Antrenaţi de activitatea revoluţionară şi de relaţiile din ce în ce mai numeroase, eram cu totul absorbiţi de muncă, astfel că nici nu am băgat de seamă cum a venit ziua deschiderii şcolilor duminicale1). Aşteptasem cu nerăbdare această zi, şi iată că, în sfîrşit, ea a sosit. Ne-am înscris, bineînţeles, cu toţii la această şcoală, care era în acelaşi timp o importantă instituţie culturală, un ciur care separă grăunţele curate de corpurile străine şi un mecanism care face ca un individ să se întîlnească cu alţii; aici se producea o împletire, dacă nu prea mare, în orice caz destul de trainică, a reţelei de cunoştinţe. Tot pe vremea aceea noi pregăteam un cerc în vederea unui studiu sistematic; poate că mai erau şi alte asemenea cercuri, dar eu nu le cunoşteam şi nici nu căutam să aflu de existenţa lor. De cum a început toamna, la Petersburg au venit din toate părţile numeroşi intelectuali şi a început să clocotească o viaţă intelectuală intensă. Eu şi Kostea2) pur şi simplu nu ne puteam veni în fire în această viaţă năvalnică ce ne copleşea din toate părţile. O nouă cunoştinţă de-a mea, să-i zicem N.3), un muncitor stabilit dincolo de bariera Nevei, fiind în legătură cu nişte intelectuali care aveau, probabil, un cerc larg de activişti ai lor, şi care, de aceea, doreau să ţină prelegeri sistematice — în cadrul unor cercuri — şi dincolo de bariera Nevei, a organizat un asemenea cerc. Drept loc pentru prelegeri servea camera mea, care era cea mai potrivită, întrucît nu se aflau în ea persoane străine. Cercul a fost alcătuit din şase muncitori şi un lector; a început un ciclu de lecţii de economie politică, după Marx. Lectorul4) ne iniţia în această ştiinţă verbal, fără a consulta nici un caiet, căutînd adeseori să provoace obiecţiile noastre sau dorinţa de a începe discuiţii, şi atunci ne stimula, făcînd pe unul din noi să dovedească celuilalt justeţea punctului său de vedere în chestiunea dată. În felul acesta lecţiile noastre aveau un caracter foarte viu, interesant, urmărind să facă din noi nişte oratori; această metodă de studiu constituia pentru auditori cel mai bun mijloc de clarificare a unei probleme. Eram cu toţii foarte mulţumiţi de aceste lecţii şi nu conteneam să admirăm inteligenţa lectorului nostru; totodată, între noi făceam spirite pe seama lui, spunînd că din cauza inteligenţei prea mari îi cade părul. Dar aceste lecţii ne-au obişnuit, în acelaşi timp, cu munca individuală, cu procurarea materialelor. Primeam de la lector foi cu problemele studiate, care ne cereau o cunoaştere şi o observare atentă a vieţii din uzine şi fabrici. În timpul muncii în uzină trebuia să plecăm adeseori în alt atelier, sub diferite pretexte, în realitate însă pentru a culege informaţiile necesare, ca ajutorul observaţiilor, iar uneori, cînd ni se prezenta o situaţie favorabilă, şi pentru a angaja discuţii. Lada mea de scule era întotdeauna ticsită cu tot felul de notiţe, şi în timpul mesei căutam să notez pe neobservate numărul zilelor lucrate şi cuantumul salariilor în atelierul nostru.
Se înţelege că principala piedică în culegerea a tot felul de informaţii o constituia lipsa de timp cît de cît liber; cu toate acestea treaba mergea înainte, deşi nu cu amploarea şi energia care ar fi fost de dorit.
1). Este vorba de anul 1893. — Nota Red.
2). Este vorba de muncitorul I. F. Kostin. — Nota Red.
3). V. A. Şelgunov. — Nota Red.
4). Lectorul era Vladimir Ilici Lenin. — Nota Red.