muncitoare sub conducerea unui partid ilegal. În sfîrşit, au avut de luptat împotriva «împăciuitoriştilor» din rîndurile bolşevicilor, care făceau jocul lichidatorilor. Şi toată această luptă a bolşevicilor împotriva curentelor ostile din rîndurile mişcării muncitoreşti s-a desfăşurat în condiţiile celor mai crîncene represiuni, a spionajului şi persecuţiilor la care au fost supuşi bolşevicii de către autorităţile ţariste.
Conferinţa de la Praga a fost organizată după toate regulile conspiraţiei. Ca loc al conferinţei a fost ales oraşul Praga — oraş liniştit, paşnic din Cehia, care pe atunci făcea parte din Austro-Ungaria. Pe vremea aceea Parisul mişuna de spioni şi ar fi fost riscant să se organizeze acolo conferinţa.
Vladimir Ilici a chibzuit cu multă grijă toate amănuntele legate de organizarea conferinţei. Era extrem de frămîntat, căci de succesul conferinţei depindea succesul consolidării partidului.
Succesul conferinţei avea să fie hotărît nu de grupuleţele din străinătate, ci de organizaţiile care activau în Rusia; de aceea grija cea mare a lui Vladimir Ilici era ca acestea să fie pe deplin reprezentate. Şi cîtă bucurie îi făcea tot ce putea să afle în legătură cu starea de lucruri din Rusia!
Un rol important în pregătirea conferinţei de la Praga l-a jucat Sergo Ordjonikidze, sub a cărui conducere activa comisia organizatorică din Rusia pentru convocarea conferinţei.
Noi, bolşevicii emigranţi, îl cunoşteam bine pe Sergo de la şcoala de partid pe care o urmasem la Longjumeau (în apropiere de Paris). Printre elevii de pe vremea aceea ai şcolii, Sergo, gruzinul uscăţiv, frumos şi zvelt, se remarca în mod vizibil prin setea lui de cunoştinţe, prin atitudinea lui serioasă faţă de muncă. Uneori elevii şcolii, care vedeau pentru prima oară un oraş cu faimă mondială cum este Parisul, nu se dădeau în lături să renunţe la o lecţie de dragul unei excursii interesante. Sergo se ridica întotdeauna cu vehemenţă împotriva acestui mod de a folosi timpul de studiu. «Partidul ne-a trimis să studiem, şi nu să ne distrăm» spunea el. Sergo era atent la lecţii, participa activ la discuţiile în jurul problemelor care nu erau clare cursanţilor. N-a terminat şcoala: a fost trimis în Rusia pentru a pregăti conferinţa. Şi, după cum se ştie, s-a achitat în mod strălucit de sarcina ce i-a fost încredinţată, iar raportul prezentat de el cu privire la munca depusă a fost foarte apreciat de conferinţă.
Convocarea conferinţei de la Praga a întîmpinat foarte multe greutăţi. Ca să se strecoare din Rusia şi să ajungă pînă la Praga, delegaţii au folosit măsuri de precauţie extrem de abile pentru a nu cădea în mîinile jandarmilor. Unii dintre ei au fost totuşi arestaţi pe drum, aşa că n-au putut să ajungă la conferinţă. Dar chiar şi noi, care trăiam pe atunci în emigraţie, în străinătate, trebuia să fim foarte prudenţi plecînd la conferinţă, pentru a evita primejdia de a-i pune pe spionii din Paris pe urmele noastre.
Vladimir Ilici ne interzisese categoric să călătorim cu toţii împreună; trebuia să călătorim, dacă nu în vagoane diferite, cel puţin în compartimente diferite. În gara din Praga am fost întîmpinaţi de tovarăşi cehi care ne-au încartiruit prin casele muncitorilor. Locul de întrunire şi locul unde s-au ţinut şedinţele conferinţei a fost Casa poporului. Îmi amintesc ce mult îi invidiam pe muncitorii cehi cînd am intrat în marea sală a Casei poporului şi i-am văzut cum discutau liber despre nevoile lor sau se odihneau citind ziarul cu o halbă de bere în faţă: în comparaţie cu viaţa ilegală din Rusia ţaristă, viaţa muncitorilor cehi ni se părea un rai.
Dar, potrivit indicaţiilor lui Vladimir Ilici, noi nu trebuia să ne oprim în acest «rai», pentru a nu atrage asupra noastră atenţia elementelor indezirabile, ci să urcăm repede la al doilea etaj, unde se ţineau şedinţele conferinţei. Aici era o cameră nu prea mare, care avea trei ferestre, după cîte îmi amintesc, cu vedere spre frumoasa panoramă a vechiului oraş patriarhal, cu casele lui acoperite cu olane. La un capăt al camerei se afla o masă lungă, nu prea mare, «pentru prezidiu», de o parte şi de alta bănci, în faţa mesei prezidiului bănci şi scaune pentru membrii conferinţei. Pe băncile laterale erau aşezate nişte pachete legate cu sfoară, care conţineau literatură ilegală, editată la Paris şi adusă la conferinţă.
Eu eram raportor în problema asigurării muncitorilor. Proiectul de rezoluţie pe care-l întocmisem încă la Paris a fost redactat cu multă minuţiozitate de Lenin şi adoptat de conferinţă numai cu mici amendamente de ordin redacţional.
Lenin a ţinut un raport despre momentul actual şi sarcinile partidului. Aceasta era problema principală care trebuia să determine profilul conferinţei, construcţia şi sarcinile partidului. Nici nu mai e nevoie să spunem că a fost un raport strălucit, care a produs o impresie atît de puternică şi a fost atît de captivant, încît chiar cei care şovăiau n-au putut rezista argumentelor lui Vladimir Ilici, deşi el, ca de obicei, n-a căutat să estompeze divergenţele, ci, dimpotrivă, le-a dezvăluit în toată ascuţimea lor.
După conferinţă, Lenin i-a scris lui Gorki:
«Dragă A. M.!
În curînd îţi voi trimite hotărîrile conferinţei. Am reuşit, în sfîrşit, în ciuda canaliei lichidatoriste, să reconstituim partidul şi Comitetul său Central. Sper că te vei bucura de acest lucru împreună cu noi»1).
După alungarea menşevicilor şi constituirea bolşevicilor într-un partid independent, partidul bolşevic a devenit mai puternic, mai trainic.
1). V. I. Lenin, Opere, vol. 35, pag. 1. — Nota Red.