|
Scris: 5 august 1890 |
Londra, 5 august [18]90
...Am văzut prezentarea cărţii lui Paul Barth[N368] făcută de cucuveaua de Moritz Wirth în revista vieneză „Deutsche Worte“ şi, citind această critică, însăşi cartea mi-a lăsat o impresie nefavorabilă. Am s-o răsfoiesc, dar trebuie să-ţi spun că dacă Moritzchen îl citează exact pe Barth cînd afirmă că acesta n-a putut găsi în toate scrierile lui Marx alt exemplu pentru dependenţa filozofiei etc. de condiţiile materiale de existenţă decît că Descartes consideră animalele drept maşini, mi-e milă de omul care poate scrie aşa ceva. Şi dacă omul acesta n-a descoperit încă faptul că condiţiile materiale de existenţă sînt primum agens[1*], aceasta nu face imposibil ca domeniul ideilor să exercite la rîndul lor o influenţă, deşi secundară, asupra acestor condiţii materiale, este cu neputinţă ca el să fi înţeles subiectul despre care scrie. Dar, după cum am mai spus, toate acestea le-am aflat indirect, şi Moritzchen este un prieten care-ţi poate fi fatal. Concepţia materialistă a istoriei are astăzi şi ea o grămadă de asemenea prieteni cărora le serveşte drept pretext pentru a nu studia istoria. Întocmai cum spunea Marx despre „marxiştii“ francezi de pe la 1870: „Tout ce que je sais, c'est que je ne suis pas marxiste“[2*].
Tot aşa a avut loc în coloanele ziarului „Volkstrib[üne]“[N369] o discuţie cu privire la repartiţia produselor în societatea viitoare, şi anume dacă această repartiţie se va face după cantitatea de muncă sau în alt fel. Problema a fost privită dintr-un punct de vedere foarte „materialist“ în opoziţie cu o anumită frazeologie idealistă despre dreptate. Dar, curios lucru, nimănui nu i-a trecut prin minte că modul de repartiţie depinde totuşi, în esenţă, de cît anume urmează a fi repartizat, iar acest lucru se schimbă în funcţie de progresele pe care le fac producţia şi organizarea socială, aşa că modul de repartiţie se va schimba, probabil, şi el. Dar „societatea socialistă“ le apare tuturor participanţilor la discuţie nu ca ceva supus unei continue schimbări, supus progresului, ci ca ceva stabil, fixat o dată pentru totdeauna, care are, aşadar, şi un mod de repartiţie fixat o dată pentru totdeauna. În mod raţional însă nu poţi face altceva decît: 1) să încerci să descoperi modul de repartiţie cu care se va începe şi 2) să cauţi să găseşti tendinţa generală spre care se va orienta în continuare dezvoltarea. Dar despre aşa ceva nu găsesc nici un cuvînt în întreaga discuţie.
În genere, în Germania cuvîntul „materialist“ serveşte multor scriitori mai tineri ca o simplă frază cu care se etichetează orice fără vreun studiu mai amănunţit, cu alte cuvinte se lipeşte această etichetă şi se consideră problema lichidată. Concepţia noastră asupra istoriei însă e înainte de toate un îndreptar pentru studiu, şi nu o pîrghie pentru construcţii de tip hegelian. Întreaga istorie trebuie studiată din nou, condiţiile de existenţă ale diferitelor formaţiuni sociale trebuie cercetate în amănunt înainte de a se încerca să se deducă din ele concepţiile politice, juridice, estetice, filozofice, religioase etc. care le corespund. În această direcţie s-a făcut puţin pînă acum, pentru că puţini oameni s-au apucat serios de acest lucru. Aici avem nevoie de un ajutor masiv, domeniul este nesfîrşit de vast, iar cine vrea să muncească serios va putea să realizeze multe şi să se evidenţieze. În loc de asta însă, frazele despre materialismul istoric (totul poate fi prefăcut în fraze) le servesc prea multor germani din generaţia tînără numai pentru a-şi construi la repezeală o sistematizare a cunoştinţelor lor istorice relativ sărăcăcioase — istoria economică se mai află doar în faşă! — şi a-şi închipui apoi că ar fi nişte spirite foarte mari. Şi atunci poate apărea un Barth ca să atace problema însăşi, care, ce e drept, a fost redusă de cei din jurul său la o frază goală.
Dar toate acestea se vor aranja cu timpul. În Germania sîntem acum destul de puternici pentru a putea suporta multe. Unul din cele mai mari servicii pe care ni le-a făcut legea împotriva socialiştilor a fost acela că ne-a scăpat de insistenţa cărturarilor germani de o vagă nuanţă socialistă. Acum sîntem destul de puternici pentru a putea digera şi pe cărturarul german care a început din nou să-şi dea ifose. D-voastră, care aţi realizat într-adevăr ceva, trebuie să fi observat cît de puţini dintre tinerii literaţi care se alătură partidului îşi dau osteneala să se ocupe de economie, de istoria economiei, de istoria comerţului, a industriei, a agriculturii, a formaţiunilor sociale. Cîţi ştiu oare despre Maurer mai mult decît numele lui! Infatuarea ziariştilor trebuie să îndeplinească totul şi rezultatele sînt corespunzătoare. S-ar părea cîteodată că aceşti domni cred că orice lucru e destul de bun pentru muncitori. De-ar şti aceşti domni că chiar lucrările sale cele mai bune, Marx nu le socotea încă de ajuns de bune pentru muncitori, că el socotea drept o crimă să se ofere muncitorilor ceva mai prejos decît lucrul cel mai bun!...
Se tipăreşte după fotocopia textului original
Nota red. Editurii Politice
[1*]. — mobilul iniţial. — Nota trad.
[2*].— „Tot ceea ce ştiu e că nu sînt marxist“. — Nota trad.
[N368]. Engels se referă la cartea lui Paul Barth „Die Geschichtsphilosophie Hegels und der Hegelianer bis auf Marx und Hartmann“, care a apărut în 1890 la Leipzig. — Nota red. Editurii Politice (nota 368, vol. 2)
[N369]. .„Volkstribüne“ — este vorba de „Berliner Volks-Tribüne“, săptămînal social-politic fondat în 1887; redactorul ei era M. Schippel; din august 1890, redactorul ei a fost pentru scurtă vreme Conrad Schmidt. — Nota red. Editurii Politice (nota 369, vol. 2)