În 1917 Vladimir Ilici s-a înapoiat din străinătate. Venind la Piter, i-a făcut o vizită tovarăşului Poletaev, care se cunoştea cu Vladimir Ilici din 1907. Poletaev era pe atunci membru al Dumei a III-a de stat şi făcea parte din fracţiunea bolşevicilor.
În casa lui Poletaev l-am întîlnit şi am făcut cunoştinţă cu Vladimir Ilici. Aceasta s-a întîmplat pe la începutul lunii mai 1917; două luni mai tîrziu, spre marea mea bucurie, modesta noastră locuinţă, situată la etajul cinci al unei case de pe strada Rojdestvenskaia 10, nr. 17, i-a servit timp de o săptămînă ca adăpost iubitului nostru Ilici.
Iată cum s-au petrecut lucrurile.
Lucram pe atunci la centrala electrică a Societăţii pe acţiuni a canalului Obvodnîi, astăzi Hidrocentrala nr. 1. Ca membru al comitetului de întreprindere, îmi petreceam cea mai mare parte din timp la comitetul de întreprindere al centralei electrice. Toţi membrii comitetului munceau şi ziua şi noaptea, deoarece centrala trebuia să funcţioneze fără întrerupere şi de aceea nu ştiam nimic precis în legătură cu cele ce se petreceau la Piter.
La 5 (18) iulie 1917, pe la ora 5 seara, profitînd de o clipă de răgaz, m-am hotărît să mă duc acasă pentru a afla de la vreunul din tovarăşii mei apropiaţi ultimele noutăţi. Acasă am găsit-o pe soţia mea, care se întorsese chiar atunci de la Poletaev în casa căruia se găsea atunci V. I. Lenin. A aflat că Vladimir Ilici are nevoie de un adăpost în care să fie în siguranţă şi i-a propus locuinţa noastră.
Şi eu şi soţia mea eram nespus de bucuroşi să-l primim în casa noastră pe acest oaspete iubit. Ne-am înţeles cum să procedăm şi apoi m-am dus la lucru, iar soţia mea s-a înapoiat la Poletaev.
În dimineaţa zilei de 7 (20) iulie, cînd m-am întors de la lucru, l-am găsit pe Vladimir Ilici Lenin acasă la mine.
Era neobişnuit de calm. Aflînd că în locuinţa noastră se găseşte o cameră liberă, s-a hotărît să rămînă aici pînă cînd va pleca la Sestroreţk. S-a instalat în cămăruţa a cărei singură fereastră dădea spre curtea vecină.
După ce s-a instalat, Vladimir Ilici a început să se gîndească la organizarea legăturii cu anumiţi tovarăşi şi cu organizaţia de partid, pentru a putea fi la curent cu toate evenimentele.
În aceeaşi zi s-a întors de la Levaşovo fiica mea cea mare. Ea i-a reprodus lui Vladimir Ilici discuţiile auzite în tren între diverşi filistini alarmaţi şi agitatori de toate nuanţele şi toate categoriile. Menţionînd că «sînt informaţi din surse sigure», întrerupîndu-se unul pe altul, vorbeau despre «principalii vinovaţi ai răscoalei» şi despre «agenţii secreţi ai lui Wilhelm» care au fugit pe un torpilor sau pe un submarin în Germania. Vladimir Ilici rîdea din toată inima auzind toate acestea.
Vladimir Ilici a locuit în acea cămăruţă din casa noastră pînă la 12 (24) iulie 1917. În tot acest timp el a chibzuit mult, a scris bileţele de încurajare tovarăşilor, liniştîndu-i pe cei care se pierduseră cu firea şi încurajîndu-i pe cei demobilizaţi. I. V. Stalin a venit de mai multe ori pe la Vladimir Ilici şi de fiecare dată au stat mult de vorbă.
La Petrograd situaţia era extrem de încordată şi noi toţi eram foarte îngrijoraţi, neştiind cum să asigurăm securitatea conducătorului nostru iubit. După cît se pare, Vladimir Ilici ne-a ghicit gîndurile. Chiar a doua zi după ce s-a mutat la noi, m-a întrebat dacă n-aş putea să-i găsesc alt adăpost unde să fie mai în siguranţă. I-am răspuns: «Dacă este necesar, voi încerca». Vladimir Ilici a insistat asupra rugăminţii sale şi a mai cerut să i se procure cîte ceva de-ale îmbrăcămintei pentru a-şi putea schimba aspectul exterior dacă va fi nevoie să iasă pe stradă. De asemenea a cerut să i se procure planul Piterului.
Pentru a-i satisface cerinţa lui Vladimir Ilici, m-am dus chiar în aceeaşi zi la K. D. Savcenko, un bun prieten al meu. Acesta era un portar bătrîn care în anii grei de reacţiune deşănţată şi de dezmăţ turbat al opricinicilor ţarişti a ascuns la el sau a găsit adăposturi sigure pentru mulţi dintre tovarăşii noştri care se găseau în ilegalitate. La el au stat ascunşi un timp M. I. Kalinin şi I. V. Stalin. Savcenko mi-a făcut rost de obiectele necesare pentru a-l deghiza pe Ilici şi i-a pregătit un loc unde să poată fi adăpostit.
În dimineaţa zilei de 9 (22) iulie, Vladimir Ilici m-a întrebat cum stau lucrurile cu camera şi dacă i-am procurat un plan al oraşului Petrograd pentru a vedea care este drumul cel mai scurt în eventualitatea că va trebui să se mute într-o nouă locuinţă, precum şi pentru a stabili care este traseul cel mai potrivit şi mai lipsit de primejdie pînă la gara Primorski.
De planul oraşului nu-i putusem face rost, dar i-am spus că drumul pînă la gara Primorski îl cunosc ca-n palmă. Vladimir Ilici îmi răspunse că are toată încrederea în mine, dar că aceasta nu-i suficient, ar vrea să studieze el însuşi traseul şi îi trebuie un plan.
După aceea Vladimir Ilici m-a strîns cu putere de braţ, şi, privindu-mă în ochi, m-a întrebat dacă nu pot să merg cu el chiar în seara aceea la noua locuinţă şi dacă sînt sigur că gazdele sînt persoane absolut de încredere. I-am răspuns că eu aş putea să-l conduc chiar atunci, dar socot că deocamdată nu e momentul nimerit, deoarece circulaţia pe străzile Piterului e legată de primejdii. În afară de asta, i-am comunicat că organizaţia de partid a însărcinat pe cîţiva tovarăşi să găsească cît mai curînd un adăpost sigur în apropiere de Finlanda şi cu prima ocazie să-l conducă acolo pe Vladimir Ilici. El a fost de acord cu mine şi n-a mai insistat asupra acestei chestiuni.
Chiar în seara aceea am făcut rost de planul Piterului şi ne-am apucat să-l studiem.
Cît timp a locuit Ilici la mine, eu stăteam foarte puţin pe acasă şi nu am prea văzut cum îşi petrecea Vladimir Ilici timpul. Dar fiica mea cea mare povestea că în toate aceste zile Vladimir Ilici era plin de voie bună şi foarte glumeţ. Cea mai mare parte din timp şi-o petrecea în camera lui. Tot timpul cît a fost nevoit să stea în «chilia» lui, Lenin a întreţinut legături cu lumea exterioară, cu organizaţia de partid, cu ceilalţi tovarăşi prin intermediul unui tovarăş care primise această însărcinare din partea Comitetului Central al partidului nostru. De obicei, acest tovarăş îi relata pe scurt lui Vladimir Ilici ultimele evenimente şi apoi, primind instrucţiuni de la el, pleca în grabă. De cîteva ori au venit să-l vadă rudele şi prietenii lui apropiaţi, o dată sau de două ori au fost pe la Vladimir Ilici soţia lui, Nadejda Konstantinovna, şi sora lui, Maria Ilinicina.
Campania de persecuţii a presei burgheze devenea tot mai înverşunată, în jurul nostru roiau copoii. Situaţia devenise foarte periculoasă. Lenin a fost nevoit să se ascundă în ilegalitate. Mie şi lui I. V. Stalin ne-a revenit sarcina să-l întovărăşim pe Vladimir Ilici la gara Primorski, de unde Lenin a plecat la Razliv.
Aşa l-am cunoscut îndeaproape pe marele om, pe marele revoluţionar, conducător şi dascăl.