În 1917 lucram la uzina «Putilov» (astăzi «Kirov») din Petrograd şi făceam parte din detaşamentul din uzină al Gărzii roşii. În ajunul Revoluţiei din Octombrie, comandamentul Gărzii roşii a trimis grupul nostru de mitraliori la Smolnîi. Acolo am avut prilejul să fim martori şi participanţi la marile evenimente istorice.
La porţile şi în curtea Institutului Smolnîi se afla un număr mare de membri ai Gărzilor roşii, precum şi soldaţi şi marinari revoluţionari. Am primit ordinul de a coborî imediat din camioane şi de a ocupa posturile. După ce am instalat şi am camuflat mitralierele, am intrat în clădire şi ne-am îndreptat spre o cameră nu prea mare de la etajul al doilea, unde se mai aflau cîţiva membri ai Gărzilor roşii din alte raioane. În camera aceasta nu era nici un fel de mobilă. Doar pe un perete era fixat un telefon. Membrii Gărzilor roşii din celelalte raioane care făcuseră de serviciu şi acum erau liberi se pregăteau de odihnă, culcîndu-se care cum putea, pe podeaua goală, şi cu puşca în mînă.
În timpul acela, la Smolnîi veneau delegaţi din toate colţurile ţării pentru Congresul al II-lea general al Sovietelor. Cei mai revoluţionari dintre delegaţii la congres erau soldaţii care se întorceau de pe front. Blestemau cu toţii războiul şi cereau pace. Nu fuseseră pregătite nici un fel de camere pentru ei, aşa că s-au instalat împreună cu noi, în camerele goale, de-a dreptul pe podea. Am împărţit cu ei alimentele aduse de acasă şi le-am arătat drumul spre cantină.
A doua zi, în afară de faptul că eram de gardă la mitraliere, am primit ordin să controlăm permisele de intrare în Smolnîi.
În ajunul zilei de 25 octombrie (7 noiembrie), Smolnîi era plin de lume: delegaţi la congres, membri ai Gărzilor roşii, soldaţi şi marinari revoluţionari; se auzea un zumzet continuu ca într-un stup uriaş.
În noaptea de 24 spre 25 octombrie (6 spre 7 noiembrie), Vladimir Ilici Lenin sosi la Smolnîi. El se instală într-o cameră mică de la primul etaj. Grupului nostru de mitralieri de la uzinele «Putilov» i-a fost acordată o mare cinste: a fost însărcinat cu paza marelui conducător al revoluţiei.
În Smolnîi domnea pe atunci o atmosferă foarte încordată. Menşevicii şi socialiştii-revoluţionari răspîndeau zvonurile cele mai neverosimile cu intenţii de provocare, urmărind demoralizarea membrilor Gărzilor roşii şi a soldaţilor revoluţionari. Încercau să ne sperie afirmînd că Kerenski trimite 50 de batalioane de cavaleri ai ordinului «Sfîntul Gheorghe» şi 40 de batalioane de ofiţeri împotriva Institutului Smolnîi. Dar cei din Gărzile roşii nu erau sperioşi din fire. Partidul bolşevic ne călise în lupta revoluţionară şi eram oricînd gata să întîmpinăm atacul burgheziei cu arma în mînă. Smolnîi îşi aştepta duşmanul înarmat cu sute de baionete, mitraliere şi tunuri.
În ziua de 25 octombrie (7 noiembrie), în sala de festivităţi a avut loc şedinţa Sovietului. Am auzit zgomot de glasuri. Neştiind ce se petrece, am pus mîna pe puşti şi am năvălit pe coridor. Dar alarma noastră fusese neîntemeiată: participanţii la adunare îl ovaţionau zgomotos pe Vladimir Ilici Lenin, care se urcase la tribună.
Am reuşit şi noi să ascultăm o parte din cuvîntarea sa despre necesitatea trecerii întregii puteri în mîinile muncitorilor şi ţăranilor, despre puterea Sovietelor. N-am reuşit să ascultăm pînă la capăt această cuvîntare istorică a lui Vladimir Ilici, căci am fost rechemaţi la posturile noastre.
La 25 octombrie (7 noiembrie) sosiseră toţi delegaţii la Congresul al II-lea al Sovietelor. Curînd după deschiderea congresului am auzit pe coridor strigăte, zgomot. Cum ne aflam aproape de sala de şedinţe, am înşfăcat numaidecît puştile şi am alergat pe coridor. Acolo am văzut că un mănunchi de menşevici şi alţi ciraci ai burgheziei, care începuseră să facă scandal la congres, întîmpinînd riposta unanimă a delegaţilor, au fost siliţi să se retragă. Înjurînd cu năduf, aceşti agenţi ai contrarevoluţiei au părăsit sala de şedinţe, petrecuţi de strigătele pline de indignare ale întregului congres: «Afară! Jos cu trădătorii!».
La cartierul general al Revoluţiei din Octombrie soseau tot timpul rapoarte: cutare uzină a trimis la asaltul Palatului de Iarnă atîţia şi atîţia membri ai Gărzilor roşii înarmaţi; crucişătorul «Aurora» a tras o salvă în Palatul de Iarnă; Palatul de Iarnă a fost cucerit; Guvernul provizoriu a fost arestat...
În această noapte istorică, la Smolnîi nimeni n-a dormit. Abia în zori s-a aşternut tăcerea.
În dimineaţa de 26 octombrie (8 noiembrie), la orele 11, comandantul gărzii de la Smolnîi m-a trezit spunîndu-mi ca mă cheamă Vladimir Ilici să-i prezint un raport. Nu-mi venea să-l cred, îmi ziceam că-şi rîde de mine. Dar el mi-a spus:
— Nu tu ai ţinut aseară şi azi noapte legătura cu raionul Narva? Du-te şi raportează...
Cînd m-am convins că comandantul gărzii nu glumeşte, am fost cuprins de o emoţie negrăită: voi şti oare să-i fac o dare de seamă?
M-am tot gîndit şi răzgîndit: fac un mic raport pe care-l învăţ pe dinafară şi raportez. Şi am început să repet raportul pregătit. Cînd mi s-a părut că l-am învăţat, am pornit spre Ilici. La uşa camerei lui Ilici făceau de gardă membri ai Gărzilor roşii. Ei ştiau că fusesem chemat şi m-au lăsat imediat să trec.
Ilici stătea la o masă mică şi scria ceva. Nu m-a observat, Apropiindu-mă de masa sa, am dus mîna la chipiu şi am lovit uşor călcîiele. Auzind zgomotul, Ilici a ridicat capul şi m-a privit. Mă pregăteam să dau drumul raportului învăţat pe dinafară, dar Vladimir Ilici, văzînd că stau în poziţie de drepţi, cu mîna la chipiu, s-a ridicat repede în picioare şi, făcînd un semn de nerăbdare, îmi spuse:
— Lasă, lasă astea! Aşază-te şi povesteşte-mi.
Vladimir Ilici m-a silit să mă aşez pe un scaun în faţa lui. Tot raportul pe care-l pregătisem dinainte îmi zburase din minte şi am început să-i povestesc simplu lui Ilici toate cîte le-am văzut şi cîte le ştiam şi să-i vorbesc despre starea de spirit a muncitorilor de la «Putilov». Lenin mă asculta şi continua să scrie ceva. Am tăcut, crezînd că-l stingheresc. Atunci Ilici a ridicat capul şi mi-a spus:
— Continuă, continuă, te ascult.
I-am vorbit despre starea de spirit a muncitorilor şi despre atitudinea lor faţă de Puterea sovietică. V. I. Lenin începu să-mi pună întrebări. Îmi amintesc de următoarea întrebare: «Dar femeile sînt mulţumite de Puterea sovietică?»
Am aflat mai tîrziu că V. I. Lenin chemase şi alţi membri ai Gărzilor roşii din alte raioane şi-i întrebase despre starea de spirit a muncitorilor şi despre nevoile lor.
Nu voi uita niciodată acele zile! Toată viaţa îmi voi aminti că în primele zile ale Puterii sovietice i-am povestit marelui Lenin la Smolnîi despre viaţa şi starea de spirit a muncitorilor de la uzinele «Putilov».