S-a împlinit, anul trecut, o jumătate de veac de la data cînd congresul sindical ţinut la Chicago a luat hotărîrea ca ziua de 1 Mai să fie pentru proletariatul mondial zi de reală luptă.
De atunci, din 1885, în fiecare primăvară, la 1 Mai, o dată cu răbufnirea naturii, cu năvala apelor, cu trezirea pămîntului, proletariatul de pretutindeni urcă cu o treaptă spre eliberare, punctînd istoria. În decursul acestei jumătăţi de secol, calendarul muncitorimii enumeră zeci de mii de jertfe. Pe străzile marilor metropole, ca şi pe ale urbelor de rînd, în cartierele mărginaşe, la porţi de fabrică sau în plin cîmp, din toate patriile lumii, după această sărbătoare a muncii au rămas, drept rod straniu şi înţelept, atîtea cadavre. Astfel, proletariatul a căutat să-şi afirme cu dîrzenie dreptul la o viaţă mai bună, manifestînd în această zi, uneori, cu riscul vieţii.
În ultima vreme însă, situaţia proletariatului din toate statele (exceptînd Uniunea Sovietelor) s-a agravat extrem de mult. Trecem prin cea mai teribilă criză din cîte a pomenit pînă astăzi istoria capitalismului. Burghezia face eforturi disperate să se salveze din criză, fără a reuşi, cu toată creşterea produselor industriale din ultimile ţări. Pretutindeni criza continuă, iar acolo unde producţia a întrecut nivelul dinainte de criză, sînt în curs noi prăbuşiri economice, luînd forme alarmante. Încercările burgheziei de a scăpa din ghearele crizei au fost făcute, desigur, pe spinarea maselor muncitoare, pe care le-a împins la o groaznică ruină, scăzîndu-le la maximum nivelul de trai şi ridicînd, cu sute de milioane, numărul şomerilor. În momentul de faţă, singura salvare în care mai nădăjduieşte burghezia, şi către care tinde cu paşi repezi este întromarea fascismului, adică a dictaturii, cu intenţiunea de a instaura stările excepţionale, spre a izbi în masele muncitoare şi a pregăti apoi, în siguranţă, războiul. Dictatura fascismului ajută marea finanţă să bareze pentru moment mişcările maselor mic-burgheze, pornite contra capitalismului.
Dar tragicele experienţe, făcute în statele unde fascismul a pus stăpînire, au arătat în mod clar ceea ce aşteaptă masele muncitoare. Germania de astăzi ne-a dat cel mai categoric exemplu, în această privinţă. În noul stat german, muncitorilor le-au fost furate cele mai elementare drepturi de apărare a propriilor lor interese.
Vechile sindicate, create pe baza luptei de clasă, asociaţiile de breaslă sau organizaţiile politice şi culturale, unde muncitorii căpătau primele noţiuni sindicale, au fost distruse de noul regim hitlerist.
Pe lîngă toate acestea, fascismul german pregăteşte cu fiecare zi războiul imperialist, de la care masele populare, în afară de noi molime, foamete sau moarte, nu pot avea nimic. Dar o dictatură fascistă nu este durabilă, pentru că ea, în loc să creeze maselor o situaţie mai bună, în traiul zilnic, din contră, scade standardul de viaţă, intensifică exploatarea şi îngrădeşte libertăţile, dînd în schimb posibilitatea domniei capitalului, acumulat în mîna cîtorva. În acest timp, masele înşelate de fascism încep să-şi manifeste nemulţumirile sub diverse forme, aşa cum se petrece astăzi în Germania şi Italia. Actele de guvernămînt, pentru aşa-zisa menţinere a siguranţei statului, la care recurg dictatorii fascişti, manifestate bestial şi cu vărsări de sînge, devin la un moment dat incapabile să mai reziste reacţiunii poporului.
Fără îndoială însă că prăbuşirea regimului fascist nu vine de la sine, ci este nevoie, pentru dărîmarea lui, de o luptă unită a întregii clase muncitoare, necesitînd, pentru aceasta, închegarea frontului unic proletar.
În timp însă ce fascismul prinde, în unele ţări, lupta de clasă a proletariatului devine mai dîrză, barînd în mod hotărît încercările de dominaţiune fascistă. Aşa se explică faptul că aproape în cele mai multe state capitaliste se consolidează frontul unic, care are de scop lupta contra capitalului şi a fascismului.
Aşadar, avîndu-se în vedere pericolul considerabil pe care-l constituie fascismul, nu numai pentru clasa muncitoare, dar pentru popor în genere, pentru cultură, pace şi libertate, este imperios necesar realizarea frontului unic de luptă al clasei muncitoare, sarcină primă, care revine în clipele de faţă proletariatului întreg de pretudindeni.
Pentru masele muncitoreşti din România, situaţia nu este mai fericită. Dovada este valul de greve, care a cuprins în ultimul timp întrega ţară, de la un capăt la altul. Au dus către aceasta condiţiunile de muncă mizerabile, salariile scăzute, concedierile abuzive, nerespectarea celei mai elementare demnităţi omeneşti şi încă atîtea altele. Dar în timp ce preţul muncii a fost diminuat într-un mod nemaipomenit, condiţiile de trai s-au scumpit şi se scumpesc vertiginos, împingînd către o mizerie îngrijorătoare. Pentru moment, lupta contra exploatării a fost deschisă de către proletariatul românesc, printr-un val de greve. La Cluj, la Tg. Mureş, Oradea, Iaşi, Galaţi, Satu Mare, Valea Jiului, Braşov, Arad, Timişoara, muncitorimea din întreprinderi mai mari sau mai mici, în urma unor greve care au durat luni de zile, greve însă bine organizate şi înţelept conduse, s-au soldat cu cîştig de cauză pentru ea.
În capitală, de asemenea s-au ivit în ultimile luni o serie de greve. Semnalul a fost dat acum 11 săptămîni şi ceva de către lucrătorii fabricii "Nova", grevă care continuă şi astăzi. Au urmat după accea fabricile "Klar", "Norma", "Talpa", "Astra" şi alte cîteva ateliere mai mici. Dintre toate acestea numai lucrătorii fabricii "Klar" au cîştigat greva, în timp ce la toate celelalte întreprinderi grevele continuă.
Deşi greva este o armă legală, dată în mîna proletariatului de către însuşi constituţia, muncitorimea nu se poate folosi de ea cu toată libertatea. Tot în timpul desfăşurării grevelor din capitală, patronii respectivi ai fabricilor au săvîrşit cele mai flagrante abuzuri. În primul rînd, ei au introdus în interiorul fabricilor echipe de jandarmi şi poliţişti, ceea ce legea opreşte în mod categoric. Au arestat muncitori grevişti care, duşi la poliţie, au fost maltrataţi în chip barbar. Patronii şi-au instituit echipe de huligani care, înarmate cu cuţite, au atacat pe greviştii, care în mod paşnic treceau prin faţa porţilor fabricii.
Legea conflictelor de muncă în articolul 5 spune precis, referitor la dreptul muncitorilor de a declara grevă. "Cad sub prevederile legii de faţă (adică a încetării colective a lucrului) stabilimentele industriale şi comerciale de orice natură, care întrebuinţează în mod obişnuit un număr de cel puţin 10 salariaţi".
Deci greva este un act pe care legiuirea noastră îl ocroteşte.
Dar cu toată garanţia legii, în momentul de faţă susţinerea unei greve de către muncitori este foarte anevoioasă. Organele Ministerului Muncii pot fi oricînd corupte de către patroni, poliţia de asemenea se găseşte la dispoziţia întreprinderii interesate, iar în plus, grevele actuale se desfăşoară sub un regim excepţional: stare de asediu şi cenzura.
La toate acestea, însă, se adaugă tendinţa guvernului actual spre un fascism integral.
Deci şi în ţara noastră, ca şi aiurea, burghezia azvîrlă înaintea maselor exploatate şi pornite la o acţiune comună, ultimul lest: dictatura fascistă.
Ideea închegării frontului comun de luptă apare şi la noi ca o necesitate imediată. Acest front trebuie încheiat şi desăvîrşit, pentru ca masele odată mobilizate să poată lupta cu mai multă eficacitate pentru prăbuşirea fascismului, să împiedice pregătirea războiului şi să dezorganizeze acţiunea marelui capital, întărind cît mai mult poziţiile proletariatului.
Ziua de 1 Mai, care este cea mai dinamică sarbătoare din lume, trebuie să aibă drept lozincă, în etapa istorică actuală: Realizarea frontului unic de luptă al întregei clase muncitoare, chezăşia înfăptuirii şi desăvîrşirii frontului popular, care va însemna moartea fascismului, treptă de instaurare a unei patrii fără clase, fără exploataţi şi exploatatori, fără ură de rasă, şi întronarea unei libertăţi depline, pentru afirmarea adevăratelor valori.
Alexandru Sahia
Cuvîntul liber, III, nr. 26, 2 mai 1936
Sursa: Alexandru Sahia - "Uzina vie" , ediţia a II-a, Editura Tineretului, 1964
Transcriere: Condel Emilian, septembrie 2009