Mă frămînt mult ori de cîte ori trebuie să reconstitui din memorie cîte ceva din convorbirile mele cu Vladimir Ilici nu pentru mine personal, ci în vederea publicării. Orice s-ar spune, nu poţi avea o memorie atît de desăvîrşită, încît fiecare cuvînt căruia, poate, nu i-ai atribuit atunci o deosebită însemnătate să-ţi rămînă întipărit în minte timp de zeci de ani, ca o inscripţie săpată în piatră, iar pe de altă parte mi-ar fi foarte greu să mă împac cu gîndul că printre cuvintele pe care le atribui acelei minţi luminoase s-ar putea strecura vreo denaturare.
Totuşi, aş vrea ca la cea de-a unsprezecea aniversare a lui Octombrie, răscolind amintirile care în viaţa fiecărui revoluţionar bolşevic roiesc în jurul acestui punct luminos, să dezgrop şi, pe cît îmi stă în putinţă, să redau cît mai exact cele ce mi-a fost dat să aud de la marele conducător în acele zile de neuitat.
Era în ziua constituirii primului Consiliu al Comisarilor Poporului. Mi se spusese că C. C. al partidului, trecînd la constituirea guvernului, a hotărît să-mi încredinţeze Comisariatul poporului pentru învăţămînt. Vestea m-a emoţionat şi chiar m-a speriat întrucîtva: mă gîndeam la uriaşa răspundere care avea să apese pe umerii mei.
Mult mai tîrziu şi cu totul întîmplător (toţi erau copleşiţi pe atunci de tot felul de sarcini) m-am întîlnit, tot pe coridoarele palatului Smolnîi, cu Vladimir Ilici. Cu un aer foarte grav îmi făcu semn să mă apropii de el şi îmi spuse :
— Trebuie să-ţi spun două cuvinte, Anatolii Vasilievici. Ca să-ţi dau acum instrucţiuni în legătură cu noile dumitale îndatoriri nu am timp şi nici nu pot spune că am vreun sistem de idei bine chibzuit cu privire la primii paşi ai revoluţiei in domeniul învăţămîntului. E clar că foarte multe lucruri vor trebui cu totul răsturnate, croite în alt fel, îndrumate pe un nou făgaş. Cred că este necesar să stai de vorbă în mod serios cu Nadejda Konstantinovna. O să te ajute. A chibzuit foarte îndelung asupra acestor probleme şi mi se pare că a schiţat o linie justă... În ceea ce priveşte învăţămîntul superior, aici trebuie să-ţi dea un ajutor serios Mihail Nikolaevici Pokrovski. Părerea mea este însă că trebuie să fii foarte precaut cu toate reformele. Chestiunea este foarte complicată. Un lucru e clar: grija noastră de căpetenie trebuie să fie lărgirea la maximum a accesului maselor largi, în primul rînd al tineretului proletar, în instituţiile de învăţămînt superior.
Eu acord o mare importanţă bibliotecilor. Va trebui să te ocupi personal de acest domeniu. Convoacă-i pe specialiştii în organizarea şi conducerea bibliotecilor. În America se fac foarte multe lucruri frumoase pe acest tărîm. Cartea este o mare forţă. Ca urmare a revoluţiei, gustul pentru citit va creşte imens. De aceea să-i asigurăm cititorului şi săli mari de lectură, şi o circulaţie intensă a cărţii, care trebuie să parvină prompt la cititor. În acest scop trebuie folosită poşta, trebuie organizate forme variate de caravane cu cărţi. Avem un popor uriaş, şi numărul celor cu ştiinţă de carte va începe să crească, aşa că este posibil ca numărul cărţilor să devină insuficient; dacă nu vom face ca fiecare carte să treacă din mînă în mînă, dacă nu vom intensifica considerabil circulaţia ei, se va crea o foame de cărţi.
Sper că voi găsi cît de curînd timp să mai stau de vorbă cu dumneata şi să aflu cum vezi d-ta planurile de muncă şi ce oameni poţi atrage în această muncă. Acum îţi dai seama că nu dispun de timp; chiar pentru problemele cele mai importante cu greu găsesc zece minute libere. Îţi urez succes. Am repurtat prima victorie, dar dacă după ea nu va urma o serie întreagă de alte victorii, nu va fi bine. Este clar că lupta nu s-a sfîrşit, ci se află abia la începutul începutului.
Vladimir Ilici îmi strînse cu putere mîna şi, cu mersul lui sigur, energic, intră într-unul din numeroasele birouri în care se plămădeau şi se frămîntau noile idei şi noua voinţă a statului proletar abia născut.
Am relatat prima discuţie pe care am avut-o cu Vladimir Ilici în legătură cu instrucţiunea publică sub formă de vorbire directă, reproducînd spusele lui. Aceasta nu înseamnă însă, repet, că totul a rămas întipărit în memoria mea şi că am redat cu exactitate cuvintele autentice ale lui Vladimir Ilici. Nu, mărturisesc acest lucru cu adîncă părere de rău, dar m-am străduit să reproduc cuvintele lui cu maximum de precizie de care este capabilă memoria mea.