Modul de producţie al vieţii materiale condiţionează
în general
procesul de dezvoltare al vieţii sociale, politice şi
intelectuale.1)
Karl MARX
În urmă cu aproape o jumătate de secol, Marx[d] a propus o nouă metodă de interpretare a istoriei, pe care a aplicat-o împreună cu Engels[d] în studiile lor. Ideea este că istoricii, sociologii şi filozofii îl ignoră, fiind speriaţi de eventualitatea că gînditorul comunist le-ar corupe inocenţa şi i-ar face să piardă favorurile burgheziei, dar este ciudat faptul că socialiştii ezită să facă uz de această medodă, avînd suspiciunea că, eventual, vor ajunge la concluzii care le-ar corupe noţiunile burgheze, a căror prizonieri sînt în mod inconştient. În loc să experimenteze metoda lui Marx, judecînd-o ulterior, criticii socialişti preferă să discute valoarea acesteia ca atare şi îi găsesc nenumărate defecte: această metodă, spun ei, ignoră idealul şi acţiunea sa; brutalizează adevărurile şi principiile eterne; ea nu ţine cont de individ şi de rolul său; ajunge la un fatalism economic care scuteşte omul de orice efort, etc. Ce-ar spune aceşti tovarăşi despre un dulgher care, în loc să lucreze cu ciocanele, fierăstrăul şi rindelele care îi stau la dispoziţie, le-ar căuta defect? Cum nu există instrument perfect, trebuie să treacă mult timp pînă să-l insulte. Critica nu încetează să fie inutilă pentru a deveni fecundă decît atunci cînd vine în urma experienţei, care, mai bine decît raţionamentele cele mai subtile, face să fie simţite imperfecţiunile şi arată cum acestea să fie îndreptate. Omul a întrebuinţat întîi un ciocan grosolan de piatră, iar practica l-a învăţat să-l transforme în mai mult de o sută de tipuri care diferă prin materia primă, greutate şi formă.
Leucipi) şi discipolul său Democriti) au introdus conceptul atomului cinci secole înaintea lui Isus Hristos, pentru a înţelege structura spiritului şi a materiei. Timp de mai mult de două mii de ani, în loc să recurgă la experienţă pentru a dovedi ipoteza atomică, filozofii au discutat despre atom în sine, despre plinul [conţinutul] materiei, continuă la infinit, au acordat importanţă vidului şi lipsei de continuitate etc., şi numai la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, Daltoni) a utilizat conceptul lui Democrit pentru a explica combinările chimice. Atomul, cu care filozofii nu au ştiut să facă nimic, devine în mîinile chimiştilor «unul dintre cele mai puternice instrumente de cercetare pe care raţiunea umană a ştiut să le creeze». Dar iată că după întrebuinţare, se constată că acest excepţional instrument nu este perfect şi radioactivitatea materiei obligă fizicienii să pulverizeze atomul, această ultimă, indivizibilă şi impenetrabilă particulă a materiei, în particule ultra-ultime, avînd aceeaşi natură în toţi atomii şi fiind purtători de electricitate. Electronii [atomuscules], de o mie de ori mai mici decît atomul hidrogenului, cel mai mic dintre atomi, se mişcau în mod circular cu o viteză extraordinară în jurul nucleului central, aşa cum planetele şi pămîntul înconjoară soarele. Atomul ar fi un minuscul sistem solar, iar elementele corpurilor pe care le cunoaştem nu s-ar diferenţia între ele decît prin numărul şi mişcările giratorii ale electronilor. Recentele descoperiri ale radioactivităţii, care au cutremurat legile fundamentale ale fizicii, ruinează baza atomică a edificiului chimic. Nu poate fi citat un exemplu mai memorabil de sterilitate a discuţiilor verbale şi de fecunditate a experienţei. Numai acţiunea este fecundă în lumea materială şi intelectuală: «La început a fost acţiunea».
Determinismul economic este un nou instrument, pus de Marx la dispoziţia socialiştilor pentru a face puţină ordine în dezordinea faptelor istorice pe care istoricii şi filozofii nu sînt capabili să le claseze şi să le explice. Prejudecăţile lor de clasă şi spiritul lor limitat acordă socialiştilor monopolul asupra acestui instrument; dar aceştia, înainte de a-l manipula, vor să se convingă că este absolut perfect şi că poate deveni cheia tuturor problemelor istoriei; pe această bază, atît timp cît vor trăi, ei ar putea să continue să ţină discursuri şi să scrie articole şi cărţi despre materialismul istoric, fără să avanseze chestiunea unei idei. Oamenii de ştiinţă nu sînt atît de timoraţi; ei cred că «din punct de vedere practic, este de o importanţă secundară ca teoriile şi ipotezele să fie corecte, cu condiţia ca să ne ghideze spre rezultate care să concorde cu faptele»(1). La urma urmelor, adevărul este ipoteza care funcţionează cel mai bine: adeseori eroarea este calea cea mai scurtă spre o descoperire. Cristofor Columbi), pornind de la eroarea de calcul făcută de Ptolemeui) în legătură cu circumferinţa Pămîntului, a descoperit America, în timp ce credea că a ajuns în India orientală. Darwini) recunoaşte că ideea primară a teoriei sale despre selecţia naturală i-a fost sugerată de falsa idee a lui Malthusi) despre populaţie, pe care a acceptat-o cu ochii închişi. În ziua de azi, fizicienii îşi pot da seama că ipoteza lui Democrit este insuficientă pentru a înţelege recentele fenomenele studiate, ceea ce nu a împiedicat ca această ipoteză să servească la formularea chimiei moderne.
Este un lucru puţin remarcat că Marx nu a prezentat metoda sa de interpretare istorică în cadrul unui corp de doctrină cu axiome, teoreme, corolare şi leme; această metodă nu este pentru el decît un instrument de cercetare; Marx a prezentat formula în mod lapidar şi a experimentat-o. Formula nu poate fi criticată decît prin contestarea rezultatelor care le produce în mîinile sale; ea nu poate fi respinsă decît dacă este contrazisă teoria sa despre lupta de clasă. Există reticenţă. Istoricii şi filozofii o tratează drept o operă impură a demonului, tocmai din cauza faptului că l-a dus pe Marx la descoperirea acestui puternic motor al istoriei.
(1). W. RUCKER, Discours inaugural du Congrès scientifique de Glasgow [Discurs inaugural al Congresului ştiinţific din Glasgow], din 1901 [Nota lui Lafargue]
1). Karl Marx, Prefaţă la Contribuţii la critica economiei politice, 1859