Cu fiecare zi care se duce, posibilitatea existenţii muncitorilor din porturi devine şi mai tragică. Toate eforturile de ameliorare a situaţiei lor n-au dat nici un rezultat practic.
Şomajul creşte. De fapt nu creşte numai în porturi, ci pretutideni şi în toate ramurile.
În prezent comercianţii şi exportatorii de cereale din portul Brăila cred că datorită preţurilor de muncă prea urcate s-a redus activitatea comercială din portul lor - reînviind în porturile unde muncitorii au înţeles să scadă preţurile.
Dar exportatorii şi comercianţii n-au rămas la simpla enunţare a părerii lor.
Deoarece contractul colectiv de muncă încheiat între ei şi muncitori pe durata anului trecut a expirat la 1 ianuarie, nu vor să-l mai reînnoiască în aceleaşi condiţiuni. Vor în orice caz scăderea preţului mîinii de lucru. Deocamdată ambele tabere se găsesc în tratative.
Muncitorii sînt gata să accepte scăderea tarifului muncii, dacă ar fi asiguraţi că reducîndu-l - cantitatea de muncă ar creşte - reînviind în acelaşi timp viaţa comercială a Brăilei, după cum pretind exportatorii.
Ei ştiu precis că - renunţînd la pretenţiunile lor - n-au decît de pierdut şi că altele sînt cauzele care fac ca mişcarea mărfurilor şi tot traficul de altădată al portului Brăila să se stingă de la zi la zi. Situaţia lor este strîns legată de situaţii cu mult mai complexe care toate laolaltă creează plaga generală a crizei - plagă care se întinde vertiginos. Deci simplul fapt că muncitorii brăileni ar scădea cu cîteva centime tariful mîinilor de muncă, viaţa portului nu s-ar schimba cu nimic. Dar muncitorii în situaţia actuală n-ar putea să o facă.
Cîştigul lor este prea coborît, inuman de coborît. Secretariatul Biroului muncii din portul Brăilei arată în mod precis cît a putut să cîştige un muncitor în tot cursul anului 1934.
Anul trecut au efectuat munca în portul Brăila 2.838 muncitori împărţiţi în următoarele categorii: 1.009 căruţaşi, 738 manuali, 460 elevatorişti, 270 docheri, 117 rujari, 27 epistaţi de covertă, 30 secăreni, 49 lopătari, 98 robagii şi 40 tăvălucari.
Muncitorul acestor categorii nu poate lucra decît o singură zi pe săptămînă pentru că atît îi ajunge rîndul, datorită muncii prin rotaţie. La această singură zi se mai adaugă şi cele 4 luni de iarnă cînd porturile dunărene sînt în absolută inactivitate. Deci 4 luni de şomaj oficial.
Să luăm la întîmplare, după tabelul întocmit de secretariatul Biroului muncii din Brăila, cît cîştigă un muncitor din diferitele categorii de muncă.
Iată:
Lopătarii primesc pe zi 39 lei, elevatoriştii 49 lei, epistaţii de covertă 23 de lei, robagii 19 lei, docherii 78 lei, rujarii 65 lei ş.a.m.d.
În portul Galaţi situaţia nu este mai fericită. Aproape aceeaşi situaţie.
Ne putem referi spre o mai bună exemplificare la cîştigul căruţaşilor cerealişti. Salariul acestora nu trece peste 50 de lei pe zi.
Din această sumă ei trebuie să-şi întreţină cele două vite, buna stare a vehiculului, familia etc.
Se poate spune deci că muncitorii, avîndu-se în vedere salariul lor derizoriu - nu mai pote face nici un fel de concesiune pretenţiilor comercianţilor şi exportatorilor. S-a văzut în mod precis că un muncitor manual din portul Brăilei a cîştigat în medie, în decursul anului trecut, între 18 şi 50 lei pe zi.
Şi muncitorii mai trăiesc încă. Spinările lor se mai îndoaie spre pămînt, cînd sub povara pietrei, cînd sub povara orezului - sau a grîului românesc care pleacă aiurea, înfundînd burţi de vapoare...
Dimineaţa, XXXI, nr. 10.095, 3 februarie 1935.