Publicat: 1845
Sursa: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, Volumul 2, Editura de stat pentru literatură politică, Bucureşti,
1958, p. 547-562
Transcriere: Liviu Iacob, aprilie 2021
Cînd stai de vorbă cu oamenii despre socialism sau despre comunism, se întîmplă foarte des ca ei să-ți dea perfectă dreptate în ceea ce privește problema în sine și să declare că comunismul este un lucru foarte frumos ; „dar — adaugă tot ei imediat — este imposibil să-l traduci vreodată în viață“. Această obiecție este atît de frecventă, încît autorul articolului de față consideră util și necesar să-i dea o replică, sprijinindu-se pe unele fapte din Germania, prea puțin cunoscute încă, prin care această obiecție va fi complet înlăturată. Comunismul, viața și activitatea societății, în condițiile comunității de bunuri, nu numai că e posibil, dar a și fost realizat în multe comune din America și într-o localitate din Anglia, și, după cum vom vedea, încă cu mult succes.
De altfel, dacă cercetăm ceva mai amănunțit dedesubtul acestei obiecții, găsim că ea are la bază alte două obiecții, și anume, în primul rînd : nici un muncitor nu ar consimți să execute muncile manuale degradante și neplăcute ; în al doilea rînd : în condițiile egalității în drepturi asupra proprietății comune, oamenii și-ar disputa această proprietate și astfel comunitatea s-ar destrăma din nou. — La prima obiecție se poate răspunde simplu, și anume : în cadrul comunității, aceste munci nu mai sînt degradante și, apoi, ele pot fi aproape complet înlăturate prin instalații perfecționate, mașini etc. Astfel, la New York, într-un mare hotel, cizmele sînt curățate cu ajutorul aburilor, iar în colonia comunistă de la Harmony din Anglia (de care ne vom ocupa mai jos) closetele sistematice (waterclosets), instalate după metoda comodă engleză, nu numai că se spală în mod automat, dar sînt prevăzute și cu tuburi prin care murdăria se scurge direct în hazna. — Iar în ceea ce privește a doua obiecție, toate coloniile comuniste de pînă acum au devenit, în decurs de 10—15 ani de la înființarea lor, atît de bogate, încît au din toate cele pe care și le-ar putea dori omul chiar mai mult decît pot consuma, astfel că nu au nici un motiv de ceartă.
Cititorul va vedea că majoritatea coloniilor descrise mai jos au avut ca punct de plecare tot soiul de secte religioase care mai toate au vederi cît se poate de stupide și iraționale cu privire la o serie de probleme. Autorul acestor rînduri ține să atragă pe scurt atenția că aceste vederi nu au nici o legătură cu comunismul. De altfel este perfect indiferent dacă cei care demonstrează prin fapte posibilitatea realizării comunității de bunuri cred într-un dumnezeu, în douăzeci de dumnezei sau în nici unul ; faptul că ei au o religie absurdă constituie o piedică în calea comunității, și dacă, cu toate acestea, comunitatea se înfăptuiește totuși, cu cît mai posibilă este realizarea ei la oameni care nu sînt robii unor astfel de aberații. Dintre coloniile recent înfiripate, aproape toate s-au descotorosit de scornelile religioase, iar socialiștii englezi, deși foarte toleranți, sînt aproape toți fără religie, motiv pentru care și sînt atît de discreditați și de calomniaţi în bigota Anglie. Dar și adversarii lor trebuie să admită că din toate aceste trăncăneli răuvoitoare nu rămîne nici una în picioare de îndată ce e vorba să se aducă dovezi.
Primii oameni care au întemeiat în America și, în genere, altundeva în lume o asociație pe baza comunității de bunuri au fost așa-numiţii shakers. Aceștia sînt o sectă aparte, cu concepții religioase foarte stranii, ai cărei membri nu se căsătoresc, nu îngăduie, în genere, relațiile sexuale și așa mai departe. Dar acest lucru nu ne interesează aici. Secta shakers-ilor a luat ființă cu vreo 70 de ani în urmă. întemeietorii ei au fost oameni săraci care s-au unit pentru a trăi laolaltă în dragoste frățească și în comunitate de bunuri și ca să-i cinstească pe dumnezeul lor așa cum înțelegeau ei. Deși părerile lor religioase și în special interzicerea căsătoriei i-au speriat pe mulți, totuși shakers-ii au găsit adepți și au astăzi zece comunități mari, fiecare numărînd între 300 și 800 de membri. Fiecare dintre aceste comunități este un oraș frumos, construit sistematic, cu case de locuit, fabrici, ateliere, localuri pentru adunări și hambare ,· ele au grădini de flori și de legume, pomi fructiferi, păduri, vii, pășuni și ogoare, din toate cu prisosință ; în afară de aceasta mai posedă tot felul de animale, cai, vaci, boi, oi, porci și păsări, mai mult decît le trebuie și de cea mai bună rasă. Hambarele lor sînt totdeauna pline cu cereale, magaziile lor sînt pline de stofe pentru îmbrăcăminte, astfel că un călător englez care le-a vizitat și-a exprimat mirarea că acești oameni, care aveau de toate din belșug, mai munceau totuși : afară doar dacă o făceau numai ca să-și omoare timpul, căci altminteri n-ar fi avut ce face. Printre acești oameni nu există nici unul care să muncească împotriva voinței lui sau vreunul care să fi căutat în zadar de lucru. Ei nu au aziluri pentru săraci și nici spitale, pentru că nu există nici un om sărac sau nevoiaș, nici văduve sau orfani părăsiți ; ei nu știu ce-i lipsa și nici n-au a se teme de ea. în cele zece orașe ale lor nu există nici un jandarm sau polițist, nici un judecător, avocat sau soldat, nici o închisoare sau casă de corecție, și totuși toate merg cum trebuie. Legile țării nu există pentru ei și, în ceea ce-i privește, ar putea tot atît de bine să fie abrogate fără ca cineva să le regrete ; căci ei sînt cetățenii cei mai pașnici și niciodată n-au fost în situația de a trimite vreun delincvent la închisoare. Precum am spus, ei trăiesc într-o completă comunitate de bunuri, nu fac nici comerț unii cu alții și nu se servesc între ei de bani. Unul dintre aceste orașe, Pleasant Hill, lîngă Lexington, în statul Kentucky, a fost vizitat anul trecut de un călător englez cu numele de Finch, care ni l-a descris în felul următor :
„Pleasant Hill are multe case mari și frumoase, construite din cărămizi și piatră, fabrici, ateliere, grajduri și hambare, toate dispuse în cea mai perfectă ordine și mai bine ca în întregul Kentucky ; ogorul shakers-ilor era ușor de recunoscut datorită frumosului zid de piatră care-l înconjura și a felului excepțional în care era cultivat ; un mare număr de vaci și de capre bine hrănite pășteau pe imașuri și o puzderie de porci grași culegeau în livezi fructele căzute pe jos. Shakers-ii posedă aici o suprafață de aproape 4.000 de morgeni americani, din care aproape două treimi e cultivată. Această colonie a fost întemeiată cam prin anul 1806 de către o singură familie ; mai tîrziu s-au alăturat și alte familii și astfel numărul familiilor a sporit treptat ; unele au adus cu ele ceva bani, altele nimic. Ei au avut de luptat cu multe greutăți și, întrucît erau în majoritatea cazurilor foarte săraci, au trebuit la început să se lipsească de multe lucruri, dar, fiind harnici, economi și cumpătați, au învins toate aceste greutăți și azi au de toate din belșug și nu datoresc nimănui nici un ban. Această asociație se compune în momentul de față din aproximativ 300 de membri, dintre care 50 sau 60 sînt copii sub 16 ani. Printre ei nu există nici stăpîni, nici servitori și cu atît mai puțin sclavi ; sînt liberi, bogaţi și fericiți. Au două școli, una pentru băieți, cealaltă pentru fete, în care copiii învață să citească, să scrie, să socotească, limba engleză și preceptele religiei lor ; ei nu-i învață pe copii nici o știință, pentru că sînt încredințați că acestea nu sînt necesare pentru mîntuirea sufletului. Deoarece nu îngăduie căsătoriile, coloniile ar pieri dacă n-ar adera mereu la ele noi membri ; dar deși interzicerea căsătoriilor îndepărtează multe mii de oameni și determină chiar pe unii dintre membrii lor cei mai buni să se retragă, mereu aderă destui noi membri pentru ca numărul coloniștilor să fie în continuă creștere. Ei se ocupă cu creșterea vitelor și cu agricultura și produc in, lînă și mătase pe care le torc și le țes în propriile lor fabrici. Ceea ce produc în plus, peste cantitatea necesară pentru consumul propriu, vînd sau schimbă cu vecinii lor. De obicei lucrează pînă se întunecă. Consiliul de administrație are un birou public unde se ține contabilitatea și se fac socotelile, și fiecare membru are dreptul să controleze aceste socoteli ori de cîte ori dorește să facă acest lucru. Nici ei singuri nu știu exact cît sînt de bogaţi, deoarece nu țin nici o evidență a bunurilor lor ; sînt mulțumiți să știe că tot ce au le aparține lor, deoarece nu sînt datori nimănui nimic. O singură dată pe an fac socoteala sumelor pe care li le datorează vecinii lor.
Comunitatea este împărțită în 5 familii (secții), formate fiecare din 40—80 de membri ; fiecare familie are gospodăria ei aparte și locuiește împreună într-o casă mare și frumoasă ; fiecare primește ce-i trebuie și cît îi trebuie, din magazia generală de rezerve a comunității, fără să plătească ceva. Fiecare familie are un diacon, care se îngrijește ca toți să primească cele trebuitoare și care caută să satisfacă pe cît posibil dorințele fiecăruia. Îmbrăcămintea lor se aseamănă cu aceea a quakeri-lor : e simplă, modestă și curată ; hrana lor este foarte variată și de cea mai bună calitate. Cînd un membru nou cere să fie primit în comunitate, el trebuie să aducă, în conformitate cu legile comunității, în proprietatea comună toate bunurile pe care le posedă și nu poate să ceară restituirea lor nici chiar atunci cînd iese din comunitate ; dar, cu toate acestea, comunitățile restituie tuturor acelora care o părăsesc atît cît au adus la venire. În cazul cînd un membru care n-a adus nimic părăsește comunitatea, el nu are dreptul, în conformitate cu legile în vigoare, să pretindă nici o compensație pentru munca sa, deoarece atîta timp cît a muncit a fost hrănit și îmbrăcat pe socoteala colectivității ; dar și în acest caz se obișnuiește să i se dea un dar la plecare, bineînțeles atunci cînd se desparte de comunitate în termeni buni.
Conducerea comunităților este organizată la fel ca aceea a primilor creștini. Fiecare comunitate are doi preoți — un bărbat și o femeie — care, la rîndul lor, au doi suplinitori. Acești patru preoți stau în fruntea întregii colectivități și judecă toate litigiile. Fiecare familie a comunității are, la rîndul ei, doi șefi — aleși dintre cei mai în vîrstă — și doi suplinitori, precum și un diacon sau administrator. Proprietatea comunității este gospodărită de consiliul de administrație, care e compus din trei membri ; acesta supraveghează întreaga întreprindere, conduce lucrările și iace negoț cu vecinii. El n-are voie să cumpere sau să vîndă pămînt fără consimțămîntul comunității. Pe lîngă aceștia mai există, firește, în diferitele ramuri de activitate supraveghetori și conducători ; totuși la ei a devenit o regulă generală ca niciodată să nu i se dea cuiva vreun ordin, ci toți să fie convinși cu vorba bună“.
O altă colonie a shakers-ilor, New Libanon, în statul New York, a fost vizitată în 1842 de un alt călător englez cu numele de Pitkeithley. D-l Pitkeithley a vizitat pe îndelete tot orașul, care numără aproximativ 800 de locuitori, și căruia îi aparțin 7.000—8.000 de morgeni de pămînt, a mers în atelierele și fabricile lor, în tăbăcăriile și joagărele lor etc. și a declarat că totul este desăvîrșit. Și el se minunează de bogăția acestor oameni, care au pornit cu nimic și acum devin pe an ce trece tot mai bogaţi, și spune :
„Ei sînt fericiți și veseli ; nu numai că nu se ceartă, ba, dimpotrivă, în toată colonia domnește prietenie și dragoste și pretutindeni este o ordine și o regulă care nu-și găsește asemănare.“
Atît despre shakers-i. Ei trăiesc, după cum am mai spus, într-o completă comunitate de bunuri și au 10 asemenea comunități în Statele Unite ale Americii de Nord.
În afară de shakers-i mai există însă în America și alte colonii care au la baza lor comunitatea de bunuri. În primul rînd trebuie să-i menționăm aici pe rapiți. Rapp este un predicator din Württemberg care în 1790 s-a dezis, împreună cu comunitatea sa, de biserica luterană și, fiind urmărit de guvern, a plecat în 1802 în America. Adepții lui l-au urmat în anul 1804 și astfel s-a stabilit, împreună cu aproape 100 de familii, în Pennsylvania. Dispuneau de vreo 25.000 de taleri, cu care au cumpărat pămînt și unelte. Pămîntul lor era o pădure virgină necultivată și i-a costat atît cît însuma întreaga lor avere ; totuși au reușit să-i plătească încetul cu încetul. Ei s-au unit apoi într-o comunitate de bunuri și au încheiat următorul contract :
1. Fiecare dă, în proprietatea comună, tot ce posedă, fără să dobîndească prin aceasta vreun privilegiu. Toți membrii comunității sînt egali.
2. Legile și regulamentele asociației sînt în egală măsura obligatorii pentru toată lumea.
3. Toți membrii muncesc pentru prosperitatea întregii asociații, și nu fiecare pentru sine însuși.
4. Cine părăsește asociația nu poate ridica vreo pretenție la o retribuție pentru munca sa ; i se restituie însă tot ce a adus în fondul comun ; acela ce n-a adus nimic în fondul comun și se desparte în termeni buni primește la plecare un dar dat de bunăvoie.
5. Comunitatea se obligă, în schimb, să asigure fiecărui membru și familiei sale toate cele necesare traiului, precum și îngrijirea necesară în caz de boală sau de bătrînețe ; atunci cînd părinții mor sau se retrag din comunitate și-și lasă copiii acolo, comunitatea se obligă să-i crească.
În primii ani de existență a comunității lor, cînd au trebuit să desțelenească o regiune virgină și mai aveau și de achitat anual 7.000 de taleri în contul lotului de pămînt cumpărat, le-a mers, desigur, destul de prost. Aceasta i-a cam speriat pe mulți dintre cei mai bogați, determinîndu-i să iasă din comunitate și să-și retragă banii, ceea ce a sporit și mai mult greutățile prin care treceau coloniștii. Dar cei mai mulți au rezistat cu încredere, și astfel, după numai cinci ani, în 1810, toate datoriile lor erau achitate. Din diferite motive, au vîndut în 1815 întreaga lor colonie și au cumpărat din nou 20.000 de morgeni de pădure virgină în statul Indiana. În cîțiva ani, ei au construit aici frumosul oraș New Harmony, au desțelenit aproape tot pămîntul, au plantat vii și cîmpuri de cartofi, au construit o fabrică pentru prelucrarea lînii și una pentru prelucrarea bumbacului și pe zi ce trecea deveneau tot mai bogaţi. În 1825 au vîndut întreaga lor colonie pentru suma de 200.000 de taleri d-lui Robert Owen și s-au mutat pentru a treia oară într-o pădure virgină. De astă-dată ei s-au așezat pe malul marelui fluviu Ohio și au construit orașul Economy, care este mai mare și mai frumos decît toate orașele în care locuiseră înainte. În 1831 contele Leon împreună cu un grup compus din vreo 30 de germani a venit în America să li se alăture. Rappiții i-au primit cu bucurie pe noii veniți în colonia lor ; dar contele a ațîțat o parte dintre membri împotriva lui Rapp, din care cauză, în cadrul unei adunări la care a participat întreaga comunitate, s-a luat hotărîrea ca Leon împreună cu grupul său să plece. Cei care au rămas în colonie au plătit celor nemulțumiți peste 120.000 de taleri, și cu acești bani Leon a întemeiat o a doua colonie, care a eșuat însă din cauza proastei administrări ; membrii ei s-au risipit care încotro, iar contele Leon a murit puțin timp după aceea ca un vagabond în Texas. În schimb, colonia lui Rapp are și în zilele noastre o situație înfloritoare. În ceea ce privește situația ei actuală, Finch, despre care am amintit mai sus, relatează următoarele :
„Orașul Economy constă din trei străzi lungi și largi, întretăiate de alte 5 străzi tot atît de largi. El are o biserică, un hotel, o fabrică pentru prelucrarea lînii, una pentru prelucrarea bumbacului și una pentru prelucrarea mătăsii, o crescătorie de viermi de mătase, magazine publice pentru deservirea membrilor coloniei, în care se vînd mărfuri și străinilor, un muzeu de științe naturale, ateliere pentru diferitele meserii, acareturi și case de locuit mari și frumoase pentru diferitele familii, fiecare casă avînd și cîte o grădină mare. Terenul agricol care ține de acest oraș are o lungime cît mergi în două ceasuri și o lățime cam cît mergi într-un sfert de ceas ; el cuprinde, în afară de ogoare și pășuni, vii mari și o livadă de 37 de morgeni. Numărul membrilor se ridică la vreo 450, cu toții bine îmbrăcați, bine hrăniți și locuind în condiții admirabile. Ei sînt oameni veseli, mulțumiți, fericiți și fără vicii, oameni care de mulți ani nu mai cunosc nici o lipsă.
Mult timp au fost și ei împotriva căsătoriei, dar acum se căsătoresc, au familii și doresc foarte mult ca numărul membrilor să sporească, cu condiția ca cei care vor să devină membri ai coloniei să fie persoane potrivite. Religia lor este Noul Testament, dar ei nu au un crez special și îngăduie ca fiecare să aibă părerea sa proprie atîta timp cît lasă pe ceilalți să-și aibă părerea lor și nu provoacă vreo dispută pe chestiuni de credință. Ei își zic harmoniști. Ei nu au un preot plătit. D-l Rapp, care are peste 80 de ani, este și preot, și administrator, și arbitru. Sînt amatori de muzică și organizează din cînd în cînd concerte și seri muzicale. Cu o zi înaintea sosirii mele s-a dat un mare concert, afară pe cîmp, cu ocazia începerii secerișului. În școlile lor copiii învață să citească, să scrie, să socotească, precum și limbi străine, dar nu se predă nici o știință, exact ca la shakers-i. Ei muncesc mai mult decît ar avea nevoie, și anume iarna și vara de cînd răsare soarele pînă cînd apune ; muncesc cu toții, iar cei care în timpul iernii nu au ce face în fabrici găsesc de lucru la treierat, la creșterea vitelor etc. Ei au 75 de vaci de lapte, mari turme de oi, mulți cai, porci și păsări ; din banii pe care i-au economisit au dat cu împrumut mari sume unor negustori și zarafi, și deși din cauza falimentelor ei au pierdut o bună parte din aceste sume, mai au totuși un mare prisos de bani, care pe an ce trece devine tot mai mare.
De la bun început s-au străduit să producă ei înșiși toate cele de care aveau nevoie pentru a cumpăra cît mai puțin posibil de la alții, așa că pînă la urmă au ajuns să producă mai mult decît aveau nevoie ; ulterior au achiziționat o turmă de o sută de oi spaniole în vederea ameliorării rasei ovine, pentru care au plătit 15.000 de taleri. Au fost printre primii care au început să confecționeze în America articole de lînă. Apoi au început să planteze vii, să cultive in, să construiască o fabrică pentru prelucrarea bumbacului și să se îndeletnicească cu creșterea viermilor de mătase și cu prelucrarea mătăsii. Cît despre produsele lor, ei au grijă ca înainte de a vinde ceva să se aprovizioneze cu prisosință cu de toate.
Ei trăiesc în familii compuse din cîte 20—40 de persoane ; fiecare familie are o casă și o gospodărie proprie. Familia primește tot ce are nevoie din magaziile comune. Cu toții au din belșug tot ce le trebuie și capătă în mod gratuit cît doresc. Cînd au nevoie de îmbrăcăminte sau încălțăminte, se duc la croitor, la croitoreasă sau la cizmar și le primesc confecționate pe gustul lor. Carnea și celelalte alimente sînt repartizate fiecărei familii proporțional cu numărul membrilor ei, dîndu-li-se de toate din abundență, ba chiar mai mult decît le trebuie“.
O altă comună organizată pe baza comunității de bunuri s-a stabilit la Zoar, în statul Ohio. Oamenii care au alcătuit această comună erau tot separatiști württemburghezi care s-au dezis în același timp cu Rapp de biserica lutherană și care, după ce au fost persecutați timp de 10 ani de această biserică și de guvern, au emigrat din țară. Ei erau foarte săraci și au putut să-și realizeze scopul numai datorită sprijinului pe care l-au primit la Londra și în America din partea unor quakeri filantropi. În toamna anului 1817 au sosit la Filadelfia sub conducerea preotului lor Bäumler și au cumpărat de la un quaker terenul pe care-l mai posedă și astăzi și care are o întindere de 7.000 de morgeni. Suma de aproximativ 6.000 de taleri care reprezenta prețul de cumpărare a terenului urma să fie achitată treptat. Cînd au sosit la fața locului și și-au numărat banii, au constatat că revenea exact cîte șase taleri de cap de om. Tocmai atîta cît aveau în total. Din banii pe care-i datorau pentru lotul de pămînt nu plătiseră încă nici o lețcaie, iar din acești cîțiva taleri trebuiau să cumpere sămînță, unelte agricole și mijloace de subzistență care să le ajungă pînă la recolta viitoare. Ei au găsit o pădure în care se aflau cîteva cabane făcute din bușteni și pe care trebuiau s-o defrișeze. Au început să muncească cu elan și în scurt timp ogoarele lor au putut fi arate, iar în anul următor și-au construit o moară. La început au împărțit pămîntul lor în loturi mai mici, fiecare din ele fiind cultivat de cîte o familie pe cont propriu ca proprietate a ei privată. Dar curînd și-au dat seama că așa nu vor putea continua, căci, deoarece fiecare lucra numai pentru sine, n-au putut să taie și să defrișeze pădurile destul de repede și, în genere, să se ajute unul pe altul, din care cauză mulți dintre ei se îndatoraseră și erau amenințați să sărăcească complet. De aceea, după un an și jumătate, în aprilie 1819, ei s-au unit pe baza principiului comunității de bunuri, au elaborat un statut și l-au ales cu unanimitate de voturi ca director pe pastorul lor Bäumler. Au plătit de îndată toate datoriile membrilor, au obținut să se prelungească cu doi ani termenul înăuntrul căruia trebuia achitat lotul de pămînt și s-au așternut pe muncă cu un zel îndoit și cu forțe unite. Datorită acestei noi organizări, situația lor a devenit atît de bună, încît au reușit să achite cu patru ani înainte de termenul stabilit întreaga sumă datorată pentru terenurile lor, împreună cu dobînzile aferente. Cum le merge în celelalte privințe, ne va arăta descrierea de mai jos, făcută de doi martori oculari :
Un negustor american care vine foarte des la Zoar descrie acest loc ca un model desăvîrșit de curățenie, ordine și frumusețe. Există aici un hotel splendid, un palat în care locuiește bătrînul Bäumler, o frumoasă grădină publică care se întinde pe o suprafață de 2 morgeni și care are o seră mare și case frumoase, bine construite, cu grădini minunate. El îi descrie pe oameni ca fiind foarte fericiți și mulțumiți, harnici și cumsecade. Descrierea lui a fost publicată în ziarul din Pittsburg (Ohio) („Pittsburg Daily Advocate and Advertiser“ din 17 iulie 1843).
Finch, pe care l-am mai pomenit de cîteva ori, declară că această comunitate este mai bine organizată decît toate celelalte comunități care ființează în America pe baza comunității de bunuri. El face o lungă enumerare a bogățiilor lor și relatează că au o filatură de in și o fabrică pentru prelucrarea lînii, o tăbăcărie, turnătorii de fier, două mori, două joagăre, două mașini de treierat și o mulțime de ateliere pentru toate meseriile posibile. El mai arată că ogorul lor este mai bine cultivat decît toate celelalte ogoare pe care le-a văzut în America. — „Pfennig-Magazin“ evaluează averea separatiștilor la 170.000—180.000 de taleri, cîștigați toți în decurs de 25 de ani, căci la început ei n-au avut decît 6 taleri de cap de om. Acum ei numără aproximativ 200 de membri. O bucată de vreme au interzis și ei căsătoriile, dar, ca și rappiții, au renunțat la acest principiu și acum se căsătoresc.
Finch reproduce statutul acestor separatiști, care în esență constă din următoarele :
Toți funcționarii asociației sînt aleși chiar din sînul lor, de totalitatea membrilor, trecuți de vîrsta de 21 de ani. Acești funcționari se compun din :
1. Trei administratori, dintre care unul trebuie reales în fiecare an și pe care asociația îi poate oricînd destitui. Aceștia administrează întreaga avere a asociației și au grijă ca membrii ei să capete cele necesare traiului, locuință, îmbrăcăminte și hrană în măsura posibilităților și fără deosebire de persoană. Ei numesc subadministratori pentru diferitele ramuri de activitate, aplanează micile conflicte și pot întocmi, împreună cu consiliul asociației, noi regulamente, care însă nu pot fi în contradicție cu cele prevăzute în statute.
2. Directorul, care rămîne în funcția lui atîta vreme cît se bucură de încrederea asociației și care, în calitatea sa de prim funcționar, conduce toate treburile. El are dreptul să cumpere și să vîndă, să încheie contracte, însă în toate chestiunile importante el poate lua hotărîri numai de comun acord cu cei trei administratori.
3. Consiliul asociației, compus din cinci membri, dintre care în fiecare an unul se retrage. Consiliul deține puterea supremă în asociație. Împreună cu administratorii și cu directorul, acesta elaborează legile, supraveghează pe ceilalți funcționari și aplanează conflictele atunci cînd părțile nu sînt mulțumite de hotărîrea dată de administratori.
4. Vistiernicul, care e ales pe patru ani și care e singurul, dintre toți membrii și funcționarii asociației, care are dreptul de a deține bani.
Statutul mai prevede construirea unei școli, obligația pentru toți membrii de a-și da pentru totdeauna în proprietatea comună toată averea fără s-o poată cere vreodată înapoi, să nu fie primiți în asociație membri noi decît după ce au trăit în cadrul ei un an și au primit votul tuturor membrilor, că statutul nu poate fi modificat decît atunci cînd două treimi din membri cer acest lucru.
Aceste descrieri ar putea fi cu ușurință mult amplificate, deoarece aproape toți cei care vizitează centrul Americii se abat și pe la una sau pe la alta din coloniile menționate și aproape toate descrierile de călătorie se ocupă de ele. Dar nici unul dintre ei nu a avut nimic rău de spus despre acești oameni. Dimpotrivă, toți nu au avut decît cuvinte de laudă pentru tot ce au văzut acolo, și cel mult dacă au criticat prejudecățile religioase, în special ale shakers-ilor, dar care, evident, n-au nici o legătură cu teoria comunității de bunuri. Aș mai putea cita cele scrise de Miss Martineau, de d-nii Melish și Buckingham și de mulți alții: întrucît însă în rîndurile de mai sus s-au spus destule și cu toții relatează cam același lucru, consider că aceasta nu este necesar.
Succesul pe care l-au înregistrat shakers-ii, harmoniștii și separatiștii, ca și necesitatea resimțită de toți a unei noi orînduiri a societății omenești, precum și eforturile izvorîte de aici depuse de socialiști și comuniști, au îndemnat în ultimii ani pe mulți americani să facă încercări asemănătoare. Astfel, d-l Ginal, un predicator german din Filadelfia, a creat o asociație care a cumpărat 37.000 de morgeni de pădure în statul Filadelfia, a construit acolo peste 80 de case și a și colonizat acolo 500 de persoane, în special germani. Ei au o tăbăcărie mare și un mare atelier în care se fac oale ; de asemenea au multe alte ateliere și magazii și le merge foarte bine. Se înțelege de la sine că ei trăiesc în condițiile comunității de bunuri, ceea ce de altfel e cazul la toate celelalte exemple care urmează. Domnul Hizby, proprietarul unei uzine siderurgice din Pittsburg (Ohio), a întemeiat în orașul său natal o asociație asemănătoare care a cumpărat anul trecut aproximativ 4.000 de morgeni de pămînt în apropierea orașului și are intenția să creeze aici o colonie bazată pe comunitatea de bunuri. — O colonie asemănătoare există și în statul New York, la Skaneateles, care a fost fondată în primăvara anului 1843 *1 de J. A. Collins, un socialist englez, și a avut la început 30 de membri ; apoi la Minden în statul Massachusetts, unde s-au stabilit în 1842 vreo 100 de persoane ; apoi două colonii în Pike County din statul Pennsylvania, care de asemenea au fost întemeiate de curînd ; mai există o colonie la Brook Farm, Massachusetts, unde, pe o suprafață de aproximativ 200 de morgeni trăiesc 50 de membri și 30 de elevi, care au construit o școală excelentă condusă de predicatorul unitarian G. Ripley ; o altă colonie există la Northampton, tot în statul Massachusetts, înființată în 1842 și avînd 120 de membri care locuiesc pe o suprafață de 500 de morgeni. Aceștia se ocupă cu agricultura și creșterea vitelor ; ei muncesc la joagăre, în fabricile de mătase și în boiangerii ; și, în fine, o colonie, formată din socialiști englezi emigrați, la Equality, lîngă Milwaukee, în statul Wisconsin, care a fost creată anul trecut de Thomas Hunt și care progresează cu pași repezi. Se spune că în afară de acestea au mai fost înființate de curînd și alte comunități, asupra cărora însă nu există încă nici un fel de date. — Cert este însă că americanii, și mai ales muncitorii săraci din marile orașe ca New York, Filadelfia, Boston și altele, au îndrăgit această idee și au creat multe asociații avînd ca scop întemeierea unor colonii de acest fel, și că mereu se pun bazele unor noi comunități. Americanii s-au săturat să mai fie sclavii celor cîțiva bogătași care se înfruptă din munca poporului ; și, dacă ținem seama de spiritul activ și de tenacitatea acestei națiuni, este evident că în curînd comunitatea de bunuri va fi introdusă într-o mare parte din țara lor.
Dar nu numai în America, ci și în Anglia s-a încercat traducerea în viață a comunității de bunuri. Aici filantropul Robert Owen a predicat timp de 30 de ani această învățătură și și-a sacrificat pînă la ultimul ban considerabila sa avere pentru a pune bazele coloniei de la Harmony din Hampshire, actualmente în ființă. După ce a întemeiat o asociație în acest scop, aceasta a cumpărat un teren de 1.200 de morgeni și a înființat acolo o comunitate după propunerile lui Owen. Ea numără azi peste 100 de membri care locuiesc împreună într-o clădire mare și pînă în prezent s-au ocupat mai cu seamă cu munca cîmpului. Deoarece se tindea ca această comunitate să fie organizată de la bun început ca un model desăvîrșit al noii orînduiri sociale, era nevoie de un capital mare, și pînă în momentul de față au și fost investite vreo 200.000 de taleri. O parte din acești bani au fost luați cu împrumut și trebuiau restituiți la anumite intervale, ceea ce a pricinuit multe greutăți, și tot din cauza lipsei de bani multe instalații n-au putut fi terminate și n-au putut deci să devină rentabile. Și Întrucît membrii comunității nu erau singurii proprietari ai coloniei, ci erau conduși de direcția asociației socialiștilor, căreia îi aparținea colonia, au rezultat și de aici, din cînd în cînd, neînțelegeri și nemulțumiri. Cu toate acestea lucrurile merg înainte, membrii se împacă foarte bine între ei, după cum atestă toți acei care i-au vizitat, se ajută reciproc și, în pofida tuturor greutăților, existența coloniei este astăzi asigurată. Principalul este că greutățile nu provin din cauza vieții în comunitate, ci din faptul că comunitatea nu este încă perfect realizată. Căci, dacă ar fi perfect realizată, membrii ei nu ar trebui să folosească tot cîștigul lor pentru plata dobînzilor și a banilor luați cu împrumut, ci ar putea cu acești bani să desăvîrșească colonia și s-o gospodărească mai bine : atunci ar putea să-și aleagă ei înșiși și administrația coloniei și nu ar mai trebui să depindă în toate de direcția asociației.
Un economist care se ocupă de problemele practice și care a voiajat prin toată Anglia pentru ca să se informeze despre situația agriculturii a dat spre publicare ziarului londonez „Morning Chronicle“, sub semnătura „Unul care vine de la coarnele plugului“ 134, următoarea descriere a coloniei propriu-zise („Morning] Chr[onicle]“ din 13 decembrie 1842).
După ce trecuse printr-o regiune foarte prost cultivată, acoperită mai mult cu bălării decît cu cereale, el a auzit pentru prima dată în viața sa vorbindu-se într-un sat din apropiere despre socialiștii din Harmony. Un om cu stare din partea locului i-a povestit că ei cultivă o bucată întinsă de pămînt, și o cultivă chiar foarte bine, că toate zvonurile care circulă cu privire la acești socialiști sînt mincinoase, că pentru parohie ar fi o mare cinste dacă măcar jumătate din locuitorii ei ar vrea să se comporte atît de corect ca acești socialiști, și că de asemenea ar fi de dorit ca moșierii din împrejurimi să dea săracilor tot atît de mult de lucru și în condiții la fel de avantajoase cum primesc de la acești oameni. Se zice că, în ceea ce privește proprietatea, ei ar avea concepții originale, dar, cu toate acestea, ei se comportă foarte bine și constituie un exemplu bun pentru cei din împrejurimi. El a mai adăugat că convingerile lor religioase diferă : unii merg la o biserică, alții la altă biserică, dar cu oamenii din sat ei nu discută niciodată despre religie sau despre politică. La întrebarea pusă de mine, doi inși mi-au răspuns că printre ei nu este de rigoare o anumită convingere religioasă, ci fiecare e liber să-și aleagă credința pe care vrea s-o îmbrățișeze. Am rămas cu toții consternați cînd am auzit că ei se stabilesc pe aceste locuri ; dar acum constatăm că sînt vecini foarte buni, care constituie un frumos exemplu de moralitate pentru oamenii noștri, că dau de lucru multor săraci de la noi, și, întrucît nu încearcă să ne impună convingerile lor, nu avem nici un motiv să fim nemulțumiți de ei. Ei se disting cu toții printr-o purtare decentă, dau dovadă de bună creștere, și nici un om din partea locului n-ar îndrăzni să spună ceva rău despre ținuta lor morală.
Informatorul nostru a mai auzit și de la alții lucruri asemănătoare și a plecat apoi la Harmony. După ce a trecut iar prin niște ogoare prost cultivate și a dat de un cîmp de napi foarte bine lucrat, cu o recoltă frumoasă și bogată, i-a spus amicului său, un fermier din regiune : dacă aceștia sînt napi socialiști, apoi ei constituie o bună carte de vizită. Curînd după aceea au întîlnit 700 de oi socialiste, care se prezentau tot atît de minunat, și în cele din urmă au ajuns la clădirea impozantă, solidă și construită cu mult gust în care locuiesc membrii coloniei. Lucrările nu erau încă Complet terminate, pretutindeni vedeai cărămizi și lemn de construcție, ziduri numai pe jumătate ridicate, pămînt nesăpat. Ei au intrat, au fost primiți în mod politicos și amical și conduși prin clădire. La parter era o sufragerie mare și bucătăria, din care castroanele pline de mîncare erau aduse cu ajutorul unei instalații mecanice în sufragerie, iar cele goale erau duse în același fel înapoi în bucătărie. Cîțiva copii le-au arătat străinilor această instalație. Ei erau îmbrăcați în hăinuțe frumoase și curate, aveau o înfățișare sănătoasă și o purtare cuviincioasă. Femeile din bucătărie aveau și ele o înfățișare foarte îngrijită și corectă, și vizitatorul s-a mirat foarte mult că în mijlocul mormanului aceluia de vase nespălate — masa de prînz fusese tocmai servită — ele mai puteau arăta atît de îngrijite și de curate. Instalația din bucătărie era nespus de frumoasă, iar constructorul londonez care a construit-o a declarat că chiar la Londra există foarte puține bucătării cu o instalație atît de completă și costisitoare, fapt confirmat și de vizitatorul nostru. Alături de bucătărie erau instalate spălătorii comode, băi, pivnițe și camere de baie separate în care fiecare membru al coloniei putea să se spele cînd se întorcea de la muncă.
La primul etaj era o mare sală de recepție, iar deasupra dormitoarele, toate foarte confortabil mobilate.
Grădina, care are o suprafață de 27 de morgeni, era perfect îngrijită, și în genere în toate domeniile puteai observa o activitate febrilă. Ici se făceau cărămizi, colo se stingea var, se construiau case și străzi ; 100 de morgeni de pămînt fuseseră deja însămînțați cu grîu și urma să se mai cultive grîu și pe alte loturi, se lucra la amenajarea unui bazin pentru îngrășăminte lichide, iar din păduricea care se află pe terenul coloniei se aduna pămînt vegetal care servea ca îngrășămînt ; într-un cuvînt, se făcea totul pentru a spori productivitatea pămîntului.
Vizitatorul nostru conchide :
„Cred că lotul lor de pămînt merită, în medie, o chirie anuală de 3 lire (21 de taleri) de morgen, și ei plătesc numai 15 șilingi (5 taleri). — Au făcut o afacere excelentă, numai să știe să se gospodărească rațional ; și, orice s-ar spune despre casele lor sociale, trebuie să recunoaștem că știu să-și cultive cît se poate de bine pămîntul.“
Trebuie să mai completăm această descriere cu cîteva date privind organizarea internă a acestei comunități. Membrii ei locuiesc împreună într-o casă mare, dar fiecare dintre ei are un dormitor separat, foarte confortabil mobilat. O parte dintre femei se îngrijesc de toate treburile gospodăriei, economisindu-se astfel foarte multe cheltuieli, timp și efort, care s-ar irosi dacă fiecare ar gospodări separat, și realizîndu-se un confort care în gospodăriile mici nici nu este cu putință. Astfel focul de la bucătărie încălzește simultan, cu ajutorul aerului cald, toate camerele clădirii, cu ajutorul unor țevi fiecare cameră e alimentată cu apă caldă și rece, și alte asemenea avantaje și înlesniri care pot exista numai în condițiile unor instalații comune. Copiii frecventează școala legată de colonie și sînt educați acolo pe cheltuiala comunității. Părinții pot să-i vadă cînd vor, iar educația lor are în viere atît dezvoltarea fizică cît și pe cea morală, pregătindu-i pentru viața în comun. Copiii nu sînt chinuiți cu greaca și latina și nici cu controversele religioase și teologice ; în schimb ei învață să cunoască mai bine natura, propriul lor corp și aptitudinile lor spirituale. După puținul timp pe care sînt obligați să-l petreacă în clase, ei se recrează afară pe cîmp, căci lecțiile se țin tot atît de des sub cerul liber ca și în clase, iar munca face parte integrantă din educație. Educația morală se reduce la aplicarea unicului principiu : ceea ce ție nu-ți place altuia nu-i face, deci la realizarea unei egalități depline și a unei dragoste frățești.
Colonia se află, cum am spus, sub conducerea președintelui și a direcției asociației socialiștilor ; această direcție este aleasă în fiecare an de congres, la care participă cîte un membru al fiecărei filiale a asociației ; ea are puteri nelimitate în cadrul statutelor asociației și este răspunzătoare în fața congresului. Comunitatea este condusă, prin urmare, de oameni care trăiesc în afara ei, de aceea neînțelegerile și ciorovăielile sînt inevitabile ; totuși, chiar dacă experiența de la Harmony ar eșua din cauza aceasta și din cauza lipsei de bani, deși nu există nici un indiciu în acest sens, aceasta n-ar constitui decît un argument în plus în favoarea comunității de bunuri, deoarece amîndouă aceste dificultăți nu provin decît din faptul că comunitatea nu este încă complet realizată. Cu toate acestea, existența coloniei este asigurată, și chiar dacă ea nu poate să progreseze cu pași prea repezi și nu poate fi rapid realizată pe de-a-ntregul, totuși adversarii comunității nu vor apuca să guste satisfacția de a o vedea prăbușindu-se.
Vedem, prin urmare, că comunitatea de bunuri nu este nicidecum o imposibilitate, ci, dimpotrivă, că toate aceste încercări au reușit pe deplin. Vedem, de asemenea, că oamenii care trăiesc într-o comunitate trăiesc mai bine muncind mai puțin, au mai mult timp liber pentru preocupări intelectuale și că sînt oameni mai buni și mai morali decît vecinii lor care au menținut proprietatea. Toate acestea le-au recunoscut și americanii, englezii, francezii și belgienii, precum și numeroși germani. În toate țările există un număr de oameni care se ocupă cu răspîndirea acestei învățături și care s-au pronunțat în favoarea comunității.
Dacă problema este interesantă pentru toată lumea, ea este de un interes capital pentru muncitorii săraci care nu posedă nimic, care cheltuiesc mîine salariul cîștigat astăzi și care pot rămîne șomeri în fiecare clipă din cauza unor împrejurări imprevizibile și inevitabile. Pentru ei experiențele de acest gen deschid perspectiva unei existențe independente, asigurate și lipsite de griji, perspectiva unei perfecte egalități în drepturi cu aceia care astăzi, datorită bogăției lor, pot să facă din muncitori sclavii lor. În special pe acești muncitori îi interesează această problemă. În alte țări muncitorii formează nucleul celor care revendică comunitatea de bunuri, și este de datoria și a muncitorilor germani să ia în serios această problemă.
Atunci cînd muncitorii sînt de acord între ei, cînd sînt solidari și urmăresc un singur scop, ei sînt infinit mai puternici decît cei bogaţi. Iar atunci cînd ei au în vedere un țel care urmărește binele tuturor oamenilor, un țel atît de rațional cum este comunitatea de bunuri, este de la sine înțeles că cei mai inimoși și mai înțelegători din rîndurile celor bogaţi se vor declara de acord cu muncitorii și îi vor sprijini. Și în Germania există pretutindeni un mare număr de oameni culți și cu stare care s-au declarat pe față în favoarea comunității de bunuri și sprijină poporul, care revendică bunurile existente pe acest pămînt, confiscate de clasa celor avuți.
„Deutsches Bürgerbuch für 1845“, Darmstadt 1845, pag. 326—340
*1 În original 1813 (este probabil o greșeală de tipar). — Nota Red.
134 „Unul care vine de la coarnele plugului" (One who whistled at the Plough) — sub acest pseudonim a apărut în „The Morning Chronicle“ din 13 decembrie 1842 un articol scris de Alexander Somerville în care acesta face o descriere amănunțită a coloniei comuniste Harmony, întemeiată de Robert Owen în Hampshire (Anglia). — 544, 558. [Nota red.]