Scris: 1921
Publicat: 1923, în revista „Projector“ nr. 22, respectiv în
„Operele lui N. Lenin (V. Ulianov)“, vol. XVIII, partea I
Sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, p. 713-724;
Opere complete, vol. 43, p. 91-99
[p. 1-129;
pdf]
Transcriere: Liviu Iacob, decembrie 2008
1. Congresul atrage atenţia tuturor membrilor de partid că unitatea şi coeziunea rîndurilor partidului, asigurarea unei depline încrederi între membrii de partid şi a unei activităţi cu adevărat armonioase, care să întruchipeze cu adevărat unitatea de voinţă a avangărzii proletariatului, sînt deosebit de necesare în momentul de faţă, cînd o serie de împrejurări fac ca oscilările în rîndurile populaţiei mic-burgheze a ţării să devină tot mai pronunţate.
2. Or, încă înainte de discuţia generală cu privire la sindicate s-au constatat în partidul nostru unele simptome de fracţionism, adică de apariţie a unor grupuri cu platforme proprii, care manifestau, într-o anumită măsură, tendinţa de a se izola de restul partidului şi de a-şi crea o disciplină proprie, de grup. Asemenea simptome de fracţionism au manifestat, de pildă, la una din conferinţele de partid din Moscova (în noiembrie 1920) şi din Harkov[N298], atît grupul aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“, cît şi, într-o oarecare măsură, grupul aşa-zisului „centralism democratic“[N299].
Este necesar ca toţi muncitorii conştienţi să-şi dea bine seama cît de dăunător şi de inadmisibil este orice fracţionism, care, chiar dacă reprezentanţii diferitelor grupuri sînt animaţi de cea mai vie dorinţă de a păstra unitatea partidului, în practică duce în mod inevitabil la slăbirea activităţii colective şi la încercări repetate şi intense, întreprinse de duşmanii care se strecoară în rîndurile partidului de guvernămînt, de a adînci divergenţele şi de a le folosi în scopuri contrarevoluţionare.
Cum caută duşmanii proletariatului să profite de orice abatere de la linia comunistă strict consecventă, s-a văzut, poate, în modul cel mai concret din exemplul rebeliunii de la Kronstadt, cînd contrarevoluţia burgheză şi albgardiştii din toate ţările lumii s-au arătat dintr-o dată dispuşi să accepte pînă şi lozinca unui regim sovietic, numai să răstoarne dictatura proletariatului din Rusia, şi cînd socialiştii-revoluţionari şi contrarevoluţia burgheză, în general, au folosit la Kronstadt lozinca unei răscoale pornite, chipurile, în numele Puterii sovietice, dar îndreptate împotriva guvernului sovietic clin Rusia. Asemenea fapte dovedesc pe deplin că albgardiştii încearcă şi se pricep să se deghizeze în comunişti, ba încă în comunişti foarte de stînga, numai să slăbească şi să doboare bastionul revoluţiei proletare din Rusia. Manifestele menşevice răspîndite la Petrograd în ajunul rebeliunii de la Kronstadt arată, de asemenea, cum au căutat menşevicii să exploateze divergenţele şi unele începuturi de fracţionism din sînul P.C. din Rusia pentru a încuraja şi sprijini de fapt pe rebelii de la Kronstadt — socialiştii-revoluţionari şi albgardiştii —, dîndu-se drept adversari ai rebeliunilor şi partizani ai Puterii sovietice, dar ai unei Puteri sovietice căreia voiau să-i aducă, chipurile, unele mici corectări.
3. Propaganda în această problemă trebuie să constea, pe de o parte, în a explica temeinic prejudiciul şi pericolul pe care-l prezintă fracţionismul din punctul vedere al unităţii partidului şi al realizării unităţii de voinţă a avangărzii proletariatului, care constituie principala condiţie pentru succesul dictaturii proletariatului, iar pe de altă parte în a explica specificul noilor procedee tactice folosite de duşmanii Puterii sovietice. Aceşti duşmani, care s-au convins că, acţionînd în mod făţiş sub steagul albgardist, contrarevoluţia n-are nici o şansă de reuşită, depun acuma toate eforturile pentru ca, profitînd de divergenţele din sînul P.C. din Rusia, să dea, într-un fel sau altul, un impuls contrarevoluţiei prin trecerea puterii în mîinile unei formaţii politice care în aparenţă este cea mai apropiată de recunoaşterea Puterii sovietice.
Propaganda trebuie totodată să lămurească experienţa revoluţiilor precedente, în cursul cărora contrarevoluţia a sprijinit opoziţia cea mai apropiată de partidul cel mai revoluţionar, cu scopul de a zdruncina şi răsturna dictatura revoluţionară şi a deschide astfel drumul pentru o ulterioară victorie totală a contrarevoluţiei, a capitaliştilor şi moşierilor.
4. În lupta practică împotriva fracţionismului este necesar ca fiecare organizaţie de partid să vegheze cu toată stricteţea ca să nu fie îngăduite nici un fel de manifestări fracţioniste. Critica, absolut necesară, a lipsurilor partidului trebuie făcută în aşa fel încît orice propunere practică să fie trimisă într-o formă cît mai precisă, imediat şi fără nici o tărăgănare, organelor conducătoare de partid locale şi organului central, spre a fi examinată şi soluţionată. În afară de asta, oricine are de făcut o critică trebuie să ţină seama, în ce priveşte forma ei, de situaţia partidului, care este înconjurat de duşmani, iar în ceea ce priveşte conţinutul ei trebuie ca, printr-o participare directă la activitatea Sovietelor şi la munca partidului, să verifice cum sînt îndreptate în practică greşelile partidului sau ale unor membri ai săi. Orice analiză a liniei generale a partidului sau aprecierea experienţei lui practice, controlul executării hotărîrilor lui, cercetarea metodelor de îndreptare a greşelilor ş.a.m.d. nu trebuie în nici un caz să fie supuse unei discuţii prealabile în cadrul unor grupuri formate pe baza vreunei „platforme“ etc., ci trebuie să fie supuse neapărat unei discuţii directe a tuturor membrilor de partid. În acest scop, congresul dispune să se editeze mai regulat „Diskussionnîi Listok“[N300], precum şi nişte culegeri speciale, în care să se urmărească neîncetat ca critica să privească fondul chestiunii şi să nu capete în nici un caz forme care ar putea să servească duşmanilor de clasă ai proletariatului.
5. Respingînd din principiu devierea spre sindicalism şi anarhism, care este analizată într-o rezoluţie specială[N301], şi însărcinînd Comitetul Central să procedeze la lichidarea totală a oricărui fracţionism, congresul declară în acelaşi timp că în ce priveşte problemele care au atras în mod deosebit atenţia, de pildă, a grupului aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“ — curăţirea partidului de elementele neproletare şi nesigure, lupta împotriva birocratismului, dezvoltarea democratismului şi iniţiativa muncitorilor etc. —, orice propuneri concrete trebuie examinate cu cea mai mare atenţie şi verificate în munca practică. Partidul trebuie să ştie că în aceste probleme noi nu aplicăm toate măsurile necesare, pentru că întîmpinăm o serie întreagă de obstacole de tot felul şi că, respingînd categoric aşa-zisa critică, care are un caracter fracţionist şi neconstructiv, partidul va continua neobosit, încercînd metode noi, să lupte prin toate mijloacele împotriva birocratismului, pentru lărgirea democratismului, a iniţiativei, pentru descoperirea, demascarea şi izgonirea elementelor străine care s-au strecurat în partid ş.a.m.d.
6. De aceea congresul declară dizolvate şi hotărăşte să fie dizolvate imediat şi fără excepţie toate grupurile care s-au format pe baza unei platforme sau alteia (cum ar fi: grupurile „opoziţia muncitorească“, „centralismul democratic“ etc.). Neexecutarea acestei hotărîri a congresului atrage neapărat după sine excluderea imediată din partid.
7. Pentru a realiza o strictă disciplină în rîndurile partidului şi în întreaga activitate sovietică şi pentru a ajunge la o cît mai mare unitate prin înlăturarea oricărui fracţionism, congresul împuterniceşte Comitetul Central să aplice, în cazurile de încălcare a disciplinei sau de reînviere ori îngăduire a fracţionismului, toate sancţiunile de partid, inclusiv excluderea din partid, iar pentru membrii Comitetului Central trecerea în rîndul membrilor supleanţi şi, ca măsură extremă, chiar excluderea din partid. Aplicări acestei măsuri extreme faţă de membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului Central şi faţă de membrii Comisiei de Control este valabilă numai cu condiţia de a se convoca o plenară a Comitetului Central, la care să fie chemaţi să participe toţi membrii supleanţi ai Comitetului Central şi toţi membrii Comisiei de Control. Dacă o asemenea adunare generală a conducătorilor cu cea mai mare răspundere ai partidului va considera, cu două treimi din voturi, că este necesară trecerea unui membru al Comitetului Central în situaţia de membru supleant sau excluderea lui din partid, atunci această măsură trebuie aplicată imediat.
Publicat pentru prima oară în 1923, în revista „Projector“, nr. 22
1. În ultimele luni s-a manifestat limpede în rîndurile partidului o deviere sindicalistă şi anarhistă, care necesită luarea celor mai hotărîte măsuri de luptă ideologică, precum şi de curăţire şi de însănătoşire a partidului.
2. Această deviere se datoreşte în parte faptului că în rîndurile partidului au intrat foşti menşevici, precum şi muncitori şi ţărani care nu şi-au însuşit încă pe deplin concepţia comunistă despre lume; dar ea se datoreşte mai ales influenţei pe care o exercită asupra proletariatului şi asupra P.C. din Rusia stihia mic-burgheză, care în ţara noastră este extraordinar de puternică şi care în mod inevitabil generează oscilări spre anarhism, mai cu seamă într-un moment cînd situaţia maselor s-a înrăutăţit simţitor din cauza recoltei proaste şi a urmărilor dezastruoase ale războiului şi cînd, prin demobilizarea unei armate de milioane de oameni, sînt puşi în disponibilitate sute de mii de ţărani şi muncitori, care nu pot găsi de îndată surse normale de existenţă.
3. Expresia cea mai desăvîrşită din punct de vedere teoretic şi cea mai pregnantă a acestei devieri (variantă: o expresie din cele mai desăvîrşite etc. ale acestei devieri) o constituie tezele şi celelalte documente publicistice ale grupului aşa-zisei „opoziţii muncitoreşti“. Destul de semnificativă este, bunăoară, următoarea teză a acestui grup: „Sarcina de a organiza conducerea economiei naţionale revine unui congres general al producătorilor din Rusia, grupaţi în sindicat pe ramuri de producţie; acestea aleg organul central, care conduce întreaga economie naţională a republicii“.
Ideile care stau la baza acestei declaraţii şi numeroase alte declaraţii similare sînt complet greşite din punct de vedere teoretic, căci ele înseamnă o totală ruptură cu marxismul şi comunismul, ca şi cu rezultatele experienţei practice a tuturor revoluţiilor semiproletare şi a actualei revoluţii proletare.
În primul rînd, noţiunea de „producător“ pune laolaltă pe proletar cu semiproletarul şi cu micul producător de mărfuri, constituind astfel o abatere esenţială de la noţiunea fundamentală a luptei de clasă şi de la cerinţa esenţială de a face o distincţie precisă între clase.
În al doilea rînd, orientarea spre masele fără partid sau tendinţa de a cocheta cu ele — care-şi găseşte expresia în teza sus-menţionată — constituie o abatere nu mai puţin esenţială de la marxism.
Marxismul ne învaţă — şi această învăţătură a fost confirmată formal nu numai de către întreaga Internaţională Comunistă în hotărîrea adoptată de cel de-al II-lea Congres al ei (din 1920) cu privire la rolul partidului politic al proletariatului, dar şi practic, de revoluţia noastră — că numai partidul politic al clasei muncitoare, adică partidul comunist, este în stare să unească, să educe şi să organizeze o asemenea avangardă a proletariatului şi a întregii mase muncitoare, care este singura în stare să opună rezistenţă inevitabilelor oscilări mic-burgheze ale acestei mase, inevitabilelor tradiţii şi recidive de îngustime de breaslă sau de prejudecăţi de breaslă în rîndurile proletariatului şi să conducă întreaga activitate unită a întregului proletariat, adică să conducă din punct de vedere politic proletariatul şi, prin el, să conducă toate masele muncitoare. Altfel nu poate fi înfăptuită dictatura proletariatului.
Înţelegerea greşită a rolului partidului comunist în ceea ce priveşte raportul dintre el şi proletariatul fără partid şi apoi în ceea ce priveşte raportul dintre primul şi cel de-al doilea factor şi întreaga masă a oamenilor muncii constituie o abatere teoretică esenţială de la comunism şi o deviere în direcţia sindicalismului şi anarhismului, şi de această deviere sînt îmbibate toate concepţiile grupului „opoziţia muncitorească“.
4. Congresul al X-lea al P.C. din Rusia declară că el consideră ca fiind, de asemenea, complet greşite toate încercările întreprinse de către grupul menţionat şi de către alte persoane de a-şi apăra concepţiile lor eronate invocînd paragraful 5 din partea economică a programului P.C. din Rusia, care tratează despre rolul sindicatelor. În acest paragraf se spune că „sindicatele trebuie să ajungă să concentreze efectiv în mîinile lor întreaga conducere a întregii economii naţionale, ca un singur tot economic“ şi că ele „asigură în felul acesta o legătură indisolubilă între administraţia centrală de stat, economia naţională şi masele largi ale oamenilor muncii“, „atrăgînd“ aceste mase „la munca directă de conducere a economiei“.
În acelaşi paragraf al programului P.C. din Rusia se spune că o condiţie prealabilă pentru o asemenea situaţie, la care „trebuie să ajungă“ sindicatele, o constituie procesul „eliberării în tot mai mare măsură a sindicatelor de spiritul îngust de breaslă“ şi al cuprinderii majorităţii, „iar treptat a absolut tuturor“ oamenilor muncii în sindicate.
În sfîrşit, în acelaşi paragraf al programului P.C. din Rusia se subliniază că sindicatele, „potrivit legilor R.S.F.S.R. şi practicii statornicite, participă deja la activitatea tuturor organelor locale şi centrale de conducere a industriei“.
În loc să ţină seama tocmai de această experienţă practică a participării la conducere, în loc să dezvolte mai departe această experienţă în strictă concordanţă cu succesele obţinute şi cu greşelile îndreptate, sindicaliştii şi anarhiştii formulează de-a dreptul lozinca: „congrese sau un congres al producătorilor“, care „să aleagă“ organele de conducere ale economiei. Rolul conducător, educator şi organizator al partidului faţă de sindicatele proletariatului şi al proletariatului faţă de masele semimic-burgheze şi de-a dreptul mic-burgheze ale oamenilor muncii este astfel cu desăvîrşire ocolit şi înlăturat, şi în locul continuării şi îmbunătăţirii muncii practice de construire a unor noi forme de economie, care a fost deja începută de Puterea sovietică, rezultă o năruire mic-burghezo-anarhistă a acestei munci, ceea ce nu poate să ducă decît la triumful contrarevoluţiei burgheze.
5. În concepţiile acestui grup şi ale grupurilor şi persoanelor analoge, Congresul P.C. din Rusia vede nu numai o eroare teoretică şi o atitudine complet greşită faţă de experienţa practică a construcţiei economice începute de Puterea sovietică, dar şi o gravă greşeală politică şi o primejdie politică directă pentru însăşi existenţa dictaturii proletariatului.
Într-o ţară ca Rusia, puternica precumpănire a stihiei mic-burgheze şi inevitabila ascuţire la extrem a lipsurilor şi suferinţelor poporului — ca urmare a războiului, ruinei economice, sărăcirii, epidemiilor şi recoltelor proaste — provoacă oscilări deosebit de pronunţate în starea de spirit a maselor mic-burgheze şi semiproletare. Aceste oscilări se produc cînd în direcţia unei întăriri a alianţei acestor mase cu proletariatul, cînd în direcţia unei restaurări a burgheziei, şi întreaga experienţă a tuturor revoluţiilor din secolele XVIII, XIX şi XX arată cît se poate de clar şi de concludent că aceste oscilări — dacă are loc o cît de mică slăbire în unitatea, forţa şi influenţa avangărzii revoluţionare a proletariatului — nu pot duce la altceva decît la restaurarea puterii şi a proprietăţii capitaliştilor şi moşierilor.
De aceea concepţiile „opoziţiei muncitoreşti“ şi ale elementelor similare nu numai că sînt greşite din punct de vedere teoretic, dar constituie în mod practic expresia oscilărilor mic-burgheze şi anarhice, duc în mod practic la slăbirea liniei călăuzitoare, consecvente a partidului comunist şi oferă, în practică, un sprijin duşmanilor de clasă ai revoluţiei proletare.
6. Pe baza celor expuse mai sus, congresul P.C. din Rusia respinge cu hotărîre ideile menţionate, în care îşi găseşte expresia o deviere sindicalistă şi anarhistă, şi consideră necesar:
în primul rînd, să ducă o luptă ideologică fermă şi sistematică împotriva acestor idei;
în al doilea rînd, congresul consideră că propagarea acestor idei este incompatibilă cu calitatea de membru al P.C. din Rusia.
Însărcinînd Comitetul Central cu aplicarea strictă a acestor hotărîri, congresul menţionează în acelaşi timp că în diverse publicaţii şi culegeri speciale etc. putem şi trebuie să acordăm loc unui mai amplu schimb de păreri între membrii partidului asupra tuturor problemelor menţionate.
Publicat pentru prima oară în 1923, în „Operele lui N. Lenin (V. Ulianov)“, vol. XVIII, partea I
Se tipăreşte după textul apărut în V. I. Lenin, Opere complete, vol. 43, ed. rom., p. 91—99.
[N297]. Congresul al X-lea al P.C. (b) din Rusia a avut loc între 8 şi 16 martie 1921 la Moscova.
Congresul a adoptat hotărîri în legătură cu principalele probleme din viaţa politică şi economică a ţării. Lucrările lui au fost conduse de Lenin. El a rostit cuvîntările de deschidere şi încheiere a lucrărilor congresului, a prezentat raportul de activitate politică al Comitetului Central, raportul cu privire la înlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit în natură şl pe cel cu privire la unitatea partidului şi devierea anarho-sindicalistă, a rostit o cuvîntare în legătură cu sindicatele şi alta în problema combustibilului. Tot el a pregătit proiectele celor mai importante rezoluţii adoptate de congres. În raportul de activitate al Comitetului Central şi în raportul cu privire la înlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit în natură, Lenin a dat o fundamentare teoretică şi politică a necesităţii trecerii la noua politică economică. Pe baza raportului prezentat de el, congresul a adoptat istorica hotărîre cu privire la înlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit în natură, cu privire la trecerea de la comunismul de război la noua politică economică, care avea drept scop atragerea milioanelor de ţărani la construirea socialismului.
Congresul a acordat o deosebită atenţie unităţii partidului. În intervenţiile sale, Lenin a supus unei critici severe concepţiile antimarxiste ale grupărilor opoziţioniste. În rezoluţia „Cu privire la unitatea partidului“ (vezi ediţia de faţă, p. 715—719), care a fost adoptată la propunerea lui Lenin, se prevedea dizolvarea imediată a tuturor grupărilor fracţioniste, care au dus la slăbirea partidului şi la subminarea unităţii lui. Congresul a dat împuternicire Comitetului Central să aplice, ca o măsură extremă, excluderea din partid a acelor membri ai Comitetului Central care au pornit pe calea fracţionismului.
Congresul a adoptat de asemenea rezoluţia, întocmită de Lenin, „Cu privire la devierea sindicalistă şi anarhistă din partidul nostru“ (vezi ediţia de faţă, p. 720—724). În ea se atrăgea atenţia că concepţiile „opoziţiei muncitoreşti“ sînt o expresie a oscilărilor ei mic-burgheze, anarhiste. Propagarea ideilor devierii anarho-sindicaliste a fost considerată ca incompatibilă cu calitatea de membru al P.C. (b) din Rusia. n condiţiile construcţiei socialiste paşnice, congresul a formulat necesitatea lărgirii democraţiei interne de partid, a reorganizării activităţii partidului pe baze largi, democratice. — Nota red. Editurii Politice
[N298]. Este vorba despre Conferinţa a V-a generală de partid din Ucraina, care a avut loc în noiembrie 1920 la Harkov. Pentru platforma „opoziţiei muncitoreşti“ au votat, la această conferinţă, 23 de delegaţi din cei 316 prezenţi, adică 7%. — Nota red. Editurii Politice
[N299]. Grupul „centralismul democratic“ — grup fracţionist oportunist. Pentru prima oară la Congresul al VIII-lea al P.C. (b) din Rusia acest grup s-a pronunţat împotriva principiilor leniniste ale construcţiei de partid şi de stat. La Congresul al IX-lea al P.C. (b) din Rusia, „centraliştii democraţi“ şi-au desemnat coraportori în problemele construcţiei economice şi în problema organizatorică. Ei contestau rolul conducător al partidului în Soviete şi în sindicate, erau împotriva principiului conducerii unice şi al răspunderii personale a directorilor în întreprinderi, împotriva principiilor leniniste în problemele organizatorice, cereau să fie recunoscută libertatea fracţiunilor şi a grupărilor. — Nota red. Editurii Politice
[N300]. „Diskussionnîi Listok“ — publicaţie neperiodică a CC. al P.C. (b) din Rusia; a apărut în baza unei hotărîri a Conferinţei a IX-a generale a partidului, care a avut loc în septembrie 1920. — Nota red. Editurii Politice
[N301]. Vezi rezoluţia „Cu privire la devierea sindicalistă şi anarhistă din partidul nostru“ („Rezoluţiile şi hotărîrile congreselor, conferinţelor P.C.U.S. şi ale plenarelor C.C.“, partea I, Bucureşti, Editura pentru literatură politică, 1954, p. 547—549). — Nota red. Editurii Politice
Congresul al X-lea al P.C. (b) din Rusia. 8—16 Martie 1921 (Opere complete, vol. 43, p. 1-129, pdf)
1. Cuvīntare rostită la deschiderea congresului. 8 martie
2. Raport cu privire la activitatea politică a C.C. al P.C. (b) din Rusia. 8 martie
3. Cuvīnt de īncheiere la raportul C.C. al P.C. (b) din Rusia. 9 martie
4. Cuvīntare despre sindicate. 14 martie
5. Raport cu privire la īnlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit īn natură. 15 martie
6. Cuvīnt de īncheiere la raportul cu privire la īnlocuirea predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole printr-un impozit īn natură. 15 martie
7. Proiect inițial de rezoluție cu privire la īmbunătățirea situației muncitorilor și a țăranilor nevoiași
8. Proiect inițial de rezoluție a Congresului al X-lea al P.C. din Rusia cu privire la unitatea partidului
9. Proiect inițial de rezoluție a Congresului al X-lea al P.C. din Rusia cu privire la devierea sindicalistă și anarhistă din partidul nostru
10. Raport cu privire la unitatea partidului și la devierea anarho-sindicalistă. 16 martie
11. Cuvīnt de īncheiere la raportul cu privire la unitatea partidului și la devierea anarho-sindicalistă. 16 martie
12. Observații īn legătură cu amendamentul lut Reazanov la rezoluția cu privire la unitatea partidului. 16 martie
13. Observație īn legătură cu amendamentul lui Rafail (R. B. Farbman) la rezoluția cu privire la unitatea partidului. 16 martie
14. Observație īn legătură cu intervenția lui Kiselev pe marginea rezoluției cu privire la unitatea partidului. 16 martie
15. Observație īn legătură cu amendamentul lui Marcenko la rezoluția cu privire la devierea anarhistă și sindicalistă. 16 martie
16. Cuvīntare īn legătură cu problema combustibilului. 16 martie
17. Propunere īn legătură cu problema combustibilului. 16 martie
18. Cuvīntare de īncheiere a congresului. 16 martie