După ce Palatul de Iarnă a fost luat cu asalt de trupele revoluţionare, bolşevice, şi Vladimir Ilici, care fusese foarte îngrijorat din pricina încetinelii cu care acţionau conducătorii noştri militari, a răsuflat, în sfîrşit, uşurat, el a renunţat la machiajul său, de altfel destul de primitiv, şi a venit, înconjurat de vechii săi prieteni politici, la şedinţa Sovietului de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Petrograd, care aştepta sfîrşitul evenimentelor.
E puţin să spui tunete de glasuri: ceva cu mult mai puternic, ceva într-adevăr zguduitor — o furtună de sentimente omeneşti a cutremurat sala cînd Vladimir Ilici a apărut la catedră. Şedinţa a fost declarată deschisă. Şi din nou au izbucnit urale, aclamaţii, ovaţii de bucurie... Această faimoasă şedinţă istorică a decurs într-o atmosferă de avînt şi frămîntare.
În sfîrşit, am terminat toate treburile şî noaptea tîrziu ne-am dus la mine acasă. Am mîncat cîte ceva, iar după aceea m-am străduit să mă îngrijesc cît mai bine de odihna lui Vladimir Ilici, care, era foarte însufleţit dar şi obosit. Abia am reuşit să-l înduplec să se culce în patul meu, într-o cameră mică separată, unde avea la dispoziţie o masă de scris, hîrtie, cerneală şi o bibliotecă.
Eu m-am culcat în camera alăturată pe un divan, fiind hotărît să rămîn treaz pînă ce mă voi convinge că Vladimir Ilici a adormit. Pentru mai multă siguranţă am încuiat uşile de la intrare cu toate lanţurile, zăvoarele şi lacătele, am pregătit revolverele, gîndindu-mă că s-ar putea prea bine să fim atacaţi, să se încerce arestarea sau asasinarea lui Vladimir Ilici; era doar prima noapte după insurecţie — aşa că ne puteam aştepta la orice! Pentru orice eventualitate, mi-am însemnat pe o foaie de hîrtie toate numerele de telefon — cunoscute mie — ale tovarăşilor de la Smolnîi, de la comitetele muncitoreşti raionale şi de la sindicate, pentru ca, în caz de s-ar întîmpla ceva, sa nu le uit.
La el în cameră, Vladimir Ilici stinsese deja lumina. Trag cu urechea — o fi dormind oare? Nu se aude nimic. Încep să moţăi, şi cînd eram gata-gata s-adorm, din camera în care se afla Vladimir Ilici ţîşni lumină. Îl aud cum se scoală aproape tiptil din pat, deschide încetişor uşa care dă în camera mea şi, după ce s-a convins ca eu «dorm» (fireşte că nu dormeam), păşeşte încet, în vîrful picioarelor, ca să nu trezească pe nimeni, se apropie de masa de scris, se aşază, deschide călimara şi se apucă de lucru, punîndu-şi în faţă nişte hîrtîi.
Scria, ştergea, citea, făcea extrase, iar scria şi, în sfîrşit, am văzut că începuse să transcrie pe curat. Se lumina de ziuă, începea una din dimineţile tîrzii de toamnă ale Petrogradului, cînd Vladimir Ilici stinse lumina, se culcă şi adormi.
Dimineaţa, la ora deşteptării, îi prevenii pe toţi ai casei că trebuie să umble mai încet, deoarece Vladimir Ilici a lucrat toată noaptea şi, fără îndoială, este peste măsură de obosit. Deodată însă, cînd nimeni nu se aştepta, el ieşi din cameră gata îmbrăcat, plin de energie, proaspăt, vioi, vesel, glumeţ.
— Vă felicit cu prilejul primei zile a revoluţiei socialiste! — se adresă el tuturor şi pe faţa lui nu se vedea nici urmă de oboseală, de parcă ar fi dormit minunat, pe cînd în realitate abia dacă dormise două-trei ore, după o zi de muncă încordată, de douăzeci de ore. Cînd ne-am adunat cu toţii la ceai şi a venit şi Nadejda Konstantinovna, care dormise la noi, Vladimir Ilici a scos din buzunar nişte foi scrise curat şi ne-a citit vestitul său «Decret asupra pămîntului».
— Numai să-l aducem la cunoştinţa poporului, să-i facem o largă publicitate şi să-l difuzăm! Să încerce după aceea să-l ia înapoi! Nu, atunci nici o putere nu ar fi în stare să smulgă acest decret ţăranilor şi să înapoieze pămîntul moşierilor. Aceasta este cea mai importantă cucerire a Revoluţiei noastre din Octombrie. Revoluţia agrară va fi săvîrşită şi consolidată chiar astăzi.
Cînd cineva îi spuse că în practică vor mai fi încă multe greutăţi în rezolvarea problemei agrare şi că va trebui încă multă luptă, el răspunse imediat că toate astea nu-s decît amănunte, că totul se va aranja cu încetul; principalul este ca oamenii să înţeleagă esenţialul şi să fie pătrunşi de el. Şi el începu să ne explice în mod amănunţit că acest decret va fi cu atît mai bine primit de ţărani, cu cît la baza lui a pus revendicările pe care le conţineau toate mandatele ţăranilor către deputaţii lor şi care s-au reflectat în mandatele generale pentru congresul Sovietelor.
— Dar toţi aceştia au fost socialişti-revoluţionari. Şi lumea va spune că ne-am inspirat de la ei, remarcă cineva.
Vladimir Ilici zîmbi.
— N-au decît să spună. Ţăranii vor înţelege limpede că noi vom sprijini întotdeauna toate revendicările lor juste. Trebuie să ne apropiem cît mai mult de ţărani, de viaţa lor, de dorinţele lor. Şi dacă vor rîde cîţiva proşti, n-au decît să rîdă. Noi niciodată nu ne-am gîndit să lăsăm socialiştilor-revoluţionari monopolul asupra ţăranilor. Noi sîntem principalul partid de guvernamînt, şi, după dictatura proletariatului, problema ţărănească este pentru noi cea mai importantă.
În aceeaşi zi, seara, decretului asupra pămîntului trebuia să i se dea citire în faţa congresului. S-a luat hotărîrea ca el să fie imediat dactilografiat şi dat la cules, pentru ca a doua zi să fie publicat în presă. O dată cu aceasta, lui Vladimir Ilici îi veni ideea de a da publicităţii şi un decret cu privire la obligativitatea tipăririi, în toate ziarele, a tuturor comunicatelor date de guvern.
S-a hotărît de asemenea ca decretul asupra pămîntului să fie imediat tipărit într-o broşură separată, cu un tiraj de cel puţin 50.000 de exemplare, şi să fie împărţit în primul rînd soldaţilor care se întorc în sate, deoarece prin ei va ajunge cel mai repede în masele cele mai largi. Această hotărîre a şi fost aplicată în condiţii optime în zilele următoare.
Îndată după aceea am pornit spre Smolnîi, întîi pe jos, iar apoi cu tramvaiul. Vladimir Ilici radia de bucurie văzînd ordinea exemplară care domnea pe străzi. Cu multă nerăbdare a aşteptat el să vină seara. După ce al doilea Congres general a adoptat decretul asupra păcii, el a citit deosebit de clar decretul asupra pămîntului, care a fost adoptat cu entuziasm, în unanimitate, de către congres.
Îndată ce decretul a fost adoptat, m-am grăbit să-l transmit la toate redacţiile din Petrograd prin curieri speciali, iar în celelalte oraşe — prin poştă şi telegraf. Ziarele noastre îl paginaseră din timp, astfel că a doua zi dimineaţa l-au citit sute de mii şi milioane de oameni; el a fost primit cu entuziasm de întreaga populaţie muncitoare. Burghezia turba de ură şi urla în ziarele ei. Dar cine îi dădea atunci vreo atenţie?
Vladimir Ilici triumfa.
— Chiar şi acest singur fapt — spunea el — va lăsa urme în istoria noastră pentru ani îndelungaţi.
Epoca prodigioasei activităţi creatoare revoluţionare începuse cu mult succes. Vladimir Ilici s-a interesat încă mult timp după aceea de numărul exemplarelor din decretul asupra pămîntuluî, vrînd să ştie cîte au fost difuzate în rîndurile soldaţilor şi ţăranilor, în afară de ziare. Acest decret a fost de multe ori reeditat în broşură şi distribuit gratuit într-un mare număr de exemplare nu numai în oraşele capitală de gubernie şi de judeţ, dar şi în toate plăşile Rusiei.
Decretul asupra pămîntului a devenit într-adevăr cunoscut tuturor şi probabil că nici o altă lege nu s-a bucurat de o publicitate atît de largă ca această lege asupra pămîntului — una din legile fundamentale ale noii noastre legislaţii, ale legislaţiei socialiste, căreia Vladimir Ilici i-a consacrat atîtea forţe şi atîta energie şi i-a acordat o însemnătate atît de mare.