În momentul revoluționar prin care trecem noi azi, la ordinea zilei se află problema convocării unei adunări constituante a întregului popor. În ce privește modul de soluționare a acestei probleme, părerile sînt împărțite. Se conturează trei tendințe politice. Guvernul țarist admite necesitatea de a convoca pe reprezentanții poporului, dar nu vrea în nici un caz să admită ca adunarea lor să fie a întregului popor și să aibă un caracter de constituantă. Acest guvern, dacă e să dăm crezare informațiilor apărute în presă cu privire la activitatea comisiei Bulîghin9, pare să fie de acord cu convocarea unei adunări consultative alese în condiții cînd lipsește libertatea de agitație și cînd se aplică un sistem electoral cu un îngust caracter cenzitar sau bazat pe o strictă împărțire în stări sociale. Proletariatul revoluționar, în măsura în care este condus de social-democrație, cere trecerea întregii puteri în mîinile adunării constituante, și el luptă, în acest scop, nu numai pentru votul universal și pentru deplina libertate de agitație, dar și pentru răsturnarea imediată a guvernului țarist și înlocuirea lui cu un guvern revoluționar provizoriu. În sfîrșit, burghezia liberală, care își exprimă dezideratele prin glasul conducătorilor așa-zisului „partid constituțional-democrat“10, nu cere răsturnarea guvernului țarist, nu formulează lozinca unui guvern provizoriu și nu insistă asupra unor garanții reale pentru ca alegerile să fie pe deplin libere și corecte, pentru ca adunarea reprezentanților să poată fi într-adevăr a întregului popor și într-adevăr constituantă. În fond, burghezia liberală, care este singurul sprijin social serios al curentului „osvobojdenist“, caută să obțină o tranzacție cît mai pașnică între țar și poporul revoluționar, și anume o tranzacție care să-i asigure ei cît mai multă putere, iar poporului revoluționar - proletariatului și țărănimii - cît mai puțină.
Aceasta este situația politică în momentul de față. Acestea sînt cele trei tendințe politice principale care corespund celor trei forțe sociale principale din Rusia de azi. Despre felul cum își ascund „osvobojdeniștii“, sub o frazeologie pretins democratică, politica lor echivocă, adică - pentru a vorbi mai pe șleau și în termeni mai simpli - politica lor de trădare a revoluției, am mai vorbit în repetate rînduri în „Proletarii“ (nr. 3, 4, 5)*1. Acum să vedem cum țin seama social-democrații de sarcinile momentului. Un material excelent în această privință ne oferă cele două rezoluții de curînd adoptate de Congresul al III-lea al P.M.S.D.R. și de „conferința“ părții care s-a rupt de partid. Chestiunea : care dintre aceste rezoluții ia mai just în considerare momentul politic și definește mai just tactica proletariatului revoluționar, are o uriașă însemnătate, și orice social-democrat care dorește să-și îndeplinească în mod conștient îndatoririle de propagandist, de agitator și de organizator trebuie să studieze cu toată atenția această chestiune, lăsînd cu totul la o parte orice considerații străine de fondul ei.
Prin tactica unui partid se înțelege atitudinea lui politică sau caracterul, orientarea, metodele activității lui politice. Congresul partidului adoptă rezoluții tactice pentru a stabili în mod precis atitudinea politică a partidului, considerat ca un tot, în legătură cu noile sarcini sau față de o nouă situație politică. O asemenea situație nouă a fost creată de revoluția care a început în Rusia, adică de dezacordul total, hotărît și fățiș dintre imensa majoritate a poporului și guvernul țarist. Problema care se pune acum constă în a stabili care sînt mijloacele practice pentru convocarea unei adunări care să fie cu adevărat a întregului popor și cu adevărat constituantă (din punct de vedere teoretic, problema unei asemenea adunări a fost de mult rezolvată în mod oficial, și înaintea tuturor celorlalte partide, de către social-democrație în programul ei de partid). Dacă poporul este în dezacord cu guvernul și dacă masa a devenit conștientă de necesitatea de a crea o ordine nouă, atunci partidul care și-a pus ca scop să răstoarne guvernul trebuie să se gîndească cu ce guvern să înlocuiască pe cel vechi, care urmează să fie răsturnat. Se naște o problemă nouă, aceea a unui guvern revoluționar provizoriu. Pentru a da un răspuns complet la această problemă, partidul proletariatului conștient trebuie să lămurească, în primul rînd, importanța pe care o are un guvern revoluționar provizoriu în actuala revoluție și în întreaga luptă a proletariatului în general ; în al doilea rînd, atitudinea sa față de guvernul revoluționar provizoriu ; în al treilea rînd, condițiile precise în care social-democrația poate trimite reprezentanți ai ei într-un asemenea guvern ; în al patrulea rînd, condițiile pentru exercitarea unei presiuni de jos asupra acestui guvern, în cazul cînd el ar fi alcătuit fără participarea social-democraților. Numai dacă vor fi lămurite toate aceste probleme, atitudinea politică a partidului va fi, în această privință, principială, clară și fermă. Să vedem deci cum rezolvă aceste probleme rezoluția Congresului al III-lea al P.M.S.D.R. Iată textul ei complet :
„Rezoluție cu privire la guvernul revoluționar provizoriu.
Luînd în considerație :
1) că atît interesele imediate ale proletariatului, cît și interesele luptei sale pentru scopul final al socialismului cer o libertate politică cît mai deplină și deci înlocuirea formei absolutiste de guvernare printr-o republică democratică ;
2) că înfăptuirea republicii democratice în Rusia este posibilă numai în urma unei insurecții populare victorioase, al cărei organ să fie un guvern revoluționar provizoriu, singurul în stare să asigure libertatea deplină de agitație electorală și să convoace, pe baza votului universal, egal, direct și secret, o adunare constituantă care să exprime într-adevăr voința poporului ;
3) că în condițiile orînduirii social-economice actuale această revoluție democratică nu va slăbi, ci va întări, în Rusia, dominația burgheziei, care la un moment dat va încerca inevitabil și prin orice mijloace să răpească proletariatului din Rusia o parte cît mai mare din cuceririle din perioada revoluționară,
Congresul al III-lea al P.M.S.D.R. hotărăște :
a) este necesar să se răspîndească în rîndurile clasei muncitoare o idee concretă asupra desfășurării celei mai probabile a revoluției și asupra necesității de a forma, într-un moment dat al revoluției, un guvern revoluționar provizoriu, de la care proletariatul va cere înfăptuirea tuturor revendicărilor politice și economice imediate cuprinse în programul nostru (programul-minimum) ;
b) în funcție de raportul de forțe și de alți factori care nu pot fi precis determinați dinainte, se admite intrarea împuternicirilor partidului nostru în guvernul revoluționar provizoriu, cu scopul de a duce o luptă necruțătoare împotriva tuturor încercărilor contrarevoluționare și de a apăra interesele de sine stătătoare ale clasei muncitoare ;
c) condiția indispensabilă pentru a intra într-un asemenea guvern este controlul sever al partidului asupra împuterniciților săi și păstrarea neclintită a independenței social-democrației, care urmărește o revoluție socialistă deplină și este deci, în această măsură, un dușman neîmpăcat al tuturor partidelor burgheze ;
d) indiferent de faptul că intrarea reprezentanților social-democrației în guvernul revoluționar provizoriu va fi sau nu posibilă, trebuie propagată în păturile cele mai largi ale proletariatului ideea necesității unei presiuni permanente asupra guvernului provizoriu din partea proletariatului înarmat și condus de social-democrație, cu scopul de a apără, consolida și lărgi cuceririle revoluției“.
*1 Vezi V. I. Lenin, Opere complete, vol. 10, Editura politică, 1962, ediția a doua, pag. 254—263, 263—275, 289—295. — Nota red.
9 Comisia Bulîghin — o consfătuire specială, creată în baza unui ucaz emis de țar la 18 februarie (3 martie) 1905 și prezidată de ministrul de interne A. G. Bulîghin. În componența ei au intrat mari moșieri, reprezentanți ai nobilimii reacționare. Consfătuirea trebuia să elaboreze legea cu privire la convocarea Dumei de stat ; totodată, în ucaz, ca și în manifestul țarului care a fost dat publicității o dată cu el, se prevedea menținerea neștirbită a legilor existente și consolidarea prin toate mijloacele a absolutismului țarist. După o serie de consfătuiri care s-au ținut la Peterhof sub președinția țarului, la 6 (19) august au fost date publicității manifestul țarului, legea cu privire la instituirea Dumei de stat și regulamentul alegerilor pentru Dumă. în alegerile pentru această Dumă aveau drept de vot numai moșierii, capitaliștii și un mic număr de țărani gospodari. Din cele 412 locuri de deputați stabilite prin lege, țăranilor nu li se acordau decît 51. Duma de stat nu avea dreptul să adopte nici o lege, ci putea numai să discute unele probleme ca organ consultativ pe lîngă țar. Caracterizînd Duma lui Bulîghin, Lenin scria că ea este „cea mai nerușinată batjocură de «reprezentanță popular㻓 (vezi volumul de față, pag. 179). Bolșevicii chemau pe muncitori și pe țărani la boicotarea activă a Dumei lui Bulîghin, concentrînd toată campania agitatorică în jurul lozincilor : insurecție armată, armată revoluționară și guvern revoluționar provizoriu. Menșevicii au considerat că este posibilă participarea la alegerile pentru Dumă și s-au pronunțat pentru colaborare cu burghezia liberală.
Bolșevicii au folosit campania de boicotare a Dumei lui Bulîghin în vederea mobilizării tuturor forțelor revoluționare, desfășurării grevelor politice de masă și pregătirii insurecției armate. Alegerile pentru Duma lui Bulîghin n-au avut loc, și guvernul n-a reușit să convoace această Dumă. Ea a fost măturată de avîntul crescînd al revoluției și de greva politică din octombrie. În legătură cu Duma lui Bulîghin, vezi articolele lui V. I. Lenin : „Tocmeala în jurul constituției“, „Boicotarea Dumei lui Bulîghin și insurecția“, „Unitatea dintre țar și popor și dintre popor și țar“, „În coada burgheziei monarhiste sau în fruntea proletariatului revoluționar și a țărănimii revoluționare ?“ etc. (Opere complete, vol. 10, Editura politică, 1962, ediția a doua, pag. 67—71 ; volumul de față, pag. 162—170, 176—185, 193— 205). — 8. [Nota red.]
10 Partidul constituțional-democrat (cadeții) — principalul partid al burgheziei monarhiste liberale din Rusia. Partidul cadeților a fost creat în octombrie 1905 ; în acest partid au intrat reprezentanți ai burgheziei, militanți ai zemstvelor din rîndurile moșierilor și intelectuali burghezi. Fruntașii cei mai de seamă ai cadeților au fost : P. N. Miliukov, S. A. Muromțev, V. A. Maklakov, A. I. Șingarev, P. B. Struve, F. I. Rodicev etc. Pentru a înșela masele populare, cadeții și-au luat falsa denumire de „Partid al libertății poporului“ ; în realitate însă revendicările lor se limitau la o monarhie constituțională. Cadeții considerau că principalul lor țel este lupta împotriva mișcării revoluționare și căutau să împartă puterea cu țarul și cu moșierii iobăgiști. În anii primului război mondial, ei au sprijinit în mod activ politica externă de cotropire dusă de guvernul țarist. În perioada revoluției burghezo-democratice din februarie, ei au căutat să salveze monarhia. Avînd un rol conducător în cadrul guvernului provizoriu, cadeții au dus o politică antipopulară, contrarevoluționară, pe placul imperialiștilor anglo-franco-americani. După victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, ei au acționat ca dușmani neîmpăcați ai Puterii sovietice, au participat la toate acțiunile contrarevoluționare armate și la campaniile intervenționiștilor. Ca emigranți, după înfrîngerea intervenționiștilor și a albgardiștilor, ei nu și-au încetat activitatea lor contrarevoluționară antisovietică. — 8. [Nota red.]