Capitalul constă din materii prime, unelte de muncă şi mijloace de subzistenţă de tot felul, care sînt întrebuinţate pentru producerea de noi materii prime, de noi unelte de muncă şi de noi mijloace de subzistenţă. Toate aceste părţi componente ale capitalului sînt creaţii ale muncii, produse ale muncii, muncă acumulată. Munca acumulată care serveşte ca mijloc pentru o nouă producţie este capital.
Aşa spun economiştii.
Ce este un sclav negru? Un om de rasă neagră. Această explicaţie nu valorează mai mult ca cealaltă.
Un negru este un negru. Abia în condiţiile unor anumite relaţii el devine sclav. O maşină de filat bumbac este o maşină pentru filatul bumbacului. Numai în condiţiile unor anumite relaţii ea devine capital. Smulsă din aceste relaţii, ea nu este capital, aşa cum aurul în sine nu este bani sau zahărul preţ al zahărului.
În producţie oamenii nu acţionează numai asupra naturii[1], ci acţionează şi unii asupra altora[2]. Ei nu produc decît cooperînd într-un fel anumit şi făcînd între ei schimb de activităţi. Pentru a produce, ei intră în anumite legături şi relaţii între ei, şi numai în cadrul acestor legături şi relaţii sociale are loc acţiunea lor asupra naturii, are loc producţia.
În funcţie de caracterul mijloacelor de producţie, aceste relaţii sociale în care intră producătorii între ei, condiţiile în care fac între ei schimb de activităţi şi participă la ansamblul producţiei vor fi, fireşte, diferite. O dată cu inventarea unui nou instrument de război, a armei de foc, s-a modificat în mod necesar întreaga organizare internă a armatei, s-au schimbat condiţiile în care indivizii pot să formeze o armată şi să acţioneze ca armată, s-a schimbat şi raportul dintre diferitele armate.
Relaţiile sociale în cadrul cărora produc indivizii, relaţiile sociale de producţie, se schimbă deci, se transformă o dată cu schimbarea şi dezvoltarea mijloacelor materiale de producţie, a forţelor de producţie. Relaţiile de producţie formează în totalitatea lor ceea ce numim relaţiile sociale, societatea, şi anume o societate pe o anumită treaptă de dezvoltare istorică, o societate cu un caracter specific, distinctiv. Societatea antică, societatea feudală, societatea burgheză sînt astfel de ansambluri de relaţii de producţie, fiecare dintre ele însemnînd totodată o treaptă deosebită de dezvoltare în istoria omenirii.
Capitalul este şi el o relaţie socială de producţie. El este o relaţie de producţie burgheză, o relaţie de producţie a societăţii burgheze. Mijloacele de subzistenţă, uneltele de muncă, materiile prime din care constă capitalul, n-au fost oare produse şi acumulate în condiţii sociale date, în relaţii sociale determinate? Nu sînt ele oare întrebuinţate în vederea unei noi producţii în condiţii sociale date, în relaţii sociale determinate? Şi nu face, oare, tocmai acest caracter social determinat ca produsele care servesc pentru o nouă producţie să fie capital?
Capitalul nu constă numai din mijloace de subzistenţă, unelte de muncă şi materii prime, numai din produse materiale; el constă în aceeaşi măsură din valori de schimb. Toate produsele din care constă sînt mărfuri. Prin urmare capitalul nu este numai o sumă de produse materiale, el este şi o sumă de mărfuri, de valori de schimb, de mărimi sociale.
Capitalul rămîne acelaşi, fie că înlocuim lîna cu bumbac, cerealele cu orez, căile ferate cu vapoare, cu condiţia numai ca bumbacul, orezul, vapoarele - corpul capitalului - să aibă aceeaşi valoare de schimb, acelaşi preţ ca şi lîna, cerealele, căile ferate în care el se întruchipa înainte. Corpul capitalului se poate transforma neîncetat, fără ca acest capital să sufere cea mai mică schimbare.
Dar, dacă orice capital este o sumă de mărfuri, adică de valori de schimb, aceasta nu înseamnă că orice sumă de mărfuri, de valori de schimb este capital.
Orice sumă de valori de schimb este o valoare de schimb, orice valoare de schimb în parte este o sumă de valori de schimb. De pildă, o casă care are o valoare de 1.000 de mărci[3] este o valoare de schimb de 1.000 de mărci. O bucată de hîrtie în valoare de un pfenig[4] este o sumă de valori de schimb egală cu 100/100 de pfenigi. Produsele care pot fi schimbate pe alte produse sînt mărfuri. Proporţia determinată în care ele pot fi schimbate constituie valoarea lor de schimb, sau, exprimat în bani, preţul lor. Masa acestor produse nu poate schimba cu nimic destinaţia lor de a fi mărfuri, sau de a reprezenta o valoare de schimb, sau de a avea un preţ determinat. Copacul, fie mare, fie mic, rămîne tot copac. Oare se schimbă caracterul de marfă, de valoare de schimb al fierului dacă îl schimbăm pe alte produse nu cu uncia, ci cu chintalul? În funcţie de masa sa, el este o marfă de o valoare mai mare sau mai mică, cu un preţ mai mare sau mai mic.
Cum devine însă capital o sumă de mărfuri, de valori de schimb?
Datorită faptului că în calitate de forţă socială independentă, adică ca forţă a unei părţi a societăţii, ea se păstrează şi sporeşte prin aceea că este schimbată pe forţa de muncă[5] nemijlocită vie. Existenţa unei clase care nu posedă nimic altceva decît capacitatea de muncă este o premisă necesară a capitalului.
Abia dominaţia muncii acumulate, trecute, materializate asupra muncii nemijlocite, vii transformă munca acumulată în capital.
Capitalul nu constă în aceea că munca acumulată serveşte muncii vii ca mijloc în vederea producţiei noi, ci că munca vie serveşte muncii acumulate ca mijloc de a-şi păstra şi spori valoarea de schimb.
Ce se petrece în schimbul dintre[6] capitalist şi muncitorul salariat?
Muncitorul primeşte în schimbul forţei sale de muncă[7] mijloace de subzistenţă, iar capitalistul primeşte, în schimbul mijloacelor sale de subzistenţă, muncă, activitatea productivă a muncitorului, puterea creatoare prin care muncitorul nu numai că înlocuieşte ceea ce consumă, ci şi dă muncii acumulate o valoare mai mare decît poseda ea înainte. Muncitorul primeşte de la capitalist o parte din mijloacele de subzistenţă existente. La ce-i servesc aceste mijloace de subzistenţă? La consumaţia nemijlocită. Dar îndată ce eu consum mijloacele de subzistenţă, ele sînt iremediabil pierdute pentru mine, afară doar dacă întrebuinţez timpul în care aceste mijloace mă ţin în viaţă pentru a produce noi mijloace de subzistenţă, pentru a crea în timpul consumaţiei, prin munca mea, noi valori în locul valorilor absorbite prin consumaţie. Dar tocmai această nobilă forţă reproductivă muncitorul o cedează capitalului în schimbul mijloacelor de subzistenţă primite. El a pierdut-o deci pentru sine însuşi.
Să luăm un exemplu: Un arendaş plăteşte zilerului său 5 groşi de argint pe zi. Acesta lucrează în schimbul celor 5 groşi o zi întreagă pe cîmpul arendaşului şi-i asigură astfel un venit de 10 groşi. Arendaşul nu numai că primeşte înapoi valorile pe care trebuie să le cedeze zilerului, ci le şi dublează. Prin urmare, el a întrebuinţat, a consumat într-un chip rodnic, productiv cei 5 groşi pe care i-a dat zilerului. Cu cei 5 groşi el a cumpărat tocmai munca şi forţa zilerului, care creează produse agricole de o valoare îndoită, făcînd din 5 groşi 10 groşi. În schimb, zilerul primeşte, în locul forţei sale productive, ale cărei efecte le-a cedat tocmai arendaşului, 5 groşi, pe care îi schimbă pe mijloace de subzistenţă, consumate de el mai repede sau mai încet. Cei 5 groşi au fost consumaţi, aşadar, în două feluri: în mod productiv pentru capital, deoarece au fost schimbaţi pe o forţă de muncă care a produs 10 groşi, şi în mod neproductiv pentru muncitor, deoarece au fost schimbaţi pe mijloace de subzistenţă care au dispărut pentru totdeauna şi a căror valoare el poate s-o dobîndească din nou numai repetînd acelaşi schimb cu arendaşul. Capitalul presupune, aşadar, munca salariată, munca salariată presupune capitalul. Ele se condiţionează reciproc, se creează reciproc.
Un muncitor dintr-o fabrică de bumbac produce oare numai stofe de bumbac? Nu, el produce capital. El produce valori care servesc din nou ca să se comande muncii lui şi[8], prin intermediul ei, să se creeze valori noi.
Capitalul poate spori numai schimbîndu-se pe forţă de muncă[9], numai dînd naştere muncii salariate. Forţa de muncă[10] a muncitorului salariat[11] nu poate să se schimbe decît pe capital, înmulţind capitalul, întărind puterea a cărei sclavă este. De aceea înmulţirea capitalului înseamnă înmulţirea proletariatului, adică a[12] clasei muncitoare.
Interesul capitalistului şi al muncitorului este, aşadar, acelaşi, susţin burghezii şi economiştii lor. Şi într-adevăr! Muncitorul piere dacă capitalul nu-i dă de lucru. Capitalul piere dacă nu exploatează forţa de muncă, şi pentru a o exploata trebuie s-o cumpere. Cu cît capitalul destinat producţiei, capitalul productiv, creşte mai repede, deci cu cît industria este mai înfloritoare, cu cît burghezia se îmbogăţeşte mai mult, cu cît afacerile merg mai bine, cu atît capitalistul are nevoie de mai mulţi muncitori, cu atît muncitorul se vinde mai scump.
Condiţia indispensabilă pentru ca muncitorul să aibă o situaţie acceptabilă este deci creşterea cît se poate mai rapidă a capitalului productiv.
Dar ce înseamnă creşterea capitalului productiv? Înseamnă creşterea puterii muncii acumulate asupra muncii vii, creşterea dominaţiei burgheziei asupra clasei muncitoare. Cînd munca salariată produce avuţia străină care o domină, puterea vrăjmaşă ei, capitalul, ea capătă în schimb de la aceasta mijloace pentru a putea munci, adică mijloace de subzistenţă, cu condiţia să devină din nou o parte a capitalului, pîrghia care zvîrle din nou capitalul într-o mişcare accelerată de creştere.
Afirmaţia că interesele capitalului şi interesele muncitorilor[13] sînt identice înseamnă doar atît; capitalul şi munca salariată sînt două laturi ale uneia şi aceleiaşi relaţii. Una o condiţionează pe cealaltă, întocmai cum se condiţionează reciproc cămătarul şi risipitorul.
Atîta timp cît muncitorul salariat este muncitor salariat, soarta lui depinde de capital. Iată care este faimoasa comunitate de interese dintre muncitor şi capitalist.
[1].-[2]. Adaos din (1891). - Nota red. Editurii Politice
[3]. În „N. Rh. Z.“ aici şi mai departe: franci. - Nota red. Editurii Politice
[4]. În „N. Rh. Z.“ aici şi mai departe: centimă. - Nota red. Editurii Politice
[5]. În „N. Rh. Z.“: munca. - Nota red. Editurii Politice
[6]. În „N. Rh. Z.“: capital şi muncă salariată. - Nota red. Editurii Politice
[7]. În „N. Rh. Z.“: muncii. - Nota red. Editurii Politice
[8]. În „N. Rh. Z.“: pentru ca. - Nota red. Editurii Politice
[9]. În ,.N. Rh. Z.“: muncă. - Nota red. Editurii Politice
[10].-[11]. În „N. Rh. Z.“: munca salariată. - Nota red. Editurii Politice
[12]. În „N. Rh. Z.“: claselor muncitoare. - Nota red. Editurii Politice
[13]. În „N. Rh. Z.“: muncii. - Nota red. Editurii Politice