|
Scris: 16 aprilie 1856 |
Londra, 16 aprilie [1856]
...Alaltăieri a avut loc un mic banchet cu ocazia aniversării ziarului „People's Paper“. De data aceasta am considerat oportun să accept invitaţia, cu atît mai mult cu cît din tot grupul emigranţilor eu am fost singurul care a fost invitat (as announced in the „Paper“[1*]), şi primul toast îmi revenea mie, adică trebuia să-l rostesc eu pentru souveraineté du prolétariat dans tous les pays[2*]. Am ţinut, aşadar, un mic speech în limba engleză, pe care însă nu-l voi publica[N326]. Scopul pe care l-am urmărit a fost atins. D-l Talandier - care a fost nevoit să plătească 2,5 şilingi pentru biletul de intrare - şi ceilalţi francezi, precum şi restul bandei de emigranţi s-au convins că noi sîntem singurii aliaţi „intimi“ ai cartiştilor şi că, deşi ne abţinem de la demonstraţii publice, lăsîndu-i pe frenchmen[3*] să cocheteze în public cu cartismul, ne stă oricînd în putinţă să ocupăm din nou poziţia care ni se cuvine chiar şi din punct de vedere istoric. Lucrul acesta se impunea cu atît mai mult cu cît la mitingul ţinut la 25 februarie sub preşedinţia lui Pyat, bădăranul german Scherzer (old boy) s-a ridicat şi a denunţat într-un limbaj straubingerian[N327] cu adevărat îngrozitor pe „savanţii“ germani, pe „muncitorii intelectuali“ care i-au părăsit pe ei (pe bădărani), silindu-i astfel să se facă de rîs faţă de celelalte naţiuni. Pe Scherzer îl cunoşti încă de la Paris. Am avut din nou cîteva întrevederi cu amicul Schapper şi l-am găsit foarte pocăit. Viaţa retrasă pe care o duce de 2 ani pare să-i fi ascuţit rather[4*] facultăţile intelectuale. Îţi dai seama că, pentru orice eventualitate, e mai bine să-l avem pe acest om la îndemînă and, still more[5*], să-l scoatem de sub influenţa lui Willich. Sch[apper] e acum grozav de furios pe bădăranii din W[indmill][N328].
Voi avea grijă ca scrisoarea ta către Steffen să ajungă la destinaţie. Scrisoarea lui L[evy] ar fi trebuit s-o păstrezi la tine. De altfel aşa ar trebui să procedezi cu toate scrisorile pe care nu ţi le cer înapoi. Cu cît trec mai puţin prin poştă, the better[6*]. În privinţa Provinciei renane sînt cu totul de părerea ta. Fatal pentru noi e faptul că, looming in the future[7*], întrezăresc ceva ce seamănă a „trădare de patrie“. De întorsătura pe care o vor lua lucrurile la Berlin va depinde dacă nu vom fi siliţi să ajungem într-o situaţie asemănătoare aceleia pe care au avut-o clubiştii din Mainz[N329] în vechea revoluţie. Ça sera dur[8*]. Tocmai noi, care sîntem atît de enlightened[9*] în ce-i priveşte pe bravii noştri frères[10*] de dincolo de Rin! The whole thing in Germany[11*] va depinde de posibilitatea to back the Proletarian revolution by some second edition of the Peasants' war[12*]. În acest caz lucrurile vor merge de minune...
Se tipăreşte după textul apărut în K. Marx şi F. Engels. Werke, Bd. 29, S. 44—47
Nota red. Editurii Politice
[1*]. — după cum s-a anunţat în „Paper“. — Nota trad.
[2*]. — suveranitatea proletariatului în toate ţările. — Nota trad.
[3*]. — francezi. — Nota trad.
[4*]. — într-o oarecare măsură. — Nota trad.
[5*]. — şi încă mai mult. — Nota trad.
[6*]. — cu atît mai bine. — Nota trad.
[7*]. — scrutînd viitorul. — Nota trad.
[8*]. — Va fi greu. — Nota trad.
[9*]. — edificaţi. — Nota trad.
[10*]. — fraţi. — Nota trad.
[11*]. — Toată chestiunea în Germania. — Nota trad.
[12*]. — ca revoluţia proletară să fie sprijinită de o a doua ediţie a războiului ţărănesc german. — Nota trad.
[N326]. Cuvîntarea rostită de Marx a fost publicată în „The People's Paper“ din 19 aprilie 1856 („Cuvîntare rostită la aniversarea gazetei «The People's Paper» la 14 aprilie 1856 la Londra“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 12, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 3—5).
„The People's Paper“ — săptămînal cartist fondat în mai 1852, la Londra, de către E. Jones, unul dintre conducătorii cartismului revoluţionar, prieten al lui Marx şi Engels. Din octombrie 1852 şi pînă în decembrie 1856, ziarul a numărat printre colaboratorii săi pe Marx şi Engels, care dădeau ajutor şi la redactarea lui. În afară de articolele scrise de Marx şi Engels în mod special pentru el, ziarul a reprodus principalele articole publicate de ei în „New York Daily Tribune“. În această perioadă, „The People's Paper“ a apărat în mod consecvent interesele clasei muncitoare şi a propagat ideile socialismului. Apropierea lui Jones de radicalii burghezi a dus la încetarea colaborării lui Marx şi Engels la „People's Paper“ şi a provocat o rupere temporară a relaţiilor lor cu Jones. În iunie 1858 ziarul a încăput pe mîinile unor oameni de afaceri burghezi. — Nota red. Editurii Politice (nota 326, vol. 2)
[N327]. Straubinger — calfe din Germania care se deplasau dintr-un loc în altul. Marx şi Engels i-au denumit astfel pe meşteşugarii germani care se lăsau conduşi de concepţii învechite şi de prejudecăţi de breaslă şi erau prizonierii iluziei reacţionare mic-burgheze potrivit căreia ar fi posibilă o reîntoarcere de la marea industrie capitalistă la micul meşteşug. — Nota red. Editurii Politice (nota 327, vol. 2)
[N328]. Marx se referă la activitatea scizionistă a foştilor membri ai Organului central al Ligii comuniştilor August Willich şi Karl Schapper. Willich şi Schapper erau conducătorii unei fracţiuni mic-burgheze care apăruse în rîndurile Ligii comuniştilor în septembrie 1850. Cauzele sciziunii le-au constituit divergenţele principiale dintre membrii Ligii comuniştilor. Fracţiunea Willich-Schapper voia ca, independent de condiţiile obiective, să facă din „simpla voinţă forţa motrice a revoluţiei“ (Marx), promovînd astfel un punct de vedere idealist (vezi „Şedinţa Organului central din 15 septembrie 1850“. În K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 8, Bucureşti, Editura politică, 1960, p. 595—600). De aici au rezultat concepţiile lor eronate cu privire la problemele tacticii ce trebuie urmată în perioada reacţiunii (vezi adnotarea 278). Minoritatea sectară a Organului central al Ligii comuniştilor, care a aderat la fracţiunea Willich-Schapper, a găsit un sprijin în rîndul majorităţii membrilor Asociaţiei culturale a muncitorilor germani de la Londra (vezi adnotarea 267). După ce majoritatea asociaţiei a sprijinit fracţiunea Willich-Schapper, Marx, Engels şi o serie de tovarăşi de luptă de-ai lor au ieşit, la 17 septembrie 1850, din asociaţie. Marx şi Engels au restabilit legăturile cu Asociaţia culturală a muncitorilor germani de la Londra abia pe la sfîrşitul deceniului al 6-lea.
În deceniul al 6-lea asociaţia îşi avea sediul în Great Windmill Street din Soho, un cartier din Londra. — Nota red. Editurii Politice (nota 328, vol. 2)
[N329]. Clubiştii din Mainz — după ce trupele franceze au ocupat în octombrie 1792 oraşul Mainz, aici a fost întemeiată, după exemplul clubului iacobinilor din Franţa, societatea amicilor libertăţii şi ai egalităţii (clubul din Mainz). Ea revendica desfiinţarea servitutilor feudale şi instaurarea unei republici. În februarie 1793 au avut loc alegeri şi a fost convocată Convenţia naţională germană-renană. Convenţia a emis un decret prin care numeroşii principi laici şi principi ai bisericii au fost înlăturaţi, iar Mainzul cu ţinuturile din jur a fost declarat republică.
Dată fiind situaţia politică şi economică existentă în Germania, era cu neputinţă să se apere cuceririle burghezo-democratice ale tinerei republici în faţa reacţiunii feudale din Germania fără a se recurge la ajutorul armatei revoluţionare franceze. Clubul din Mainz a cerut de aceea ca ţinutul respectiv să fie alipit la Franţa revoluţionară. În martie 1793 Convenţia a proclamat alipirea republicii din Mainz la Franţa. De aceea clubiştii din Mainz au fost acuzaţi de „înaltă trădare“ nu numai de către nobilimea reacţionară, ci şi de către burghezie. Clubul din Mainz şi Convenţia nu s-au bucurat de sprijinul necesar nici din partea ţărănimii, nici din partea meseriaşilor. Printr-un decret emis de Convenţia naţională franceză, dependenţa feudală, privilegiile nobilimii şi ale clerului, ca şi servitutile şi dările de pînă atunci au fost, ce-i drept, desfiinţate, dar s-a stabilit, totodată, plata unor contribuţii către Franţa. Aceasta a şi fost cauza principală care a stîrnit nemulţumire şi dezaprobare în rîndurile acestor pături.
O dată cu cucerirea Mainz-ului de către armata prusiană, în iulie 1793, a fost desfiinţată şi republica din Mainz. Membrii clubului din Mainz au fost întemniţaţi şi maltrataţi. — Nota red. Editurii Politice (nota 329, vol. 2)