|
Scris: 9 octombrie 1866 |
9 octombrie 1866
1, Moderna Villas, Maitland Park,
Haverstock Hill, Londra
...Am avut mari temeri în ceea ce priveşte primul Congres, ţinut la Geneva[N345], dar în general el a decurs mai bine decît m-am aşteptat. Efectul în Franţa, în Anglia şi în America a întrecut aşteptările. La congres n-am putut şi n-am vrut să mă duc, am redactat însă programul delegaţilor londonezi[1*]. L-am limitat în mod deliberat numai la punctele care permit o înţelegere şi o colaborare nemijlocită între muncitori şi care alimentează nemijlocit şi împing înainte nevoile luptei de clasă şi ale organizării muncitorilor ca clasă. Domnii din Paris au capul plin cu cele mai goale fraze proudhoniste. Ei flecăresc despre ştiinţă şi nu ştiu nimic. Ei resping orice acţiune revoluţionară, adică izvorîtă din însăşi lupta de dasă, orice mişcare socială concentrată, deci şi pe aceea care îşi poate atinge scopul cu mijloace politice (de exemplu reducerea prin lege a zilei de muncă). Sub pretextul libertăţii şi al antiguvernamentalismului sau al individualismului anti-autoritar, aceşti domni — care au suportat 16 ani şi mai suportă încă foarte liniştiţi cel mai mizerabil despotism — predică de fapt obişnuita economie burgheză, idealizată însă în manieră proudhonistă! Proudhon a făcut un rău imens. Pseudocritica sa şi opoziţia sa aparentă faţă de utopişti (el singur nefiind decît un utopist filistin, în timp ce utopiile unui Fourier, Owen etc. prefigurează şi exprimă în mod fantastic o lume nouă) au cuprins şi au entuziasmat mai întîi „jeunesse briliante“[2*], pe studenţi, apoi pe muncitori, mai ales pe cei din Paris, care, ca muncitori din ramura articolelor de lux, fac parte fără s-o ştie, în mare măsură, din vechiul putregai. Ignoranţi, vanitoşi, aroganţi, palavragii şi plini de îngîmfare emfatică, ei au fost pe punctul de a strica totul, venind la congres într-un număr cu totul disproporţionat faţă de numărul membrilor lor. În raport îi voi pune la punct în mod discret.
Mare bucurie mi-a făcut Congresul muncitorilor americani ţinut simultan la Baltimore[N346]. Lozinca a fost organizarea în vederea luptei împotriva capitalului; interesant, este că instinctul sănătos al muncitorilor a formulat şi acolo majoritatea revendicărilor pe care eu le formulasem pentru Congresul de la Geneva.
Mişcarea pentru reformă[N347], iniţiată de Consiliul nostru Central (quorum magna pars fui[3*]), a luat în momentul de faţă proporţii imense şi devine o forţă irezistibilă. Eu am stat tot timpul în culise, iar acum, cînd lucrurile au intrat pe făgaşul cel bun, nu-mi mai fac griji...
Se tipăreşte după textul apărut în K. Marx şi F. Engels. Werke, Bd. 31, S. 529—532
Nota red. Editurii Politice
[1*]. — Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 202—212. — Nota trad.
[2*]. — „Tineretul strălucit“. — Nota trad.
[3*]. — la care în mare parte am contribuit eu. — Nota trad.
[N345]. Este vorba de primul Congres al Internaţionalei, care a avut loc la Geneva între 3 şi 8 septembrie 1866. La acest congres au participat 60 de delegaţi care reprezentau Consiliul General, diferite secţii ale Internaţionalei şi asociaţii muncitoreşti din Anglia, Franţa, Germania şi Elveţia. Preşedinte al congresului a fost Hermann Jung.
La şedinţa Consiliului General din 17 iulie 1866 s-a luat hotărîrea de a se elabora şi discuta amănunţit ordinea de zi a viitorului congres. La şedinţa din 31 iulie 1866 a Consiliului, Marx a prezentat în numele Comitetului permanent raportul cu privire la ordinea de zi; ceva mai tîrziu Marx a rscris „Instrucţiuni pentru delegaţii Consiliului Central provizoriu în legătură cu diferite probleme“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 202—213). „Instrucţiunile“ întocmite de Marx au fost citite la primul Congres al Internaţionalei ca raport oficial al Consiliului General. Într-un raport separat, proudhoniştii, care dispuneau la congres de o treime din voturi, au opus „Instrucţiunilor“ un program în care erau trecute toate punctele de pe ordinea de zi. Din cele nouă puncte ale „Instrucţiunilor“ formulate de Marx, şase au fost adoptate ca rezoluţii ale congresului: cu privire la unitatea internaţională de acţiune, limitarea zilei de muncă, munca copiilor şi femeilor, munca cooperativizată, sindicatele, armatele permanente. În problema poloneză a fost adoptată rezoluţia de compromis a lui J. Ph. Becker. Congresul de la Geneva a aprobat Statutul şi Regulamentul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor. — Nota red. Editurii Politice (nota 345, vol. 2)
[N346]. Congresul de la Baltimore al muncitorilor — după războiul civil din S.U.A. s-a intensificat mişcarea pentru introducerea prin lege a zilei de muncă de 8 ore. În toată ţara au fost create Eight-Hour Leagues (Ligi pentru introducerea zilei de muncă de opt ore) în vederea luptei pentru ziua de muncă de 8 ore. La această mişcare a aderat Uniunea naţională a muncitorilor; la congresul ei naţional, care a avut loc la Baltimore în august 1866, ea a declarat că revendicarea zilei de muncă de 8 ore este premisa necesară pentru eliberarea muncii din robia capitalistă. — Nota red. Editurii Politice (nota 346, vol. 2)
[N347]. Mişcarea pentru reformă — mişcare general democratică pentru a doua reformă electorală în Anglia între 1865 şi 1867. Consiliul General al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor a participat activ la această mişcare. Din iniţiativa ei şi cu participarea directă a Consiliului Central al Internaţionalei a fost creată, în primăvara anului 1865, la Londra, Liga pentru reformă, în ale cărei organe conducătoare au activat membri ai Consiliului Central, care constituia centrul politic pentru conducerea mişcării de masă a muncitorilor pentru cea de-a doua reformă. Rezultatul acestei mişcări a fost cea de-a doua reformă parlamentară în Anglia, adoptată în 1867 (vezi adnotarea 88). — Nota red. Editurii Politice (nota 347, vol. 2)