După evenimentele din iulie 1917, precum se ştie, contrarevoluţia din Rusia a trecut la ofensivă. Lenin a fost nevoit să intre din nou în ilegalitate.
La sfîrşitul lunii august, cînd nopţile începuseră să fie friguroase, au venit într-o seară la mine nişte tovarăşi. Am stat, am vorbit şi deodată unul din ei m-a întrebat:
— Ei, bătrîne conspirator, te prinzi să treci un moşneag peste rîu? Te previn că este un lucru de mare răspundere şi legat de primejdii. Ce zici, poţi?
Am consimţit, bineînţeles, şi am şi început să chibzuim împreună planul de trecere a lui Ilici peste graniţă, stabilind pînă şi cele mai mici amănunte.
La 22 august (4 septembrie) 1917 trenul pentru vilegiaturişti nr. 71 a plecat la ora obişnuită din gara Petrograd, îndreptîndu-se spre Raivola. Locomotiva a fost trasă din timp, era locomotiva nr. 293. Cînd ne-am apropiat de staţia Udelnaia, situată la zece verste de Petrograd, am început să scrutez cu atenţie întunericul şi am văzut imediat un om de statură mijlocie, îndesat, care se îndrepta în grabă spre locomotivă. Omul avea pe cap o şapcă, era îmbrăcat într-o veche «troică» — costumul obişnuit al muncitorilor din Petrograd — şi era proaspăt bărbierit. S-a apropiat în fugă de maşină şi, fără a spune nici un cuvînt, s-a agăţat cu putere de bară şi s-a căţărat în cabina locomotivei.
Lenin, căci el era, ne-a salutat prieteneşte şi şi-a scos paltonul. A încercat să glumească cu ajutorul de mecanic, dar văzînd că acesta nu înţelege nici o iotă ruseşte a început să rîdă, şi apoi, sărind în tender, l-a bătut prieteneşte pe umăr, dîndu-i să înţeleagă că poate să rămînă la locul său şi să fumeze liniştit. Cît despre lemne... Ilici s-a urcat cu uşurinţă pe stiva de lemne şi a început să le aranjeze cu multă îndemînare.
Trebuia să-l duc pe Ilici pînă la staţia Terioki. Întotdeauna la graniţă, la Beloostrov, documentele tuturor pasagerilor erau verificate cu multă atenţie. Se putea întîmpla să verifice şi actele brigăzii de pe locomotivă.
La Beloostrov trenul stătea 20 de minute. La această staţie trebuia să ne aprovizionăm cu apă. Coloana de apă se afla mai la o parte. Cînd am intrat în staţie, am observat că pe peron mişună mai mulţi poliţişti şi iuncheri decît de obicei. Am desprins repede locomotiva de garnitură şi m-am îndreptat spre coloana de apă, calculîndu-mi timpul în aşa fel încît să mă întorc pentru a ataşa locomotiva la tren chiar în momentul plecării.
Cînd a sunat a treia oară, am ataşat locomotiva de garnitură; locomotiva a şuerat puternic şi a pornit. Iar peste cîteva minute eram deja peste graniţă, în Finlanda. Între noi s-a legat o discuţie însufleţită. Vladimir Ilici m-a întrebat despre starea de spirit a muncitorilor finlandezi, despre evenimentele din Finlanda, mi-a vorbit despre perspectivele revoluţiei în Finlanda.
La staţia Terioki, situată la o distanţă de cincizeci de kilometri de graniţa rusă, Lenin a coborît din tren. Înainte de plecare mi-a strîns mîna prieteneşte. De pe peron, Ilici m-a salutat încă o dată, făcîndu-mi semne cu mîna, iar apoi, împreună cu tovarăşii care-i ieşiseră în întîmpinare, s-a îndreptat spre satul Ialkala, unde a locuit pînă cînd s-a mutat la Helsingfors.
La 7 (20) octombrie 1917 l-am dus iar pe Lenin, de data aceasta din Finlanda la Petrograd. S-a urcat din staţia Raivola şi a luat loc lîngă mine pe locomotivă.
Apoi, în anii Puterii sovietice, l-am vizitat de mai multe ori pe Lenin la Moscova, la Kremlin, unde mi-a făcut întotdeauna o primire caldă, cordială.