Dictionar politic

  Filozofia clasică germană
 
Filozofia clasică germană, perioadă de īnflorire a filozofiei germane, cuprinzīnd sfīrşitul sec. 18 şi primele decenii ale sec. 19 şi reprezentată de I. Kant, J. G. Fichte, G. W.F. Hegel, F. W. Schelling şi L. Feuerbach

Filozofia clasică germană a elaborat pe baze idealiste dialectica modernă, a adus contribuţii hotărītoare la constituirea teoriei cunoaşterii ca disciplină autonomă (Kant), subliniind caracterul activ al cunoaşterii, supunīnd unei analize sistematice formele şi categoriile logice şi gnoseologice, a integrat omul īn natură (Feuerbach). 

A reflectat marile transformări sociale ale epocii (mai ales revoluţia burgheză franceză din 1789) şi descoperirile ştiinţelor naturii, constituindu-se īndeosebi pe terenul cercetării formelor vieţii spirituale şi a formelor culturii. Ca „teorie germană a revoluţiei franceze“ (Marx), filozofia clasică germană a oglindit năzuinţele progresiste, dar şi slăbiciunea burgheziei germane: ea a avut un caracter contradictoriu, īn cadrul ei īntīlnindu-se tendinţele iluministe şi umaniste cu conservatismul. Dialectica filozofiei clasice germane, ca şi materialismul şi ateismul feuerbachian, au constituit izvoare teoretice ale gīndirii lui Marx.

 

  

 
 
 
 
 
 
          MIA Sageata Secţiunea romānă Sageata Dicţionar politic Sageata F