Procesul circuitului 1) capitalului trece prin trei stadii, care, potrivit celor expuse în volumul întîi, formează următoarea succesiune :
Stadiul întîi: capitalistul apare pe piața de mărfuri şi pe piața muncii în calitate de cumpărător ; banii săi sînt transformați în marfă, sau parcurg actul de circulație B — M.
Stadiul al doilea: consumarea productivă de către capitalist a mărfurilor cumpărate. El acționează ca producător de mărfuri capitalist ; capitalul său parcurge procesul de producție. Rezultatul este o marfă de o valoare mai mare decît valoarea elementelor ei de producție.
Stadiul al treilea: capitalistul se întoarce pe piață în calitate de vînzător ; marfa sa se transformă în bani, adică parcurge actul de circulație M — B.
Formula circuitului capitalului bănesc este deci B — M...P...M' — B', punctele indicînd că procesul de circulație este întrerupt, iar M' şi B' nu sînt decît M şi B sporite prin plusvaloare.
Stadiul întîi şi al treilea au fost analizate în cartea întîi numai în măsura în care acest lucru a fost necesar pentru înțelegerea stadiului al doilea, adică a procesului de producție a capitalului. De aceea diferitele forme pe care le ia capitalul în diferitele lui stadii şi pe care le îmbracă şi le leapădă pe rînd atunci cînd îşi repetă circuitul nu au fost examinate. Ele formează acum obiectul imediat al cercetării noastre.
Pentru a înțelege aceste forme în starea lor pură, trebuie mai întîi să facem abstracție de toate momentele care nu au nimic comun cu alternarea formelor şi cu constituirea lor ca atare. De aceea vom presupune aici nu numai că mărfurile se vînd la valorile lor, ci şi că aceasta se produce în împrejurări invariabile. Prin urmare se va face abstracție şi de schimbările valorii care pot interveni în cursul procesului circuitului.
B — M reprezintă transformarea unei sume de bani într-o sumă de mărfuri ; pentru cumpărător — transformarea banilor săi în marfă, pentru vînzători — transformarea mărfurilor lor în bani. Ceea ce face ca acest act de circulație generală a mărfurilor să fie în acelaşi timp o secțiune, determinată funcțional, din circuitul independent al unui capital individual nu este în primul rînd forma, ci conținutul material al acestui act, caracterul specific de întrebuințare a mărfurilor care îşi schimbă locul cu banii. Acestea sînt, pe de o parte, mijloace de producție, pe de altă parte forță de muncă, factori materiali şi personali ai producției de mărfuri, a căror factură deosebită trebuie, fireşte, să corespundă felului de articole care urmează să fie produs. Dacă însemnăm forța de muncă cu F, iar mijloacele de producție cu Mp, suma de mărfuri care urmează să fie cumpărate este M = F + Mp, sau, mai scurt, M<FMp. Privit din punctul de vedere al conținutului său, actul B — M se prezintă deci ca B — M<FMp, adică B — M se divide în B — F şi B — Mp ; suma de bani B se divide în două părți, dintre care una cumpără forță de muncă şi cealaltă mijloace de producție. Aceste două serii de cumpărări au loc pe piețe cu totul diferite, şi anume una pe piața de mărfuri propriu-zisă, cealaltă pe piața muncii.
În afară de această diviziune calitativă a sumei de mărfuri în care se transformă B, formula B — M<FMp mai reprezintă şi un raport cantitativ extrem de caracteristic.
Ştim că valoarea, respectiv prețul forței de muncă, este plătită proprietarului acesteia, care o vinde ca marfă, sub formă de salariu, adică ca preț al unei cantități de muncă ce conține şi supramuncă ; aşa, de pildă, dacă valoarea pe o zi a forței de muncă este egală cu 3 mărci, cu produsul unei munci de cinci ore, în contractul dintre cumpărător şi vînzător această sumă figurează ca preț sau salariu al unei munci, să zicem, de zece ore. Dacă un asemenea contract a fost încheiat, de pildă, cu 50 de muncitori, ei trebuie să livreze cu toții cumpărătorului în cursul unei zile, în total, 500 de ore de muncă, dintre care jumătate, 250 de ore de muncă = 25 de zile de muncă de cîte zece ore, reprezintă numai supramuncă. Cantitatea şi volumul mijloacelor de producție care urmează să fie cumpărate trebuie să fie suficiente pentru întrebuințarea acestei mase de muncă.
Prin urmare, B — M<FMp exprimă nu numai un raport calitativ, care reprezintă transformarea unei anumite sume de bani, de pildă 422 l. st., în mijloace de producție şi în forță de muncă care îşi corespund reciproc, ci şi un raport cantitativ între partea de bani investită în forța de muncă F şi partea de bani investită în mijloacele de producție Mp, un raport care din capul locului este determinat de cantitatea de supramuncă, de muncă excedentară, care urmează să fie cheltuită de un număr determinat de muncitori.
Prin urmare, dacă, de pildă, într-o filatură salariul săptămînal a 50 de muncitori este de 50 l. st., pentru mijloacele de producție trebuie cheltuite atunci 372 l. st., presupunîndu-se că aceasta este valoarea mijloacelor de producție transformate în fire de munca de 3 000 de ore din cursul săptămînii, dintre care 1 500 de ore reprezintă supramuncă.
Aici este absolut indiferent în ce măsură, în diferite ramuri industriale, folosirea de muncă suplimentară implică cheltuirea unui supliment de valoare sub formă de mijloace de producție. Ceea ce contează este numai ca în orice împrejurări partea de bani cheltuită pe mijloace de producție, adică mijloacele de producție cumpărate în actul B — Mp, să fie suficiente, deci dinainte calculate, procurate în proporția corespunzătoare. Cu alte cuvinte, cantitatea de mijloace de producție trebuie să fie suficientă pentru a absorbi cantitatea respectivă de muncă, pentru a fi transformată, prin intermediul acesteia, în produs. Dacă nu ar exista destule mijloace de producție, munca excedentară de care dispune cumpărătorul nu ar fi folosibilă ; dreptul lui de a dispune de această muncă nu ar duce la nimic. Dacă ar exista mai multe mijloace de producție decît munca disponibilă, ele ar rămîne nesaturate de muncă, nu s-ar transforma în produs.
Îndată ce actul B — M<FMp s-a efectuat, cumpărătorul nu dispune numai de mijloacele de producție şi de forța de muncă necesare pentru producerea unui articol util. El dispune de o cantitate mai mare de forță de muncă care poate fi pusă în acțiune, adică de o cantitate de muncă mai mare decît e nevoie pentru înlocuirea valorii forței de muncă şi, în acelaşi timp, de mijloacele de producție necesare pentru realizarea sau materializarea acestei cantități de muncă; prin urmare, el dispune de factorii de producție a unor articole de valoare mai mare decît aceea a elementelor de producție a acestor articole, sau dispune de factorii de producție a unei mase de mărfuri care conține plusvaloare. Deci valoarea avansată de el sub formă de bani se află acum în forma naturală în care ea se poate realiza ca valoare ce dă naştere plusvalorii (sub formă de mărfuri). Cu alte cuvinte, ea se află în starea sau în forma de capital productiv, care are proprietatea de a funcționa ca creator de valoare şi de plusvaloare. Să însemnăm capitalul în această formă cu P.
Dar valoarea lui P este egală cu valoarea lui F + Mp, este egală cu B transformat în F şi Mp. B este aceeaşi valoare-capital ca şi P, doar forma de existență este alta, şi anume valoare-capital în stare de bani sau în formă de bani, capital bănesc.
Actul B — M<FMp, sau, în forma sa generală, B — M, adică suma tuturor actelor de cumpărare de mărfuri, fiind un act de circulație generală a mărfurilor, este deci în acelaşi timp, ca stadiu în procesul independent al circuitului capitalului, o transformare a valorii-capital din forma ei bănească în forma ei productivă, sau, mai scurt, o transformare a capitalului bănesc în capital productiv. În figura circuitului pe care o analizăm aici în primul rînd, banii apar deci ca primul purtător al valorii-capital şi de aceea capitalul bănesc reprezintă forma în care e avansat capitalul.
În calitate de capital bănesc, el se află într-o stare în care poate îndeplini funcțiile banilor, ca în cazul de față, unde îndeplineşte funcțiile de mijloc general de cumpărare şi de mijloc general de plată. (Aceasta din urmă în măsura în care forța de muncă, deşi mai întîi cumpărată, este plătită numai după ce a funcționat. În măsura în care mijloacele de producție nu există gata pregătite pe piață, ci trebuie abia comandate, banii funcționează în actul B — Mp de asemenea ca mijloc de plată.) Această însuşire nu decurge din faptul că capitalul bănesc este capital, ci din faptul că este bani.
Pe de altă parte, valoarea-capital în stare de bani nu poate îndeplini nici un fel de alte funcții decît funcțiile banilor. Ceea ce transformă aceste funcții din urmă în funcții ale capitalului este rolul lor determinat în mişcarea capitalului, deci şi legătura dintre stadiul în care se manifestă ele şi celelalte stadii ale circuitului capitalului. Astfel, în cazul de care ne ocupăm în primul rînd, banii sînt transformați în mărfuri, a căror reunire constituie forma naturală a capitalului productiv şi conține deci în ea în mod latent, potențial, rezultatul procesului de producție capitalist.
O parte din bani, în care B — M<FMp îndeplinesc funcția de capital bănesc, trece prin însăşi efectuarea acestei circulații la o funcție în care caracterul lor de capital dispare şi nu rămîne decît caracterul lor de bani. Circulația capitalului bănesc B se divide în B—Mp şi B —F, în cumpărare de mijloace de producție şi cumpărare de forță de muncă. Să examinăm acest din urmă act în sine. Din partea capitalistului, B — F este cumpărare de forță de muncă ; din partea muncitorului, a posesorului forței de muncă, este vînzare de forță de muncă, putem spune aici vînzare de muncă, întrucît forma de salariu este presupusă. Ceea ce pentru cumpărător înseamnă B — M ( = B — F), aici, ca în orice cumpărare, înseamnă pentru vînzător (pentru muncitor) F — B ( = M — B), vînzare a forței sale de muncă. Acesta este primul stadiu al circulației sau prima metamorfoză a mărfii („Capitalul“, cartea I, cap. III, 2a) ; din partea vînzătorului muncii este transformarea mărfii sale în forma bani. Banii astfel obținuți muncitorul îi cheltuieşte treptat pe o cantitate de mărfuri destinate satisfacerii nevoilor sale, pe articole de consum. Circulația totală a mărfii lui se prezintă deci ca F — B — M, adică, în primul rînd, F — B ( = M — B) şi, în al doilea rînd, B — M, aşadar în forma generală a circulației de mărfuri simple M — B — M, unde banii figurează ca simplu mijloc de circulație, care joacă un roi trecător, ca simplu mijlocitor în schimbul unei mărfi pe alta.
B — F este momentul caracteristic al transformării capitalului bănesc în capital productiv, deoarece aceasta este condiția esențială pentru transformarea efectivă a valorii, avansată sub formă de bani, în capital, în valoare care produce plusvaloare. B — Mp este necesar numai pentru realizarea masei de muncă care a fost cumpărată în actul B — F. De aceea B — F a fost analizat din acest punct de vedere în cartea I, secțiunea a doua, „Transformarea banilor în capital“. Aici problema mai trebuie examinată şi din alt punct de vedere, şi anume cu referire specială la capitalul bănesc ca formă de manifestare a capitalului.
B — F este considerat, în general, caracteristic pentru modul de producție capitalist. Dar nicidecum din motivul arătat mai sus, şi anume pentru că cumpărarea forței de muncă este un contract de cumpărare prin care se stipulează furnizarea unei cantități mai mari de muncă decît e necesar pentru înlocuirea prețului forței de muncă, adică a salariului, prin urmare furnizarea de supramuncă, condiția fundamentală pentru capitalizarea valorii avansate, sau, ceea ce e acelaşi lucru, pentru producerea de plusvaloare. Dimpotrivă, el este considerat caracteristic din cauza formei sale, pentru că sub formă de salariu munca este cumpărată cu bani, fapt considerat drept caracteristică a economiei bazate pe relația marfă-bani.
Aici, din nou, nu iraționalul formei este considerat caracteristic. Dimpotrivă, acest irațional este trecut cu vederea. Iraționalul costă în faptul că munca, ca element creator de valoare, nu poate avea ea însăşi valoare, de aceea şi o anumită cantitate de muncă nu poate avea o valoare care să se exprime în prețul acestei munci, în echivalarea ei cu o cantitate de bani determinată. Ştim însă că salariul nu este decît o formă deghizată, o formă în care, de pildă, prețul pe o zi al forței de muncă se prezintă ca preț al muncii efectuate de către această forță de muncă în cursul unei zile, astfel încît, de pildă, valoarea produsă de această forță de muncă în decurs de, să zicem, 6 ore de muncă devine expresia valorii funcționării ei, adică a muncii ei, timp de 12 ore.
B — F este considerat elementul caracteristic, indiciul aşa-numitei economii bazate pe relația marfă-bani, deoarece munca apare aici ca marfă a posesorului ei şi deci banii ca cumpărător, aşadar din pricina raportului bănesc (adică cumpărare şi vînzare a activității omeneşti). Dar banii apar foarte timpuriu ca cumpărător al aşa-numitelor servicii fără ca B să se transforme în capital bănesc sau să fie transformat caracterul general al economiei.
Banilor le este absolut indiferent în ce fel de mărfuri sînt transformați. Ei sînt forma de echivalent general al tuturor mărfurilor, care demonstrează prin înseşi prețurile lor că reprezintă în mod ideal o anumită sumă de bani, că aşteaptă să fie transformate în bani şi că numai schimbîndu-şi locul cu banii obțin forma în care pot fi transformate în valori de întrebuințare pentru posesorii lor. Prin urmare, dacă forța de muncă se găseşte pe piață ca marfă a posesorului ei, marfă a cărei vînzare se face sub forma plății muncii, sub forma salariului, cumpărarea şi vînzarea ei nu se deosebeşte cu nimic de cumpărarea şi vînzarea oricărei alte mărfi. Caracteristic nu este faptul că marfa-forță de muncă poate fi cumpărată, ci faptul că forța de muncă apare ca marfă.
Prin B — M<FMp , transformarea capitalului bănesc în capital productiv, capitalistul realizează legătura dintre factorii materiali şi cei personali ai producției, în măsura în care aceşti factori constau din mărfuri. Cînd banii sînt transformați pentru prima oară în capital productiv sau funcționează pentru prima oară în calitate de capital bănesc pentru posesorul lor, acesta, înainte de a cumpăra forța de muncă, trebuie să cumpere mijloacele de producție, clădirile pentru ateliere, maşinile etc. ; căci, de îndată ce forța de muncă trece în stăpînirea lui, trebuie să existe mijloacele de producție pentru ca el s-o poată folosi ca forță de muncă.
Astfel se prezintă lucrurile în ceea ce-l priveşte pe capitalist.
În ceea ce-l priveşte pe muncitor, folosirea productivă a forței sale de muncă devine (posibilă abia din momentul în care, în urma vânzării ei, este unită cu mijloacele de producție. Înainte de vînzare ea există deci separată de mijloacele de producție, de condițiile materiale ale folosirii ei. În această stare de separare ea nu poate fi folosită nici în mod direct pentru producerea de valori de întrebuințare pentru posesorul ei, nici pentru producerea de mărfuri, din vînzarea cărora acesta ar putea trăi. Dar de îndată ce prin vînzare ea este unită cu mijloacele de producție, ea devine, întocmai ca mijloacele de producție, o parte constitutivă a capitalului productiv al cumpărătorului ei.
De aceea, cu toate că în actul B — F posesorul de bani şi posesorul de forță de muncă se află într-un raport de cumpărător şi vînzător, cu toate că ei se opun unul altuia numai ca posesor de bani şi posesor de marfă, aflîndu-se deci unul față de altul din acest punct de vedere într-un simplu raport bănesc, totuşi cumpărătorul se prezintă din capul locului şi ca posesor al mijloacelor de producție, care reprezintă condițiile materiale ale cheltuirii productive a forței de muncă de către posesorul ei. Cu alte cuvinte, aceste mijloace de producție se opun posesorului forței de muncă în calitate de proprietate a altuia. Pe de altă parte, vînzătorul muncii se opune cumpărătorului ei în calitate de forță de muncă a altuia, care trebuie să treacă în stăpînirea lui, trebuie încorporată capitalului său, pentru ca acesta să poată funcționa efectiv în calitate de capital productiv. Raportul de clasă dintre capitalist şi muncitorul salariat există deci, este deja presupus în momentul în care aceştia se opun unul altuia în actul B — F (F — B de partea muncitorului). Este vorba de cumpărare şi vînzare, de un raport bănesc, dar de o cumpărare şi vînzare în care cumpărătorul este presupus în calitate de capitalist, iar vînzătorul în calitate de muncitor salariat ; raportul acesta a apărut datorită faptului că condițiile pentru realizarea forței de muncă — mijloacele de subzistență şi mijloacele de producție — sînt separate, ca proprietate a altuia, de posesorul forței de muncă.
Cum apare această separare nu ne interesează aici. Ea există din momentul în care se efectuează B — F. Ceea ce ne interesează aici este următorul lucru : dacă B — F apare ca o funcție a capitalului bănesc sau dacă banii apar aici a o formă de existență a capitalului, aceasta nu se întîmplă nici pe departe numai pentru că banii se manifestă aici ca mijloc de plată pentru o activitate omenească cu un efect util, adică pentru un serviciu, deci nicidecum datorită funcției banilor ca mijloc de plată. Banii pot fi cheltuiți în această formă numai pentru că forța de muncă se află separată de mijloacele de producție (inclusiv mijloacele de subzistență ca mijloace de producție a forței de muncă însăşi) şi pentru că această separare este înlăturată numai prin faptul că forța de muncă este vîndută posesorului mijloacelor de producție, că, prin urmare, şi funcționarea forței de muncă, ale cărei limite nu coincid nicidecum cu limitele cantității de muncă necesare pentru reproducerea propriului ei preț, aparține cumpărătorului. Relația-capital se manifestă în cursul procesului de producție numai pentru că ea există ca atare în actul circulației, în acele diferite condiții economice fundamentale în care se opun unul altuia cumpărătorul şi vînzătorul în relația lor de clasă. Această relație nu decurge din natura banilor ; dimpotrivă, numai existența acestei relații poate transforma o simplă funcție a banilor într-o funcție a capitalului.
La considerarea capitalului bănesc (cu acesta deocamdată avem de-a face numai în limitele funcției determinate în care îl întîlnim aici) de obicei apar paralel sau se împletesc două erori. În primul rînd, funcțiile pe care le îndeplineşte valoarea-capital în calitate de capital bănesc şi pe care le poate îndeplini tocmai pentru că se află sub formă de bani sînt deduse în mod eronat din caracterul ei de capital, în timp ce ele nu se datorează decît stării de bani în care se află valoarea-capital, formei ei de manifestare ca bani. Şi, în al doilea rînd, invers : conținutul specific al funcției de bani, care o transformă concomitent într-o funcție de capital, este dedus din natura banilor (se face deci o confuzie între bani şi capital), în timp ce funcția de capital bănesc, cum e cazul aici în efectuarea actului B — F, presupune condiții sociale, care nu există de loc în simpla circulație a mărfurilor şi în circulația banilor, corespunzătoare acesteia.
Cumpărarea şi vînzarea de sclavi este şi ea, prin forma ei, cumpărare şi vînzare de mărfuri. Dar fără existența sclaviei banii nu pot îndeplini această funcție. Dacă există sclavie, atunci şi banii pot fi întrebuințați pentru cumpărare de sclavi. Altminteri, prezența banilor în mîna cumpărătorului nu ajunge nicidecum pentru a face posibilă sclavia.
Faptul că vînzarea forței de muncă proprii (sub forma vînzării muncii proprii sau sub forma salariului) nu constituie un fenomen izolat, ci o premisă hotărîtoare a producției de mărfuri pe scară socială, că deci capitalul bănesc îndeplineşte pe scară socială funcția B — M<FMp examinată aici, acest fapt presupune anumite procese istorice care au dus la destrămarea unirii inițiale dintre mijloacele de producție şi forța de muncă, procese în urma cărora masa populației, muncitorii, se opun ca nonproprietari ai mijloacelor de producție nonmuncitorilor, ca proprietari ai acestor mijloace de producție. De altfel puțin importă dacă înainte de destrămarea ei această unire avea o formă în care muncitorul însuşi făcea parte ca mijloc de producție din celelalte mijloace de producție sau dacă era proprietarul lor.
Prin urmare, starea de fapt care se află aici la baza actului E — M<FMp este repartiția ; nu repartiția în înțelesul ei obişnuit de repartiție a mijloacelor de consum, ci repartiția elementelor de producție înseşi, din care factorii materiali sînt concentrați de o parte, iar forța de muncă, izolată de aceşti factori, de cealaltă.
Mijloacele de producție, partea materială a capitalului productiv, trebuie deci să se opună muncitorului chiar ca atare, adică în calitate de capital, înainte ca actul B — F să poată deveni un act social general.
Am văzut mai înainte 29 că producția capitalistă, odată apărută, nu numai că reproduce în cursul dezvoltării ei această separare, dar o lărgeşte, dîndu-i proporții din ce în ce mai mari, pînă cînd devine în general starea socială dominantă. Problema mai prezintă însă şi altă latură. Pentru formarea capitalului şi pentru ca producția să-i fie subordonată este nevoie de o anumită treaptă de dezvoltare a comerțului, deci şi a circulației mărfurilor, prin urmare şi a producției de mărfuri ; căci articolele nu pot intra în circulație ca mărfuri dacă nu sînt produse pentru vînzare, deci ca mărfuri. Dar numai pe baza producției capitaliste producția de mărfuri devine tipul normal, predominant al producției.
Proprietarii funciari ruşi, care în urma aşa-zisei eliberări a țăranilor îşi cultivă acum pămîntul cu ajutorul muncitorilor salariați în locul iobagilor, se plîng de două lucruri : în primul rînd de lipsă de capital bănesc. Aşa, de pildă, ei spun că înainte de vînzarea recoltei trebuie să se facă plăți mari muncitorilor salariați ; şi aici lipseşte prima condiție, numerarul. Ca producția să poată fi efectuată pe baze capitaliste trebuie să existe în permanență capital sub formă de bani tocmai pentru plata salariului. Dar în această privință moşierii pot fi liniştiți.
Încet-încet departe ajungi, iar capitalistul industrial ajunge cu timpul să dispună nu numai de banii săi, ci şi de l'argent des autres *1.
Mai caracteristică este însă a doua plîngere, şi anume că, chiar în ipoteza că există bani, nu se găsesc de cumpărat forțe de muncă disponibile în cantitate suficientă şi în orice moment, deoarece, din cauza proprietății în comun a obştii săteşti asupra pămîntului, muncitorul agricol rus nu este încă complet separat de mijloacele sale de producție şi deci nu este încă un „muncitor salariat liber“ în adevăratul înțeles al cuvîntului. Dar existența pe scară socială a acestuia din urmă este o condiție indispensabilă pentru ca B — M, transformarea banilor în marfă, să poată reprezenta transformarea capitalului bănesc în capital productiv.
Se înțelege, aşadar, de la sine că formula circuitului capitalului bănesc, B — M...P...M' — B', este forma de la sine înțeleasă a circuitului capitalului numai pe baza unei producții capitaliste deja dezvoltate, deoarece această formulă presupune existența pe scară socială a clasei muncitorilor salariați. După cum am văzut, producția capitalistă produce nu numai marfă şi plusvaloare ; ea reproduce, şi anume pe o scară din ce în ce mai largă, clasa muncitorilor salariați şi transformă în muncitori salariați majoritatea covîrşitoare a producătorilor nemijlociți. De aceea circuitul B — M...P...M' — B', întrucît prima premisă a efectuării lui este existența permanentă a clasei muncitorilor salariați, presupune capitalul ca existînd deja în forma capitalului productiv, presupune deci şi forma circuitului capitalului productiv.
Circuitul capitalului examinat aici începe cu actul de circulație B — M, transformarea banilor în marfă, cumpărarea. Circulația trebuie, prin urmare, completată cu metamorfoza opusă, M — B, transformarea mărfii în bani, vînzarea. Dar rezultatul direct al actului B — M<FMp este întreruperea circulației valorii-capital avansate sub formă de bani. Prin transformarea capitalului bănesc în capital productiv, valoarea-capital a obținut o formă naturală, în care ea nu poate continua circulația, ci trebuie să intre în consum, şi anume în consumul productiv. Folosirea forței de muncă, munca, poate fi realizată numai în procesul muncii. Capitalistul nu-l poate vinde din nou pe muncitor ca marfă, întrucît acesta nu este sclavul lui, şi capitalistul nu a cumpărat nimic altceva decît folosirea forței de muncă a acestuia pe un timp determinat. Pe de altă parte, el nu poate întrebuința forța de muncă decît punînd-o să întrebuințeze mijloacele de producție ca factori de creare ai mărfurilor. Rezultatul primului stadiu este deci intrarea în cel de-al doilea, în stadiul productiv al capitalului.
Mişcarea se prezintă ca B — M<FMp ...P, punctele indicînd că circulația capitalului este întreruptă, dar că procesul circuitului lui continuă, deoarece el trece din sfera circulației mărfurilor în sfera producției. Prin urmare, primul stadiu, transformarea capitalului bănesc în capital productiv, nu este decît un preludiu şi o fază introductivă a celui de-al doilea stadiu, funcționarea capitalului productiv.
Actul B — M<FMp presupune că individul care-l efectuează dispune nu numai de valori sub o formă de întrebuințare sau alta, dar că el posedă aceste valori sub formă de bani, că el este posesor de bani. Acest act însă constă tocmai în cedarea banilor către altă persoană şi posesorul de bani nu-şi poate păstra această calitate decît în măsura în care banii se întorc la el implicit prin însuşi actul cedării. Dar banii nu se pot întoarce la el decît prin vînzarea de mărfuri. Prin urmare, actul îl presupune pe posesorul de bani ca producător de mărfuri.
B — F. Muncitorul salariat trăieşte numai din vînzarea forței sale de muncă. Întreținerea ei — propria lui întreținere — cere un consum zilnic. Plata muncitorului trebuie să se repete deci în permanență la intervale relativ scurte pentru ca el să poată repeta cumpărările necesare propriei lui întrețineri, adică actul F — B — M, sau M — B — M. Capitalistul trebuie deci să i se opună în permanență în calitate de capitalist posesor de bani, iar capitalul său în calitate de capital bănesc. Pe de altă parte însă, pentru ca masa producătorilor nemijlociți, a muncitorilor salariați, să poată efectua actul F — B — M, mijloacele de subzistență necesare trebuie să i se opună în permanentă sub o formă în care să poată fi cumpărate, adică sub formă de mărfuri. Această situație necesită deci o mare dezvoltare a circulației produselor ca mărfuri, deci şi o mare dezvoltare a volumului producției de mărfuri. De îndată ce producția, prin intermediul muncii salariate, devine generală, producția de mărfuri trebuie să devină forma generală a producției. Producția de mărfuri, presupunînd că are un caracter general, determină la rîndul ei o diviziune mereu crescîndă a muncii sociale, adică o diversificare tot mai mare a produselor, care sînt produse ca marfă de un capitalist anumit, o scindare tot mai mare a unor procese de producție complementare în procese de producție independente. În aceeaşi măsură în care se dezvoltă B — F, se dezvoltă deci şi B — Mp, adică în aceeaşi proporție producția mijloacelor de producție se separă de producția de mărfuri, ale căror mijloace de producție sînt, şi acestea din urmă se opun ele însele fiecărui producător de mărfuri în calitate de mărfuri pe care el nu le produce, dar le cumpără în vederea procesului său de producție determinat. Ele provin din ramuri de producție independente, cu totul separate de ramura lui de producție, şi intră în ramura lui de producție ca mărfuri ; ele trebuie deci să fie cumpărate. Condițiile materiale ale producției de mărfuri i se opun producătorului în măsură tot mai mare ca produse ale altor producători de mărfuri, ca mărfuri. În aceeaşi măsură capitalistul trebuie să se manifeste în calitate de capitalist posesor de bani, cu alte cuvinte creşte proporția în care capitalul său trebuie să funcționeze în calitate de capital bănesc.
Pe de altă parte, aceleaşi împrejurări care creează condiția fundamentală a producției capitaliste — existența unei clase de muncitori salariați — contribuie la transformarea oricărei producții de mărfuri în producție de mărfuri capitalistă. Pe măsură ce aceasta din urmă se dezvoltă, ea destramă şi distruge oricare altă formă de producție mai veche, care, urmărind mai ales satisfacerea propriilor nevoi directe, transformă în marfă numai excedentul produsului. Ea acordă vînzării produsului principalul interes, în aparență fără să atace, la început, modul de producție însuşi ; acesta a fost, de pildă, primul efect al comerțului mondial capitalist asupra unor popoare ca chinezii, hinduşii, arabii etc. În al doilea rînd însă, acolo unde producția de mărfuri capitalistă a prins rădăcini, ea distruge toate formele producției de mărfuri care se întemeiază fie pe munca proprie a producătorului, fie pur şi simplu pe vînzarea sub formă de marfă a produsului excedentar. Mai întîi ea face din producția de mărfuri forma generală a producției şi apoi transformă treptat orice producție de mărfuri în producție capitalistă 3).
Oricare ar fi formele sociale ale producției, muncitorii şi mijloacele de producție rămîn întotdeauna factorii ei. Dar, separați unii de alții, atît muncitorii cît şi mijloacele de producție sînt numai în mod potențial factorii producției. Pentru ca în general producția să aibă loc, aceşti factori trebuie uniți. Modul deosebit în care se produce această unire distinge diferitele epoci economice ale structurii societății. În cazul de față, separarea muncitorului liber de mijloacele lui de producție este punctul de plecare dat, şi am văzut cum şi în ce condiții aceşti doi factori sînt reuniți în mina capitalistului, şi anume ca mod de existență productiv al capitalului său. De aceea procesul real în care intră laolaltă factorii personali şi materiali de creare a mărfurilor astfel reuniți, procesul de producție însuşi devine o funcție a capitalului — procesul de producție capitalist, a cărui natură a fost analizată amănunțit în cartea I a acestei lucrări. Orice întreprindere de producție de mărfuri devine în acelaşi timp o întreprindere de exploatare a forței de muncă, dar abia producția de mărfuri capitalistă devine un mod de exploatare care creează o nouă epocă şi care, în dezvoltarea lui istorică, revoluționează, prin organizarea procesului muncii şi prin dezvoltarea uriaşă a tehnicii, întreaga structură economică a societății şi lasă cu mult în urmă toate epocile anterioare.
Prin diferitele roluri pe care le joacă im cursul procesului de producție în formarea valorii, deci şi în producerea de plusvaloare, mijloacele de producție şi forța de muncă, în măsura în care sînt forme de existență a valorii-capital avansate, se diferențiază în capital constant şi capital variabil. Ca părți componente diferite ale capitalului productiv, ele se mai deosebesc prin faptul că cele dintîi, aflate în stăpînirea capitalistului, rămîn capitalul lui şi în afara procesului de producție, în timp ce forța de muncă devine formă de existență a capitalului individual numai în cadrul procesului de producție. Dacă forța de muncă este marfă numai în mina vînzătorului ei, muncitorul salariat, ea devine, dimpotrivă, capital numai în mina cumpărătorului ei, capitalistul, căruia îi revine folosirea ei temporară. Cît despre mijloacele de producție, ele devin forme obiectualizate ale capitalului productiv, sau capital productiv, numai din momentul în care forța de muncă le poate fi încorporată ca formă personală de existență a acestui capital. Prin urmare, aşa cum forța de muncă omenească nu este capital de la natură, tot astfel nici mijloacele de producție nu sînt capital de la natură. Ele dobîndesc acest caracter social specific numai în condiții determinate, dezvoltate istoriceşte, aşa cum tot numai în asemenea condiții li se imprimă metalelor prețioase caracterul de bani sau banilor caracterul de capital bănesc.
Funcționînd, capitalul productiv îşi consumă propriile lui părți componente, pentru a le transforma într-o masă de produse avînd o valoare mai mare. Întrucît forța de muncă nu funcționează decît ca unul dintre organele acestui capital, excedentul valorii produsului peste valoarea elementelor lui componente, excedent produs de supramunca forței de muncă, este un rod al capitalului. Supramunca forței de muncă este munca gratuită pentru capital şi de aceea formează pentru capitalist plusvaloare, adică o valoare pentru care el nu plăteşte nici un echivalent. Produsul nu este deci numai marfă, ci marfă care a rodit plusvaloare. Valoarea lui este = P + p, adică valoarea capitalului productiv P, consumat la producerea mărfii, plus plusvaloarea p produsă de el. Să presupunem că această marfă constă din 10 000 de pfunzi de fire, la producerea cărora au fost consumate mijloace de producție în valoare de 372 l. st. şi forță de muncă în valoare de 50 l. st. În cursul procesului filatului, filatorii au transmis asupra firelor valoarea mijloacelor de producție consumate prin munca lor, în sumă de 372 l. st., şi în acelaşi timp au creat, corespunzător cu munca cheltuită de ei, o valoare nouă de, să zicem, 128 l. st. Cei 10 000 de pfunzi de fire sînt deci purtătorii unei valori de 500 l. st.
Marfa devine capital-marfă ca formă de existență funcțională a valorii-capital deja sporite, formă rezultată nemijlocit din însuşi procesul de producție. Dacă producția de mărfuri s-ar desfăşura pe baze capitaliste pe scara întregii producții sociale, fiecare marfă ar fi din capul locului un element al unui capital-marfă, indiferent dacă ar fi vorba de fontă sau de dantele de Bruxelles, de acid sulfuric sau de țigări. Problema de a şti care anume sorturi din noianul de mărfuri ar fi destinate prin natura lor rangului de capitali şi care rolului de marfă de rînd este una dintre dificultățile plăcute pe care economia politică scolastică şi le-a creat singură.
În formă de marfă, capitalul trebuie să îndeplinească funcția de marfă. Articolele din care este compus, produse din capul locului pentru piață, trebuie vîndute, transformate în bani, trebuie deci să efectueze mişcarea M — B.
Să presupunem că marfa capitalistului constă din 10 000 de pfunzi de fire de bumbac. Dacă în procesul filatului au fost consumate mijloace de producție în valoare de 372 l. st. şi a fost creată o valoare nouă de 128 l. st., valoarea firelor este de 500 l. st., care se exprimă într-un preț identic. Prețul acesta se realizează prin vînzarea M — B. Ce face din acest act simplu al oricărei circulații de mărfuri în acelaşi timp o funcție a capitalului ? În nici un caz vreo schimbare care s-ar produce în limitele respectivului act, nici în ceea ce priveşte caracterul de întrebuințare a mărfii, căci ca obiect de întrebuințare ea trece la cumpărător, nici în ceea ce priveşte valoarea ei, căci aceasta nu se schimbă ca mărime, ci numai ca formă. La început valoarea exista în fire, acum există în bani. Astfel apare o deosebire esențială între primul stadiu, B — M, şi ultimul stadiu, M — B. În primul stadiu, banii avansați funcționează în calitate de capital bănesc, pentru că se transformă prin intermediul circulației în mărfuri cu o valoare de întrebuințare specifică. În stadiul al doilea, marfa poate funcționa în calitate de capital numai în măsura în care vine cu acest caracter de capital gata format din procesul de producție, înainte ca circulația ei să înceapă. În cursul procesului filatului, filatorii au creat o valoare sub formă de fire de 128 l. st. Din acestea, să zicem, 50 l. st. reprezintă pentru capitalist un simplu echivalent al cheltuielilor lui pe forța de muncă, iar 78 l. st. — gradul de exploatare al forței de muncă fiind de 156% — reprezintă plusvaloare. Prin urmare, valoarea celor 10 000 de pfunzi de fire conține, în primul rînd, valoarea capitalului productiv P consumat, din care partea constantă = 372 l. st., partea variabilă = 50 l. st., iar suma for = 422 l. st. = 8 440 de pfunzi de fire. Valoarea capitalului productiv P este însă egală cu M, cu valoarea elementelor lui constitutive, care, în stadiul B — M, s-au opus capitalistului ca mărfuri în mîinile vînzătorilor lor. În al doilea rînd însă, valoarea firelor conține o plusvaloare de 78 l. st. = 1 560 de pfunzi de fire. Prin urmare, M, ca expresie a valorii celor 10 000 de pfunzi de fire, este egală cu M + ΔM, M plus un increment al lui M ( = 78 l. st.), pe care îl vom însemna cu m, întrucît ea există în aceeaşi formă de marfă în oare există acum valoarea inițială M. Valoarea celor 10 000 de pfunzi de fire = 500 l. st. este, prin urmare, = M + m = M'. Ceea ce face ca M, ca expresie a valorii celor 10 000 de pfunzi de fire, să devină M' nu este mărimea absolută a valorii sale (500 l. st.), căci, ca şi la orice alt M, ca expresie a valorii unei alte sume de mărfuri, această mărime absolută a valorii este determinată de mărimea muncii materializate în ea. M se transformă în M' datorită mărimii relative a valorii sale, a mărimii valorii sale comparate cu valoarea capitalului P consumat în producția sa. M' conține această valoare plus plusvaloarea furnizată de capitalul productiv. Valoarea lui M' este mai mare, depăşeşte această valoare-capital cu plusvaloarea m. Cei 10 000 de pfunzi de fire sînt purtătorii valorii capitalului valorificat sporite cu o plusvaloare şi au acest rol ca produs al procesului de producție capitalist. M' exprimă un raport valoric, şi anume raportul dintre valoarea produsului-marfă şi valoarea capitalului cheltuit cu producerea lui ; M' exprimă deci faptul că valoarea lui se compune din valoare-capital şi plusvaloare. Cei 10 000 de pfunzi de fire sînt capital-marfă, M', numai ca formă transformată a capitalului productiv, P, deci într-o conexiune care există pentru început numai în circuitul acestui capital individual, adică există numai pentru capitalistul care cu capitalul său a produs fire. Este, ca să spunem aşa, numai un raport interior şi nicidecum unul exterior, care transformă cei 10 000 de pfunzi de fire, ca purtători de valoare, în capital-marfă ; amprenta capitalistă a celor 10 000 de pfunzi de fire constă nu în mărimea absolută a valorii lor, ci în mărimea ei relativă, în mărimea valorii lor comparată cu aceea pe care o avea capitalul productiv cuprins în ele înainte ca acesta să se fi transformat în marfă. De aceea, dacă cei 10 000 de pfunzi de fire sînt vînduți la valoarea lor de 500 l. st., acest act de circulație privit în sine, = M — B, reprezintă o simplă transformare a unei valori, rămasă aceeaşi, din forma de marfă în forma de bani. Dar, ca stadiu deosebit în circuitul unui capital individual, acelaşi act reprezintă realizarea valorii capitalului de 422 l. st. cuprinse în marfă + plusvaloarea de 78 l. st. cuprinsă în aceeaşi marfă, deci M' — B', transformarea capitalului-marfă din forma marfă în forma bani 4).
Funcția lui M' este aceea a oricărui produs-marfă : de a se transforma în bani, de a fi vîndut, de a parcurge faza de circulație M — B. Atîta timp cît capitalul, în prezent valorificat, rămîne sub forma de capital-marfă, atîta timp cît rămîne nemişcat pe piață, procesul de producție se opreşte. Capitalul nu funcționează nici ca creator de produs, nici ca creator de valoare. În funcție de gradul de rapiditate diferit cu care capitalul își leapădă forma marfă şi îmbracă forma bani sau în funcție de viteza vînzării, aceeaşi valoare-capital va servi într-un grad cu totul inegal şi ca creator de produs, şi ca creator de valoare, iar scara reproducției se va lărgi sau se va restrînge. S-a arătat în cartea întîi că gradul de acțiune al unui capital dat este determinat de potențialuri ale procesului de producție, care sînt într-o oarecare măsură independente de mărimea valorii capitalului respectiv 30. Aici se vede că procesul de circulație pune în mişcare potențialuri noi, care determină gradul de acțiune a capitalului, lărgirea şi contracțiunea lui şi sînt independente de mărimea valorii acestuia.
Apoi, masa de mărfuri M', ca purtătoare a capitalului valorificat, trebuie să parcurgă în totalitatea ei metamorfoza M' — B'. Cantitatea mărfurilor vîndute devine aici o determinare esențială. Marfa individuală nu mai figurează decît ca parte integrantă a masei totale. Valoarea de 500 l. st. există în 10 000 de pfunzi de fire. Dacă capitalistul reuşeşte să vîndă numai 7 440 de pfunzi de fire la valoarea lor de 372 l. st., el înlocuieşte numai valoarea capitalului său constant, valoarea mijloacelor de producție cheltuite ; dacă vinde 8 440 de pfunzi, el înlocuieşte numai mărimea valorii capitalului total avansat. Ga să realizeze plusvaloare, el trebuie să vîndă mai mult şi, ca să realizeze întreaga plusvaloare de 78 l. st. (= 1 560 de pfunzi de fire), el trebuie să vîndă toți cei 10 000 de pfunzi de fire. Prin urmare, cu cele 500 l. st. bani el primeşte numai un echivalent pentru marfa vîndută ; tranzacția pe care el o efectuează în cadrul circulației este simplul M — B. Dacă el le-ar fi plătit muncitorilor un salariu de 64 l. st. în loc de 50 l. st., plusvaloarea sa ar fi de numai 64 l. st. în loc de 78 l. st., iar gradul de exploatare ar fi de numai 100% în loc de 156% ; dar valoarea firelor sale ar continua să rămînă neschimbată ; numai raportul dintre diferitele ei părți ar fi altul ; actul de circulație M — B ar continua să fie vînzarea a 10 000 de pfunzi de fire cu 500 l. st., valoarea lor.
M' = M + m (= 422 l. st. + 78 l. st.). — M este egal cu valoarea lui P sau cu valoarea capitalului productiv, iar aceasta este egala cu valoarea lui B, care a fost avansat în actul B — M, în cumpărarea elementelor de producție ; în exemplul nostru = 422 l. st. Dacă masa de mărfuri se vinde la valoarea ei, atunci M = 422 l. st., iar m = 78 l. st. este egal cu valoarea plusprodusului de 1 560 de pfunzi de fire. Dacă pe m, exprimat în bani, îl însemnăm cu b, atunci M' — B' = (M + m) — (B + b), iar circuitul B — M...P...M' este deci, în forma sa desfăşurată, B — M<FMp ...P... (M + m) — (B + b).
În primul stadiu, capitalistul retrage articole de consum de pe piața de mărfuri propriu-zisă şi de pe piața muncii ; în stadiul al treilea, el aruncă marfa îndărăt pe piață, dar numai pe o piață, pe piața de mărfuri propriu-zisă. Dar dacă apoi, prin intermediul mărfii sale, el retrage de pe piață mai multă valoare decît a aruncat pe ea la început, aceasta se întîmplă numai pentru că aruncă mai multă valoare-marfă decît a retras la început. El a aruncat pe piață valoarea B şi a retras echivalentul M ; el aruncă pe piață M — m şi retrage echivalentul B + b. În exemplul nostru, B era egal cu valoarea a 8 440 de pfunzi de fire ; el aruncă însă pe piață 10 000 de pfunzi, dă deci pe piață o valoare mai mare decît a luat. Pe de altă parte, el a aruncat pe piață această valoare sporită numai pentru că, prin exploatarea forței de muncă, a produs în procesul de producție plusvaloare (ca parte alicotă a produsului, exprimată în plusprodus). Numai ca produs al procesului de producție masa de mărfuri este capital-marfă, purtătoare a valorii-capital sporite. Prin efectuarea actului M' — B' se realizează atît valoarea-capital avansată, cît şi plusvaloarea. Realizarea amîndurora are loc concomitent în seria de vînzări, sau în vînzarea dintr-o singură dată a întregii mase de mărfuri, ceea ce şi exprimă M' — B'. Dar acelaşi proces de circulație M' — B' este diferit pentru valoarea-capital şi pentru plusvaloare, în măsura în care pentru fiecare dintre ele exprimă un stadiu diferit al circulației lor, o secțiune diferită din seria de metamorfoze pe care ele trebuie s-o parcurgă în sfera circulației. Plusvaloarea m s-a născut abia în cadrul procesului de producție. Ea apare deci pentru prima oară pe piața de mărfuri, şi anume sub formă de marfă ; aceasta este prima ei formă de circulație, deci actul m —b este primul ei act de circulație sau prima ei metamorfoză, care, prin urmare, abia rămâne să fie completată prin actul de circulație opus, adică prin metamorfoza inversă b — m 5).
Altfel stau lucrurile cu circulația efectuată de valoarea-capital M în acelaşi act de circulație M' — B', care pentru ea este actul de circulație M — B, în care M = P, adică este egal cu B avansat la început. Ea şi-a început primul act de circulație ca B, adică în calitate de capital bănesc, şi se întoarce, prin intermediul actului M — B, la aceeaşi formă ; prin urmare, ea a parcurs cele două faze opuse ale circulației : 1) B — M şi 2) M — B, şi se află acum din nou în forma în care poate începe din nou acelaşi proces al circuitului. Ceea ce pentru plusvaloare este prima transformare a formei-marfă în forma-bani, pentru valoarea-capital este o reîntoarcere sau retransformare în forma sa bani inițială.
Prin B — M<FMp capitalul bănesc a fost transformat într-o sumă echivalentă de mărfuri, F şi Mp. Aceste mărfuri nu mai funcționează ca mărfuri, ca articole de vînzare. Valoarea lor există acum în mina cumpărătorului lor, a capitalistului. ca valoare a capitalului său productiv P. Iar în funcția lui P, în funcția consumului productiv, ele sînt transformate într-un sort de mărfuri diferit prin forma sa naturală de mijloacele de producție, în fire, în care valoarea lor nu este numai conservată, dar şi sporită, de la 422 l. st. la 500 l. st. Prin această metamorfoză reală, mărfurile, retrase de pe piață în primul stadiu, B — M, sînt înlocuite printr-o marfă diferită de ele atît prin forma sa naturală, cît şi prin valoare, şi care trebuie acum să funcționeze ca marfă, adică trebuie transformată în bani şi vîndută. De aceea procesul de producție nu apare decît ca o întrerupere a procesului de circulație a valorii-capital, proces din care pînă în momentul respectiv a fost parcursă numai prima fază, B — M. Valoarea-capital parcurge faza a doua şi ultima, M — B, după ce M a fost modificat ca formă naturală şi ca valoare. Dacă privim însă valoarea-capital luată în sine, vedem că ea nu a suferit în procesul de producție decît o schimbare a formei ei de întrebuințare. Ea a existat ca valoare de 422 l. st. în F şi Mp, acum ea există ca valoare de 422 l. st. în 8 440 de pfunzi de fire. Dacă privim deci numai cele două faze ale procesului de circulație a valorii-capital, luată separat de plusvaloarea ei, vedem că ea parcurge 1) B — M şi 2) M — B, al doilea M avînd o formă de întrebuințare schimbată, dar aceeaşi valoare ca şi primul M ; deci valoarea-capital parcurge B — M — B, o formă de circulație care, prin dubla deplasare a mărfii în sens opus — transformarea din bani în marfă şi din marfă în bani —, implică în mod necesar reîntoarcerea valorii avansate sub formă de bani la forma ei bănească : retransformarea ei în bani.
Acelaşi act de circulație M' — B' care pentru valoarea-capital avansată sub formă de bani constituie metamorfoza a doua, finală, reîntoarcerea la forma-bani, pentru plusvaloarea cuprinsă în acelaşi capital-marfă şi realizată prin transformarea acestuia în forma-bani constituie prima metamorfoză, transformarea din forma-marfă în forma-bani, M — B, prima fază a circulației.
Aşadar, trebuie să remarcăm aici două lucruri. În primul rînd, retransformarea finală a valorii-capital în forma ei bănească inițială este o funcție a capitalului-marfă. În al doilea rînd, această funcție include prima transformare a plusvalorii din forma ei inițială de marfă în forma-bani. Astfel, forma-bani joacă aici un rol dublu : ea este, pe de o parte, forma la care revine valoarea la început avansată sub formă de bani, deci întoarcerea la forma-valoare care a deschis procesul ; pe de altă parte, este prima formă transformată a valorii care inițial intră în circulație sub forma-marfă. Dacă mărfurile din care constă capitalul-marfă se vînd la valoarea lor, aşa cum se presupune aici, atunci M + m se transformă în echivalentul B + b ; capitalul-marfă realizat există acum în mîna capitalistului sub această formă B + b (422 l. st. + 78 l. st. = 500 l. st.). Valoarea-capital şi plusvaloarea există acum sub formă de bani, adică sub formă de echivalent general.
La sfîrşitul procesului, valoarea-capital se află deci din nou în aceeaşi formă în care a intrat în el şi, prin urmare, ea poate să-l înceapă şi să-l parcurgă din nou sub formă de capital bănesc. Tocmai .pentru că forma inițială şi forma finală a procesului este aceea de capital bănesc (B), această formă a procesului circuitului o intitulăm circuit al capitalului bănesc. Ceea ce se modifică la sfîrşitul procesului nu este forma, ci numai mărimea valorii avansate.
B + b nu este altceva decît o sumă de bani de o mărime determinată, în cazul nostru 500 l. st. Dar, ca rezultat al circuitului capitalului în calitate de capital-marfă realizat, această sumă de bani conține atît valoarea-capital, cît şi plusvaloarea ; şi anume acestea nu se mai contopesc, ca în fire ; acum ele stau una lîngă alta. Realizarea lor a dat fiecăreia dintre ele o formă-bani independentă. 211/250 din această sumă reprezintă valoarea-capital, 422 l. st., iar 39/250 plusvaloarea de 78 l. st. Această separare, efectuată prin realizarea capitalului-marfă, nu este, prin conținutul său, numai formală, lucru despre care vom vorbi imediat ; ea capătă importanță în procesul de reproducție a capitalului după cum b îi este adăugat lui B în întregime, în parte sau de loc, deci după cum b continuă sau nu să funcționeze ca o parte componentă a valorii-capital avansate. Circulația lui b şi B poate fi cu totul diferită.
În B' capitalul s-a reîntors la forma lui inițială B, la forma lui bănească, dar într-o formă în care este realizat ca capital.
În primul rînd există o diferență cantitativă. A fost B, 422 l. st. ; acum e B', 500 l. st., iar această diferență este exprimată în B...B', în extremele cantitativ diferite ale circuitului, a cărui mişcare este indicată numai prin trei puncte : B' este mai mare decît B, B' — B = p, plusvaloarea. — Dar ca rezultat al acestui circuit B...B' nu mai există acum decît B' ; acesta este produsul în care procesul său de formare s-a stins. B' există acum de sine stătător, independent de mişcarea care l-a creat. Aceasta a dispărut ; în locul ei există B'.
Dar B' ca B + b, 500 l. st., ca 422 l. st. capital avansat plus un increment al lui de 78 1 st., reprezintă în acelaşi timp un raport calitativ, cu toate că însuşi acest raport calitativ există numai ca raport intre părțile aceleiaşi sume, deci ca raport cantitativ. B, capitalul avansat, care se află acum din nou în forma sa inițială (422 l. st.), există acum ca capital realizat. El nu numai că s-a conservat, dar s-a şi realizat ca capital, deosebindu-se ca atare de b (78 l. st.), față de care se raportează ca față de un spor al său, un fruct al său, un increment căruia el însuşi i-a dat naştere. El s-a realizat ca capital, deoarece s-a realizat ca valoare care a generat o valoare. B' există ca relație-capital ; B nu mai apare pur şi simplu ca bani, ci apare direct în calitatea de capital bănesc, e exprimat ca valoare care s-a valorificat, care are deci şi proprietatea de a se valorifica, de a genera mai multă valoare decît are ea însăşi. B a devenit capital datorită raportului său față de o altă parte a lui B', ca față de o parte determinată de B, generală de el ca de o cauză a ei, ca un efect a cărui bază este B. În felul acesta B' apare ca o sumă de valoare, diferențiată în sine, cuprinzînd părți diferite din punct de vedere funcțional (conceptual) şi care exprimă relația-capital.
Dar această relație este exprimată numai ca rezultat, fără mijlocirea procesului al cărui rezultat îl reprezintă.
Părțile de valoare ca atare nu se deosebesc între ele din punct de vedere calitativ decît numai în măsura în care se manifestă ca valori a diferite articole, ca valori ale unor lucruri concrete, în forme de întrebuințare diferite, deci ca valori ale unor corpuri-marfă diferite, o deosebire care nu decurge din ele însele ca simple părți de valoare. În bani orice deosebire dintre mărfuri se şterge, deoarece banii sînt forma de echivalent comună tuturor mărfurilor. O sumă de bani de 500 l. st. este formată numai din elemente omogene de cîte 1 l. st. Întrucît în simpla existență a acestei sume de bani mecanismul originii ei este disimulat, iar orice urmă de deosebire specifică existentă între diferitele părți componente ale capitalului în procesul de producție a dispărut, deosebirea nu mai există decît în forma conceptuală a sumei de bază (în englezeşte : principal). egală cu capitalul avansat de 422 l. st., şi a sumei de valoare care reprezintă incrementul de 78 l. st. Să presupunem, de pildă, că B' == 110 l. st., din care 100 = B, suma de bază, iar 10 = p, plusvaloarea. Între cele două părți componente ale sumei de 110 l. st. există o omogenitate absolută, deci o identitate conceptuală. 10 l. st., oricare ar fi ele, reprezintă totdeauna 1/11 din suma totală de 110 l. st., indiferent dacă reprezintă 1/10 din suma de bază de 100 l. st. avansată sau excedentul de 10 l. st. peste această sumă. Suma de bază şi suma care reprezintă incrementul, capitalul şi suma excedentară pot fi deci exprimate ca fracțiuni ale sumei totale ; în exemplul nostru, 10/11 formează suma de bază, sau capitalul, iar 1/11 suma excedentară. De aceea expresia bănească în care apare aici, la sfîrşitul procesului său, capitalul realizat este o expresie irațională a relației-capital.
De altfel acest lucru este valabil şi pentru M' (= M + m). Dar cu deosebirea că M', în care M şi m reprezintă de asemenea numai părți proporționale de valoare ale aceleiaşi mase omogene de mărfuri, arată că originea lui este P, al cărui produs nemijlocit este, în timp ce la B', formă provenită direct din circulație, raportarea directă la P a dispărut.
Deosebirea irațională dintre suma de bază şi increment, deosebire pe care o conține B' în măsura în care acesta exprimă rezultatul mişcării B...B', dispare de îndată ce B' funcționează din nou în mod activ în calitate de capital bănesc, deci cînd, dimpotrivă, nu este fixat, ca expresie bănească a capitalului industrial valorificat. Circuitul capitalului bănesc nu poate începe niciodată cu B' (cu toate că B' funcționează acum ca B), ci numai cu B, adică niciodată ca expresie a relației-capital, ci numai sub o formă care exprimă o avansare a valorii-capital. De îndată ce cele 500 l. st. sînt din nou avansate în calitate de capital pentru a fi din nou valorificate, ele constituie un punct de plecare, şi nu punctul final. În locul unui capital de 422 l. st. se avansează acum unul de 500 l. st., mai mulți bani decît înainte, mai multă valoare-capital ; dar raportul dintre cele două părți componente a dispărut, ca şi cum la început suma de 500 l. st. ar fi putut funcționa în calitate de capital în locul sumei de 422 l. st.
Nu este o funcție activă a capitalului bănesc aceea de a se manifesta ca B' ; propria lui manifestare ca B' este, dimpotrivă, o funcție a lui M'. Încă în circulația mărfurilor simplă, 1) M1 — B, 2) B — M2, B funcționează activ abia în actul al doilea, B — M2 ; manifestarea sa ca B este numai rezultatul primului act, în virtutea căruia el se manifestă abia ca formă transformată a lui M1. Relația-capital pe care o conține B', raportarea uneia dintre părțile sale ca valoare-capital la cealaltă parte ca un increment de valoare a acesteia, capătă, ce-i drept, o importanță funcțională, în măsura în care, în condițiile repetării permanente a circuitului B...B', B' se scindează în două circulații, circulația capitalului şi circulația plusvalorii, deci în măsura în care cele două părți efectuează funcții diferite nu numai din punct de vedere cantitativ, ci şi din punct de vedere calitativ, şi anume B alte funcții decît b. Dar, considerată în sine, forma B...B' nu înglobează consumul capitalistului, ci în mod expres numai autovalorificarea şi acumularea, în măsura în care aceasta din urmă se exprimă în primul rînd în sporirea periodică a capitalului bănesc, iarăşi şi iarăşi avansat.
Cu toate că este o formă irațională a capitalului, B' = B + b reprezintă în acelaşi timp capitalul bănesc sub forma sa realizată, ca bani care au generat bani. Aici însă trebuie făcută o deosebire față de funcția capitalului bănesc în primul stadiu, B—M<FMp. În acest prim stadiu, B circulă ca bani. B funcționează în calitate de capital bănesc, pentru că numai în stare de bani poate el să îndeplinească funcția de bani şi să se transforme în elementele lui P, adică în F şi Mp, care i se opun ca mărfuri. În acest act de circulație, B funcționează numai ca bani ; dar întrucît acest act este primul stadiu în procesul de mişcare a valorii-capital, el îndeplineşte în acelaşi timp funcția de capital bănesc în virtutea formei de întrebuințare specifice a mărfurilor F şi Mp care sînt cumpărate. Dimpotrivă, B', compus din B, valoare-capital, şi b, plusvaloare produsă de aceasta, exprimă valoare-capital valorificată, scopul şi rezultatul, funcția întregului proces al circuitului capitalului. Faptul că el exprimă acest rezultat sub formă bănească, sub formă de capital bănesc realizat, nu rezultă din aceea că el este forma bănească a capitalului, capital bănesc, ci, dimpotrivă, din aceea că el este capital bănesc, capital sub formă de bani, că sub această formă capitalul a început procesul, a fost avansat sub formă de bani. După cum am văzut, retransformarea în forma bănească este o funcție a capitalului-marfă M', şi nu a capitalului bănesc. În ceea ce priveşte însă diferența dintre B' şi B, aceasta (b) nu este decît forma bănească a lui m, a incrementului lui M ; B' este = B + b numai pentru că M' a fost = M + m. Prin urmare, această diferență şi raportul dintre valoarea-capital şi plusvaloarea generată de ea au existat şi au fost exprimate în M' înainte ca aceste două valori să fi fost transformate în B', într-o sumă de bani în care ambele părți de valoare se contrapun în mod independent una alteia şi pot deci să fie folosite pentru funcții independente şi diferite una de alta.
B' nu este decît rezultatul realizării lui M'. Amîndouă, atît M' cît şi B', nu sînt decît forme diferite, forma marfă şi forma bani, ale valorii-capital valorificate ; amîndouă au comun faptul că sînt valoare-capital valorificată. Amîndouă sînt capital realizat, pentru că aici valoarea-capital ca atare există împreună cu plusvaloarea — aceasta din urmă ca un rod al celei dintîi, deosebit de ea şi obținut prin ea —, cu toate că acest raport este exprimat doar în forma irațională a raportului dintre două părți ale unei sume de bani sau ale unei valori-marfă. Dar ca expresii ale capitalului în raport cu plusvaloarea produsă de el şi spre deosebire de ea, deci ca expresii ale valorii valorificate, B' şi M' sînt acelaşi lucru şi exprimă acelaşi lucru, numai într-o formă diferită ; ele nu se deosebesc una de cealaltă în calitate de capital bănesc şi capital-marfă, ci în calitate de bani şi de marfă. În măsura în care reprezintă valoare valorificată, capital care a funcționat în calitate de capital, ele nu exprimă decît rezultatul funcției capitalului productiv, singura funcție în care valoarea-capital generează valoare. Comun pentru amîndouă este faptul că atît capitalul bănesc, cît şi capitalul-marfă sînt moduri de existență a capitalului. Unul este capital sub formă de bani, celălalt sub formă de marfă. Funcțiile specifice care le deosebesc nu pot fi deci nimic altceva decît deosebirile dintre funcția de bani şi funcția de marfă. Capitalul-marfă, ca produs direct al procesului de producție capitalist, poartă amprenta originii sale şi de aceea prin forma sa este mai rațional, mai puțin insesizabil decît capitalul bănesc, în care orice urmă a acestui proces a dispărut, aşa cum în general în bani dispare orice specific al formei de întrebuințare a mărfii. Prin urmare, numai acolo unde B' funcționează el însuşi în calitate de capital-marfă, unde este un produs nemijlocit al unui proces de producție şi nu o formă transformată a acestui produs, numai acolo dispare forma sa bizară, deci în producția materialului bănesc însuşi. De pildă, pentru producția de aur formula ar fi: B — M<FMp ...P...B' (B + b), B' figurînd ca produs-marfă, întrucît P livrează mai mult aur decît a fost avansat în primul B, în capitalul bănesc, pentru elementele de producție a aurului. Aici dispare deci iraționalul expresiei B...B' (B + b), în care o parte a sumei de bani apare ca generatoare a unei alte părți a aceleiaşi sume de bani.
Am văzut că după încheierea primei sale faze, B — M<FMp, procesul de circulație este întrerupt prin P, în care mărfurile F şi Mp, cumpărate pe piață, sînt consumate ca părți componente, materiale şi valorice ale capitalului productiv; produsul acestui consum este o marfă nouă, M', modificată atît în ceea ce priveşte forma sa naturală, cît şi în ceea ce priveşte valoarea. Procesul de circulație întrerupt, B — M, trebuie completat prin M — B. Dar ca purtător al acestei faze a doua şi finale a circulației apare M', o marfă deosebită de primul M atît în ceea ce priveşte forma naturală, cît şi valoarea ei. Seria circulației se prezintă, aşadar, ca 1) B — M1, 2) M1' — B', unde în a doua fază locul primei mărfi, M1, este luat de alta, M2', de o valoare mai mare şi de o formă de întrebuințare diferită ; această înlocuire se produce în timpul întreruperii determinate de funcția lui P, adică în cursul producerii lui M' din elementele lui M, din formele de existență a capitalului productiv P. Dimpotrivă, prima formă de manifestare în care ne-a apărut capitalul („Capitalul“, cartea 1, cap. IV, 1), forma B — M — B' (descompusă: 1) B — M1, 2) M1 — B'), arată aceeaşi marfă de două ori. În ambele faze este vorba de aceeaşi marfă, marfa în care în prima fază se transformă banii şi care, în a doua fază, se retransformă într-o suma mai mare de bani. În pofida acestei deosebiri esențiale, ambele circulații au comun faptul că în prima fază a acestora banii se transformă în marfă, iar în a doua fază marfa se transformă în bani, prin urmare că banii cheltuiți în prima fază se întorc din nou în faza a doua. Pe de o parte le este comună această întoarcere a banilor la punctul lor de plecare, şi, pe de altă parte, faptul că suma care se întoarce înapoi este mai mare decît cea avansată. În aceeaşi măsură şi B — M...M' — B' este deja cuprins în formula generală B — M — B'.
De aici mai rezultă că în ambele metamorfoze din sfera circulației, atît în B — M, cît şi în M' — B', de fiecare dată se opun una alteia şi se înlocuiesc una pe alta valori de aceeaşi mărime, existente concomitent. Schimbarea mărimii valorii ține exclusiv de metamorfoza P, de procesul de producție, care apare astfel ca o metamorfoză reală a capitalului, în opoziție cu metamorfozele doar formale din sfera circulației.
Să analizăm acum mişcarea B — M...P...M' — B' în ansamblul ei, sau forma ei desfăşurată B — M<FMp ...P...M' (M + m) — B' (B + b). Capitalul apare aici ca o valoare care trece printr-o serie de transformări legate între ele şi determinate una de alta, printr-o serie de metamorfoze care constituie tot atîtea faze sau stadii ale procesului total. Două dintre aceste faze aparțin sferei circulației ; una aparține sferei producției. În fiecare dintre aceste faze, valoarea-capital se află într-o formă diferită, căreia îi corespunde o funcție diferită, specială. În cadrul acestei mişcări, valoarea avansată nu numai că se menține, dar şi creşte, sporeşte. În cele din urmă, în stadiul final, ea se întoarce la aceeaşi formă în care a apărut la începutul procesului total. Acest proces total este deci procesul circuitului.
Cele două forme pe care le îmbracă valoarea-capital în cadrul stadiilor circulației ei sînt forma de capital bănesc şi forma de capital-marfă ; forma ei care ține de stadiul producției este aceea a capitalului productiv. Capitalul care în cursul circuitului său total îmbracă şi leapădă aceste forme, îndeplinind în fiecare dintre ele funcția corespunzătoare, este capitalul industrial ; cuvîntul industrial este folosit aici în sensul că cuprinde orice ramură de producție exploatată în mod capitalist.
Aşadar, capitalul bănesc, capitalul-marfă, capitalul productiv nu reprezintă aici categorii de capital independent, ale căror funcții ar forma conținutul unor ramuri de activitate de asemenea independente şi distincte unele de altele. Ele nu reprezintă aici decît forme speciale de funcționare ale capitalului industrial, care le îmbracă succesiv pe toate trei.
Circuitul capitalului nu se desfăşoară normal decît atîta timp cît diferitele lui faze se succedă fără stagnări. Atunci cînd capitalul stagnează în prima fază, B — M, capitalul bănesc se solidifică şi devine tezaur ; dacă stagnează în faza producției, atunci de o parte stau fără să funcționeze mijloacele de producție, în timp ce de partea cealaltă rămîne neocupată forța de muncă ; dacă stagnează în ultima fază, M' — B', mărfurile nevîndute se îngrămădesc şi barează fluxul circulației.
Pe de altă parte, este în natura lucrurilor ca însuşi circuitul să determine fixarea capitalului, pe termene anumite, în diferitele faze ale circuitului. În fiecare dintre fazele sale, capitalul industrial este legat de o anumită formă : de capital bănesc, de capital productiv, de capital-marfă. Numai după ce a îndeplinit funcția care corespunde formei sub care se află de fiecare dată, el îmbracă forma cu care poate intra într-o nouă fază de transformare. Pentru a lămuri acest lucru am presupus în exemplul nostru că valoarea-capital a masei de mărfuri produse în stadiul producției este egală cu suma totală a valorii avansate inițial sub formă de bani, cu alte cuvinte că întreaga valoare-capital avansată sub formă de bani trece dintr-o dată dintr-un stadiu în stadiul următor. Am văzut însă („Capitalul“, cartea I, cap. VI) că o parte a capitalului constant, anume mijloacele de muncă propriu-zise (de pildă maşinile), servesc mereu într-un număr mai mare sau mai mic de repetări ale aceloraşi procese de producție şi de aceea nici nu-şi transmite valoare asupra produsului decît parțial. Se va vedea mai tîrziu în ce măsură această împrejurare modifică procesul circuitului capitalului. Aici vom spune numai următoarele : în exemplul nostru, valoarea capitalului productiv = 422 l. st. cuprinde numai uzura medie a clădirilor fabricii, a maşinilor etc., deci numai acea parte din valoarea pe care ele o transmit, în cursul transformării a 10 600 de pfunzi de bumbac în 10 000 de pfunzi de fire, asupra acestora din urmă, deci asupra produsului unui proces săptămînal de filat, care durează 60 de ore. În mijloacele de producție în care se transforma capitalul constant avansat de 372 l. st., figurează, aşadar, şi mijloacele de muncă, clădirile, maşinile etc., ca şi cum ar fi fost închiriate pe piață contra unor rate săptămînale. Acest fapt nu modifică însă de loc lucrurile. Nu avem decît să înmulțim cantitatea de 10 000 de pfunzi de fire produse într-o săptămînă cu numărul săptămînilor calculate pe un anumit număr de ani, pentru ca întreaga valoare a mijloacelor de muncă cumpărate şi consumate în acest timp să fie transmisă asupra acestei cantități de fire. De aici reiese clar că capitalul bănesc avansat trebuie să fie mai întîi transformat în aceste mijloace de muncă, deci trebuie mai întîi să parcurgă primul stadiu, B — M, înainte de a putea funcționa în calitate de capital productiv P. Tot atît de clar este în exemplul nostru că suma de 422 l. st. a valorii-capital, încorporată în fire în cursul procesului de producție, nu poate intra în faza de circulație M' — B' ca parte componentă a valorii celor 10 000 de pfunzi de fire înainte ca acestea să fie gata. Firele nu pot fi vîndute înainte de a fi fost filate.
În formula generală, produsul lui P este privit ca un lucru material distinct de elementele capitalului productiv, ca un obiect care are o existență distinctă de procesul de producție, o formă de întrebuințare diferită de aceea a elementelor producției. Şi acesta este întotdeauna cazul cînd rezultatul procesului de producție se manifestă ca lucru, chiar acolo unde o parte a produsului intră din nou, ca element, în producția reînnoită. Astfel cerealele servesc ca sămînță pentru propria lor producție ; dar produsul constă numai din cereale, are deci o formă deosebită de elementele întrebuințate concomitent, cum sînt forța de muncă, uneltele de muncă, îngrăşămintele. Există însă ramuri industriale independente în care produsul procesului de producție nu este un produs material nou, o marfă. Dintre aceste ramuri, importanță economică are numai industria comunicațiilor, fie că este vorba de industria transporturilor propriu-zise pentru mărfuri şi persoane, fie pur şi simplu de transmiterea de ştiri, scrisori, telegrame etc.
A. Ciuprov 6) spune în această privință :
„Fabricantul poate mai întîi să producă articole şi apoi să caute consumatori pentru ele“ ;
{produsul său, eliminat în formă finită din procesul de producție, intră în circulație ca marfă separată de acesta}.
„Producția şi consumul apar astfel ca două acte separate în spațiu şi timp. În industria transporturilor, care nu creează produse noi şi nu face decît să deplaseze oamenii şi lucrurile, aceste două acte se contopesc ; serviciile căilor ferate“ { deplasarea } „sînt consumate în acelaşi moment în care sînt produse. De aceea regiunea în care căile ferate îşi pot căuta desfacerea serviciilor cuprinde cel mult 50 de verste“ (53 km) „de o parte şi de alta a liniei“.
Rezultatul, indiferent dacă se transportă oameni sau mărfuri, este o deplasare a acestora în spațiu, de pildă firele se află acum în India şi nu în Anglia, unde au fost produse.
Ceea ce vinde industria transporturilor este însăşi deplasarea în spațiu. Efectul util produs este indisolubil legat de procesul transportului, adică de procesul de producție al industriei transporturilor. Oamenii şi mărfurile călătoresc cu respectivul mijloc de transport, şi mişcarea acestuia, deplasarea lui în spațiu, este tocmai procesul de producție pe care el îl efectuează. Efectul util poate fi consumat doar în cursul procesului de producție ; el nu există sub forma unui obiect de întrebuințare distinct de acest proces şi care funcționează ca obiect de comerț, care circulă ca marfă abia după producerea lui. Dar valoarea de schimb a acestui efect util este determinată, ca aceea a oricărei alte mărfi, de valoarea elementelor producției (forță de muncă şi mijloace de producție) cheltuite pentru el plus plusvaloarea creată de supramunca muncitorilor ocupați în industria transporturilor. Şi în ceea ce priveşte consumul său, acest efect util al industriei transporturilor se comportă exact ca şi alte mărfuri. Dacă e consumat individual, valoarea va dispărea o dată cu consumul ; dacă e consumat productiv, astfel ca el însuşi să constituie un stadiu de producție a mărfii care este transportată, valoarea acestui efect util se transmite asupra mărfii însăşi ca valoare suplimentară. Formula pentru industria transporturilor ar fi deci B — M<FMp ...P — B', deoarece aici este plătit şi consumat însuşi procesul de producție, iar nu un produs care poate fi separat de el. Prin urmare, avem în fața noastră aproape aceeaşi formă ca aceea a producției metalelor nobile, cu singura deosebire că B' este aici forma modificată a efectului util realizat în cursul procesului de producție, şi nu forma naturală a aurului sau argintului obținut în cursul acestui proces şi eliminat din el.
Capitalul industrial este singurul mod de existență a capitalului în care funcția capitalului nu constă numai în însuşirea de plusvaloare, respectiv de plusprodus, ci şi în crearea acesteia. De aceea capitalul industrial determină caracterul capitalist al producției ; existența lui implică existența antagonismului de clasă dintre capitalişti şi muncitorii salariați. Pe măsură ce el pune stăpînire pe producția socială, tehnica şi organizarea socială a procesului muncii sînt revoluționate şi totodată şi tipul economic-istoric al societății. Celelalte feluri de capital, care au apărut înaintea lui în cadrul unor condiții de producție socială dispărute sau pe cale de dispariție, nu numai că îi sînt subordonate lui şi îşi modifică acum în mod corespunzător mecanismul funcțiilor lor, dar nici nu se mişcă decît pe baza capitalului industrial, prin urmare trăiesc şi mor, există şi dispar o dată cu această bază a lor. Capitalul bănesc şi capitalul-marfă, în măsura în care se manifestă cu funcțiile lor alături de capitalul industrial ca purtătoare ale unor ramuri de activitate proprii, nu mai sînt decît nişte moduri de existență, automatizate şi dezvoltate în mod unilateral datorită diviziunii sociale a muncii, ale diferitelor forme de funcționare pe care capitalul industrial cînd le îmbracă, cînd le leapădă în cadrul sferei circulației.
Circuitul B...B' se împleteşte, pe de o parte, cu circulația generală a mărfurilor, iese din ea şi intră în ea, formînd o parte a ei. Pe de altă parte, pentru capitalistul individual, el formează o mişcare proprie, independentă, a valorii-capital, o mişcare care, în parte, se efectuează în cadrul circulației generale a mărfurilor, în parte în afara ei, dar care îşi păstrează totdeauna caracterul ei independent. În primul rînd, prin faptul că ambele faze ale mişcării care au loc în sfera circulației, B — M şi M' — B', au ca faze ale mişcării capitalului caractere determinate din punct de vedere funcțional ; în B — M, M este determinat, prin forma sa naturală, ca forță de muncă şi mijloace de producție ; în M' — B' se realizează valoarea-capital + plusvaloarea. În al doilea rînd, P, procesul de producție, cuprinde consumul productiv. În al treilea rînd, întoarcerea banilor la punctul lor de plecare transformă mişcarea B — B' într-un circuit închis în sine însuşi.
Prin urmare, pe de o parte, fiecare capital individual constituie, în ambele sale jumătăți de circulație B — M şi M' — B', un agent al circulației generale a mărfurilor, în care el funcționează sau se intercalează fie ca bani, fie ca marfă, fiind astfel el însuşi o verigă în seria generală de metamorfoze ale lumii mărfurilor. Pe de altă parte, el descrie în cadrul circulației generale circuitul său propriu, independent, în care sfera producției formează un stadiu de trecere şi în care el se întoarce la punctul său de plecare în aceeaşi formă în care l-a părăsit. În cadrul propriului său circuit, care cuprinde în sie metamorfoza sa reală în procesul de producție, capitalul îşi schimbă totodată mărimea valorii. El se întoarce nu numai ca valoare-bani, dar ca valoare-bani mărită, sporită.
În sfîrşit, dacă examinăm formula B — M...P...M' — B' ca o formă specială a procesului circuitului capitalului alături de alte forme care urmează să fie cercetate mai tîrziu, ea se caracterizează prin următoarele :
1. Ea apare ca circuit al capitalului bănesc, deoarece capitalul industrial în forma sa de bani, de capital bănesc, formează punctul de plecare al procesului total şi punctul la care acest proces se întoarce. însăşi această formulă exprimă faptul că banii nu sînt cheltuiți aici ca bani, ci sînt numai avansați, că, prin urmare, ei nu sînt decît forma bani a capitalului, capital bănesc. Ea exprimă în continuare faptul că nu valoarea de întrebuințare este scopul determinant al mişcării, ci valoarea de schimb. Tocmai pentru că forma bani a valorii este forma ei de manifestare independentă, concretă, tocmai de aceea forma de circulație B...B', al cărei punct de plecare şi punct final sînt banii reali, exprimă în modul cel mai evident faptul că mobilul determinant al producției capitaliste este să facă bani. Procesul de producție apare numai ca o verigă intermediară indispensabilă, ca un rău necesar pentru a face bani. {De aceea toate națiunile cu mod de producție capitalist sînt cuprinse periodic de o febră speculativă, în cursul căreia vor să facă bani fără mijlocirea procesului de producție.}
2. Stadiul producției, funcția lui P, formează în acest circuit întreruperea dintre cele două faze ale circulației B — M...M' — B', care, la rîndul ei, nu face decît să mijlocească circulația simplă, B — M — B'. În forma procesului circuitului însuşi, procesul de producție apare în mod formal şi determinat drept ceea ce este în modul de producție capitalist, şi anume simplu mijloc pentru sporirea valorii avansate ; îmbogățirea ca atare apare deci ca un scop în sine al producției.
3. Întrucît seria succesivă a fazelor este deschisă prin B — M. a doua verigă a circulației este M' — B' ; prin urmare, punctul de plecare este B, capitalul bănesc care urmează să fie valorificat, iar punctul final este B', capitalul bănesc valorificat B + b, în care B figurează în calitate de capital realizat, alături de progenitura sa b. Acest fapt deosebeşte circuitul B de celelalte două circuite P şi M', şi anume în două feluri. Pe de o parte, prin forma bani a celor două extreme ; or, banii sînt forma de existență concretă, independentă a valorii ; ei sînt valoarea produsului în forma ei independentă, în care a dispărut orice urmă a valorii de întrebuințare a mărfurilor. Pe de altă parte, forma P...P nu devine în mod necesar P...P' (P + p), iar în forma M'...M' în general nu e vizibilă nici o diferență de valoare între cele două extreme. — Formulei B...B' îi este deci caracteristic, pe de o parte, faptul că valoarea-capital formează punctul de plecare, iar valoarea-capital valorificată — punctul final, astfel că avansarea valorii-capital apare ca mijloc, iar valoarea-capital sporită ca scop al întregii operații ; pe de altă parte, îi este caracteristic faptul că acest raport este exprimat în formă bănească, în forma independentă a valorii, că deci capitalul bănesc este exprimat sub formă de bani care generează bani. Faptul că valoarea produce plusvaloare nu este exprimat numai ca alfa şi omega ale procesului, dar este exprimat în mod expres sub forma strălucitoare de bani.
4. Întrucît B', capitalul bănesc realizat, se află, ca rezultat al lui M' — B', adică al fazei care completează şi încheie faza B — M, în absolut aceeaşi formă în care şi-a început primul circuit, el poate, ieşind din acest circuit, să reînceapă acelaşi circuit sub formă de capital bănesc sporit (acumulat) : B' = B + b ; cel puțin forma B...B' nu exprimă că la repetarea circuitului circulația lui b se separă de aceea a lui B. Privit în forma sa unicală, circuitul capitalului bănesc nu exprimă, prin urmare, din punct de vedere formal decît procesul de valorificare şi de acumulare. în acest circuit, consumul este exprimat numai ca consum productiv prin B — M<FMp; numai un asemenea consum este cuprins în acest circuit al capitalului individual. B — F este F — B sau M — B de partea muncitorului şi este deci prima fază a circulației, care mijloceşte consumul său individual : F — B — M (mijloace de subzistență). A doua fază, B — M, nu mai intră în circuitul capitalului individual ; dar acest circuit duce la ea, o presupune, deoarece muncitorul, pentru a se afla în permanență pe piață ca material care să poată h exploatat de capitalist, trebuie înainte de toate să trăiască, deci să se întrețină prin consumul individual. Dar însuşi acest consum este presupus aici numai ca o condiție a consumului productiv al forței de muncă de către capital, deci numai în măsura în care muncitorul, prin consumul său individual, se întreține şi se reproduce ca forță de muncă. Iar Mp, mărfurile propriu-zise care intră în circuit, nu constituie decît materialul care alimentează consumul productiv. Actul F — B mijloceşte consumul individual al muncitorului, transformarea mijloacelor de subzistență în carnea şi sîngele lui. E drept că şi capitalistul, pentru a funcționa în calitate de capitalist, trebuie să existe, deci să trăiască şi să consume. Dar pentru aceasta el nu trebuie să consume decît atît cît consumă un muncitor şi de aceea nici nu se presupune mai mult în această formă a procesului de circulație. În mod formal, nici acest lucru nu este exprimat aici, întrucît formula se încheie cu B', deci cu un rezultat care poate funcționa imediat din nou drept capital bănesc sporit.
În M' — B', vînzarea lui M' este cuprinsă în mod direct ; dar M' — B', vînzare de o parte, înseamnă B — M, cumpărare de cealaltă, iar marfa este cumpărată definitiv numai pentru valoarea ei de întrebuințare, pentru a intra (lăsînd la o parte cumpărările intermediare) în procesul de consum, fie acesta individual sau productiv, în funcție de natura articolului cumpărat. Dar acest consum nu intră în circuitul capitalului individual, al cărui produs este M' ; tocmai pentru că are forma de marfă care urmează să fie vîndută, acest produs este eliminat din circuit. M' este destinat în mod expres consumului străin. De aceea găsim la interpreții sistemului mercantilist (la baza căruia se află formula B — M...P...M' — B') predici foarte prolixe în care se susține că capitalistul individual trebuie să consume numai cît consumă un muncitor şi că națiunea capitalistă respectivă trebuie să lase pe seama celorlalte națiuni mai puțin deştepte consumul mărfurilor ei şi, în general, procesul de consum, făcînd, dimpotrivă, din consumul productiv scopul ei în viață. Aceste predici amintesc de multe ori, prin forma şi conținutul lor, de îndemnurile ascetice asemănătoare ale părinților bisericii.
Procesul circuitului capitalului reprezintă deci unitatea dintre circulație şi producție ; el le include pe amîndouă. În măsura în care cele două faze, B — M şi M' — B', sînt acte ale circulației, circulația capitalului constituie o parte a circulației generale a mărfurilor. Dar în măsura în care ele reprezintă secțiuni determinate din punct de vedere funcțional, stadii în circuitul capitalului, circuit care nu ține numai de sfera circulației, ci şi de sfera producției, capitalul îşi efectuează în cadrul circulației generale a mărfurilor propriul său circuit. Circulația generală a mărfurilor îi serveşte în primul stadiu ca să îmbrace forma în care poate funcționa ca capital productiv ; în stadiul al doilea ea îi serveşte ca să lepede funcția de marfă, în care el nu-şi poate reîncepe circuitul, şi totodată ca să-i dea posibilitatea de a separa propriul său circuit de circulația plusvalorii care i s-a adăugat.
De aceea circuitul capitalului bănesc este forma de manifestare cea mai unilaterală şi deci cea mai pregnantă şi mai caracteristică a circuitului capitalului industrial, al cărui scop şi mobil determinant — valorificarea valorii, facerea de bani şi acumularea — sînt reprezentate aici (a cumpăra pentru a vinde mai scump) într-un mod de-a dreptul izbitor. Prima fază fiind B — M, reiese clar şi faptul că părțile componente ale capitalului productiv provin de pe piața de mărfuri, precum şi, în general, că procesul de producție capitalist este condiționat de circulație, de comerț. Circuitul capitalului bănesc nu este numai producție de mărfuri ; el însuşi are loc numai prin intermediul circulației, o presupune pe aceasta din urmă. Acest fapt reiese clar chiar şi numai de acolo că forma B, care face parte din circulație, apare ca forma primă şi pură a valorii-capital avansate. ceea ce nu este cazul în celelalte două forme ale circuitului.
Circuitul capitalului bănesc rămîne întotdeauna expresia generală a capitalului industrial, în măsura în care el cuprinde întotdeauna valorificarea valorii avansate. În circuitul P...P, expresia bănească a capitalului nu apare decît ca preț al elementelor producției, deci ca valoare exprimată în bani de calcul, fiind fixată în această formă în contabilitate.
B...B' devine o formă specială a circuitului capitalului industrial în măsura în care un capital nou apărut este avansat mai întîi sub formă de bani şi apoi este retras sub aceeaşi formă, fie la trecerea dintr-o ramură de producție într-alta, fie la retragerea capitalului industrial dintr-o anumită întreprindere. Această formă include în sine şi funcționarea în calitate de capital a plusvalorii, care e avansată la început sub formă de bani ; lucrul acesta iese în evidență în modul cel mai izbitor atunci cînd plusvaloarea funcționează în altă întreprindere decît aceea din care provine. B...B' poate fi primul circuit al unui capital ; poate fi şi ultimul ; poate trece drept formă a capitalului social total ; este forma capitalului care e investit pentru prima oară, indiferent dacă este vorba de un capital nou acumulat sub formă de bani sau de capital vechi, transformat în întregime în bani pentru a fi transferat dintr-o ramură de producție într-alta.
Ca formă de capital inclusă întotdeauna în toate circuitele, capitalul bănesc efectuează acest circuit (B...B') tocmai pentru partea capitalului care produce plusvaloarea, pentru capitalul variabil. Forma normală în care se avansează salariul este plata în bani ; acest proces trebuie în permanență înnoit la intervale relativ scurte, pentru că muncitorul trăieşte de la o plată la alta, de azi pe mîine. Capitalistul trebuie deci să se opună în permanență muncitorului în calitate de capitalist posesor de bani, iar capitalul său în calitate de capital bănesc. Aici nu poate avea loc, ca la cumpărarea mijloacelor de producție şi la vînzarea mărfurilor produse, o compensare directă sau indirectă (astfel ca masa mai mare a capitalului bănesc să nu figureze efectiv decît sub formă de mărfuri, iar banii numai sub formă de bani de calcul, apărînd în cele din urmă în numerar numai pentru echilibrarea balanțelor). Pe de altă parte, o parte a plusvalorii provenite din capitalul variabil este cheltuită de capitalist pentru consumul său individual, care ține de comerțul cu amănuntul, şi e cheltuită în ultimă instanță în numerar, sub forma bani a plusvalorii. Faptul cît de mare sau cît de mică este această parte a plusvalorii nu modifică cu nimic lucrurile. Capitalul variabil continuă să apară în permanență în calitate de capital bănesc investit în salariu (B — F), iar b ca plusvaloare, cheltuită pentru satisfacerea nevoilor personale ale capitalistului. Prin urmare, B apare ca valoare-capital variabil avansată, iar b ca increment al ei, amîndouă exprimate în mod necesar în forma bani, în care urmează să fie cheltuite.
Formula B — M...P...M' — B', cu rezultatul ei B' = B + b, cuprinde în forma ei o mistificare, are un caracter iluzoriu, care decurge de acolo că valoarea avansată şi valorificată există sub forma ei de echivalent, în bani. Accentul nu e pus aici pe valorificarea valorii, ci pe forma bănească a acestui proces, pe faptul că în cele din urmă din circulație se scoate mai multă valoare sub formă de bani decît a fost avansată inițial, deci pe sporirea masei de aur şi de argint care aparține capitalistului. Aşa-numitul sistem monetar nu este decît expresia formulei iraționale B — M — B' a unei mişcări care se efectuează exclusiv în sfera circulației şi care de aceea nu poate explica cele două acte, 1) B — M, 2) M — B', decît prin faptul că M este vîndut în al doilea act peste valoarea sa, scoțînd deci din circulație mai mulți bani decît au fost aruncați în ea prin cumpărarea lui. Dimpotrivă, B — M...P...M' — B', fixat ca formă exclusivă, stă la baza sistemului mercantilist mai dezvoltat, în care nu numai circulația mărfurilor, ci şi producția de mărfuri apare ca element necesar.
Caracterul iluzoriu al formulei B — M...P...M' — B' şi interpretarea iluzorie corespunzătoare ei există atîta timp cît această formă este fixată ca singulară, iar nu ca una fluidă, care se reînnoieşte mereu, prin urmare atîta timp cît nu este socotită drept una dintre formele circuitului, ci drept forma lui exclusivă. Dar ea însăşi arată că există şi alte forme.
În primul rînd, întreg acest circuit presupune caracterul capitalist al procesului de producție însuşi şi deci presupune ca bază acest proces de producție împreună cu starea specifică a societății determinată de el. B — M = B — M<FMp; dar B — F presupune existența muncitorului salariat şi deci a mijloacelor de producție ca parte a capitalului productiv ; presupune, prin urmare, procesul de muncă şi de valorificare, procesul de producție deja ca funcție a capitalului.
În al doilea rînd, dacă actul B...B' se repetă, întoarcerea la forma bănească apare tot atît de trecătoare ca şi forma băneasca în primul stadiu. B — M dispare pentru a-i face loc lui P. Avansarea mereu repetată sub formă de bani şi reîntoarcerea permanentă ca bani apar ele însele numai ca momente tranzitorii în circuit.
În al treilea rînd :
Chiar la prima repetare a circuitului apare circuitul P...M' — B'. B — M...P, înainte ca al doilea circuit al lui B să fi fost încheiat ; toate circuitele ulterioare pot fi privite în modul acesta sub forma P...M' — B — M...P ; atunci B — M, ca primă fază a primului circuit, formează numai pregătirea efemeră a circuitului mereu repetat al capitalului productiv, aşa cum se şi întîmplă în realitate cînd capitalul industrial este investit pentru prima oară sub formă de capital bănesc.
Pe de altă parte, înainte ca al doilea circuit al lui P să fi fost încheiat, e efectuat primul circuit, M' — B'. B — M...P...M' (prescurtat M'...M'), circuitul capitalului-marfă. Astfel, chiar prima formă le conține pe celelalte două şi, prin urmare, forma bani dispare în măsura în care nu este o simplă expresie a valorii, ci o expresie a valorii în formă de echivalent, în bani.
În sfîrşit, dacă luăm un capital individual nou apărut care descrie pentru prima oară circuitul B — M...P...M' — B', în cazul acesta B — M este faza pregătitoare, preludiul primului proces de producție, pe care îl parcurge acest capital individual. De aceea această fază B — M nu este presupusă, ci, dimpotrivă, determinată sau condiționată de procesul de producție. Dar acest lucru este valabil numai pentru acest capital individual. În măsura în care e presupus modul de producție capitalist, deci în cadrul unei stări a societății determinate de producția capitalistă, forma generală a circuitului capitalului industrial este circuitul capitalului bănesc. Procesul de producție capitalist este deci presupus ca prius *2, dacă nu în primul circuit al capitalului bănesc, forma în care este investit un capital industrial nou, atunci în afara acestui circuit ; existența continuă a procesului de producție capitalist presupune reînnoirea permanentă a circuitului P...P. Această premisă se manifestă chiar în cadrul primului stadiu, B — M<FMp, întrucît, pe de o parte, acest act presupune existența clasei muncitorilor salariați şi întrucît, pe de altă parte, ceea ce pentru cumpărătorul mijloacelor de producție este primul stadiu, B — M, pentru vînzătorul lor este M' — B' ; prin urmare, în M' se presupune capitalul-marfă, deci marfa însăşi ca rezultat al producției capitaliste şi, implicit, funcționarea capitalului productiv.
1) Din manuscrisul II.
2) De aici textul este luat din manuscrisul VII, început la 2 iulie 1878.
3) Aici se termină manuscrisul VII. Urmează manuscrisul VI.
4) Aici se termină manuscrisul VI. Urmează manuscrisul V.
5) Lucrul acesta este valabil indiferent de modul în care separăm valoarea-capital şi plusvaloarea. În 10 000 de pfunzi de fire sînt incluşi 1 560 de pfunzi = 78 l. st. plusvaloare, dar în 1 pfund de fire = 1 şiling sînt incluse, de asemenea, 2,496 uncii = 1,872 penny plusvaloare.
6) A. Ciuprov. „Jeleznodorojnoe hozeaistvo“, Moscova, 1875, p. 69—70.
*1 — banii altora. — Nota trad.
*2 — predecesor. — Nota trad.
29. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, secțiunea a şaptea. — 39. [Nota red.]
30. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 612—613. — 46. [Nota red.]