Scris: 2 octombrie 1920
Publicat: Pravda nr. 221, 222 şi 223 din 5, 6 şi 7 octombrie 1920
Sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, p. 673-695
Transcriere şi editare: Liviu Iacob, 2005.
Tovarăşi, astăzi aş vrea să stăm de vorbă despre sarcinile fundamentale ale Uniunii Tineretului Comunist şi, în legătură cu aceasta, să vedem cum trebuie să fie în general organizaţiile de tineret într-o republică socialistă.
Asupra acestei probleme trebuie să ne oprim cu atît mai mult, cu cît într-un anumit sens se poate spune că tineretul este acela care va avea de îndeplinit adevărata sarcină a creării societăţii comuniste. Deoarece e limpede că generaţia de lucrători crescută în societatea capitalistă în cel mai bun caz va putea îndeplini sarcina desfiinţării temeliilor vechilor rînduieli capitaliste, bazate pe exploatare. În cel mai bun caz, ea va putea îndeplini sarcina creării unei organizări sociale care să ajute proletariatul şi clasele muncitoare să păstreze puterea în mîinile lor şi să creeze o temelie trainică, pe care va putea clădi numai o generaţie care va intra în muncă în condiţii noi în care nu există relaţii de exploatare între oameni.
Prin urmare, abordînd din acest punct de vedere problema sarcinilor tineretului, trebuie să spun că aceste sarcini ale tineretului în general, ale uniunilor tineretului comunist şi ale tuturor celorlalte organizaţii în special, ar putea fi exprimate printr-un singur cuvînt: să înveţe.
Se înţelege că aceasta nu este decît „o simplă vorbă” care încă nu e un răspuns la întrebările cele mai importante, esenţiale: Ce să înveţi şi cum să înveţi? Şi aici totul este că o dată cu transformarea societăţii vechi, capitaliste, instruirea, educarea şi pregătirea noilor generaţii, care vor crea societatea comunistă, nu pot fi cele de altădată. Instruirea, educarea şi pregătirea tineretului trebuie să pornească de la materialul pe care ni 1-a lăsat vechea societate. Noi putem construi comunismul numai folosind acea totalitate de cunoştinţe, organizaţii şi instituţii, acea rezervă de forţe umane şi de mijloace care ne-au rămas de la vechea societate. Numai transformînd în mod radical instruirea, organizarea şi educarea tineretului, vom putea obţine ca rezultatul eforturilor tinerei generaţii să fie crearea unei societăţi care să nu semene cu cea veche, adică crearea societăţii comuniste. De aceea trebuie să analizăm amănunţit problema: Ce trebuie să învăţăm noi tineretul, cum trebuie să înveţe el dacă vrea cu adevărat să-şi justifice denumirea de tineret comunist, cum să-1 pregătim ca să poată duce la capăt şi să poată desăvîrşi ceea ce am început noi.
Trebuie să spun că primul şi - s-ar părea - cel mai firesc răspuns la această întrebare este că Uniunea Tineretului şi în general întregul tineret care vrea să treacă la comunism trebuie să înveţe comunismul.
Acest răspuns însă - „să înveţe comunismul” - este prea general. De ce avem, aşadar, nevoie pentru a învăţa comunismul? Ce trebuie să desprindem din totalitatea ele cunoştinţe generale pentru a ajunge la cunoaşterea comunismului? Aici ne ameninţă o serie întreagă de primejdii, care se manifestă ori de cîte ori sarcina studierii comunismului este pusă greşit sau atunci cînd ea este înţeleasă prea unilateral.
Este firesc ca la prima vedere să-ţi vină în minte gîndul că a învăţa comunismul înseamnă a-ţi însuşi toate cunoştinţele expuse în manualele, broşurile şi lucrările comuniste. Dar o astfel de definiţie a studierii comunismului ar fi prea primitivă şi insuficientă. Dacă studierea comunismului ar consta numai în însuşirea a ceea ce este expus in lucrările, cărţile şi broşurile comuniste, atunci foarte uşor am obţine nişte fanfaroni sau bucheri comunişti, ceea ce ne-ar aduce numai prejudicii şi neajunsuri, pentru că aceşti oameni, după ce vor fi învăţat şi citit ceea ce este expus în cărţile şi în broşurile comuniste, s-ar dovedi a nu fi în stare să lege laolaltă toate aceste cunoştinţe şi n-ar şti să acţioneze aşa cum într-adevăr o cere comunismul.
Un rău şi o calamitate dintre cele mai mari, care ne-au rămas de la societatea veche, capitalistă, este totala ruptură dintre carte şi viaţa practică, pentru că am avut cărţi în care totul era prezentat în cele mai frumoase culori, dar în cele mai multe cazuri aceste cărţi constituiau cea mai dezgustătoare şi mai făţarnică minciună care ne prezenta societatea capitalistă într-o lumină falsă.
De aceea, simpla însuşire teoretică a ceea ce se spune despre comunism în cărţi ar fi extrem de greşită. Cuvîntările şi articolele noastre de astăzi nu conţin o simplă repetare a ceea ce se spunea înainte despre comunism, deoarece cuvîntările şi articolele noastre sînt legate de munca multilaterală de fiecare zi. Fără muncă, fără luptă, cunoaşterea teoretică a comunismului, cunoaşterea lui din broşurile şi din operele comuniste nu face doi bani, fiindcă ar continua vechea ruptură dintre teorie şi practică, care constituia cea mai respingătoare trăsătură a societăţii vechi, burgheze.
Şi mai primejdios ar fi dacă ne-am apuca să ne însuşim numai lozincile comuniste. Dacă nu am înţelege la timp această primejdie şi dacă nu am orienta toată munca noastră înspre înlăturarea acestei primejdii, atunci existenţa unei jumătăţi de milion sau a unui milion de tineri şi tinere care, după o astfel de studiere a comunismului, îşi vor zice comunişti n-ar face decît să aducă mari prejudicii cauzei comunismului.
Aici se ridică în faţa noastră întrebarea: Cum trebuie să îmbinăm toate acestea pentru a studia comunismul? Ce trebuie să luăm de la vechea şcoală, de la vechea ştiinţă? Vechea scoală declara că vrea să creeze un om multilateral instruit, că ea îi învaţă pe oameni ştiinţă în general. Noi ştim că aceasta era pe de-a-ntregul fals, pentru că întreaga societate avea la bază împărţirea în clase, în exploatatori şi asupriţi şi se menţinea datorită acestei împărţiri. Fireşte că toată şcoala veche, fiind pătrunsă în întregime de spirit de clasă, dădea cunoştinţe numai copiilor burgheziei. Fiecare cuvînt al ei era adaptat interesului burgheziei. În aceste şcoli, tînăra generaţie de muncitori şi ţărani era nu atît educată, cît dresată în interesul aceleiaşi burghezii. Ei erau educaţi în aşa fel, încît să fie slugi bune pentru burghezie, slugi capabile să-i aducă profit şi în acelaşi timp să nu-i tulbure tihna şi trîndăvia. De aceea, respingînd vechea şcoală, noi ne-am propus să luăm de la ea numai ceea ce ne trebuie pentru a obţine o adevărată educaţie comunistă.
Aici ajung la acele reproşuri, la acele învinuiri la adresa vechii şcoli pe care veşnic le auzim şi care nu rareori duc la o interpretare cu desăvîrşire greşită. Se spune că vechea şcoală a fost o şcoală a buchiselii, o şcoală a muştrului, o şcoală a tocelii. Este adevărat, dar trebuie să ştim să deosebim ceea ce era rău în vechea şcoală şi ceea ce avea ea folositor pentru noi, şi trebuie să ştim să alegem din ea ceea ce este necesar comunismului.
Vechea şcoală a fost o şcoală a buchiselii, ea silea pe oameni să-şi însuşească o sumedenie de cunoştinţe inutile, de prisos, moarte, care îmbîcseau minţile şi transformau tînăra generaţie în slujbaşi croiţi pe acelaşi calapod. Dar aţi face o mare greşeală dacă aţi încerca să trageţi concluzia că poţi deveni comunist fără să-ţi însuşeşti tot ceea ce a acumulat cunoaşterea omenească. Ar fi greşit să se creadă că e de ajuns să-ţi însuşeşti lozincile comuniste, concluziile ştiinţei comuniste, fără a-ţi însuşi toate acele cunoştinţe a căror consecinţă este comunismul însuşi. Marxismul este o ilustrare a felului cum a apărut comunismul din totalitatea cunoştinţelor omeneşti.
Aţi citit, şi aţi auzit că teoria comunistă, ştiinţa comunistă, creată mai ales de Marx, că această învăţătură a marxismului a încetat de a fi opera unui singur - deşi genial - socialist din secolul al XIX-lea, că ea a devenit învăţătura a milioane şi zeci de milioane de proletari din întreaga lume, care o aplică în lupta lor împotriva capitalismului. Şi dacă aţi pune întrebarea: de ce învăţătura lui Marx a putut cuceri milioane şi zeci de milioane de inimi ale clasei cele mai revoluţionare, n-aţi putea primi decît un singur răspuns: aceasta s-a întîmplat din cauză că Marx se sprijinea pe temelia trainică a cunoştinţelor omeneşti obţinute în condiţiile capitalismului; după ce a studiat legile dezvoltării societăţii omeneşti, Marx a înţeles inevitabilitatea dezvoltării capitalismului, care duce la comunism, şi, ceea ce este mai important, el a demonstrat aceasta numai pe baza celei mai precise, celei mai amănunţite, celei mai profunde analize a acestei societăţi capitaliste, făcută cu ajutorul însuşiri depline a tot ceea ce a dat ştiinţa premergătoare. El a prelucrat în mod critic tot ceea ce a creat societatea omenească, fără să lase să scape atenţiei sale nici măcar un punct. El a prelucrat, a supus criticii, verificînd pe baza mişcării muncitoreşti tot ce a creat gîndirea omenească şi a tras concluziile pe care nu le-au putut trage oamenii îngrădiţi de limitele burgheze şi stăpîniţi de prejudecăţile burgheze.
Trebuie să avem în vedere acest lucru atunci cînd discutăm, de pildă, despre cultura proletară. Fără o înţelegere clară a faptului că numai prin cunoaşterea precisă a culturii create de întreaga dezvoltare a omenirii, numai prin prelucrarea ei se poate construi o cultură proletară, fără această înţelegere nu vom putea îndeplini sarcina respectivă. Cultura proletară nu este ceva care vine nu se ştie de unde, nu este o născocire a oamenilor care îşi zic specialişti în cultura proletară. Toate acestea sînt curate prostii. Cultura proletară trebuie să apară ca o dezvoltare firească a acelui bagaj de cunoştinţe pe care omenirea le-a elaborat sub jugul societăţii capitaliste, al societăţii moşiereşti, al societăţii birocratice. Toate aceste drumuri şi cărări duceau, duc şi vor continua să ducă spre cultura proletară, la fel cum economia politică elaborată de Marx ne-a arătat unde va ajunge societatea omenească, ne-a arătat trecerea la lupta de clasă, la începutul revoluţiei proletare.
Cînd în rîndurile tineretului şi în rîndurile unora dintre apărătorii noului învăţămînt se fac auzite atacuri împotriva vechii şcoli, cînd se spune că vechea şcoală era o şcoală a tocelii, noi le spunem că trebuie să luăm tot ce a fost bun în vechea şcoală. Nu trebuie să preluăm de la vechea şcoală sistemul de a împovăra memoria tînărului cu un bagaj enorm de cunoştinţe, dintre care 9/10 erau inutile, iar o zecime denaturate, dar aceasta nu înseamnă că putem să ne mulţumim cu concluziile comuniste şi să nu învăţăm decît lozincile comuniste. Aşa nu poate fi făurit comunismul. Poţi deveni comunist numai îmbogăţindu-ţi memoria cu cunoaşterea întregului tezaur elaborat de omenire.
Noi n-avem nevoie de buchiseala, dar trebuie să dezvoltăm şi să perfecţionăm, prin însuşirea faptelor fundamentale, memoria tuturor acelora care învaţă, deoarece comunismul se va transforma în ceva lipsit de conţinut, se va transforma pur şi simplu într-o firmă, iar comunistul va fi un simplu fanfaron dacă nu vor fi prelucrate în conştiinţa lui toate cunoştinţele dobîndite. Nu numai că trebuie să vă însuşiţi aceste cunoştinţe, ci să vi le însuşiţi astfel, încît să aveţi faţă de ele o atitudine critică, să nu vă încărcaţi mintea cu vechituri inutile, ci s-o îmbogăţiţi cu cunoaşterea tuturor faptelor fără de care în zilele noastre nu poţi fi un om cult. Dacă vreun comunist s-ar apuca să se laude cu comunismul său pe baza unor concluzii căpătate de-a gata, fără a depune o muncă cît se poate de serioasă, de grea, de amplă, fără a analiza faptele, pe care este dator să le privească critic, un astfel de comunist ar fi vrednic de plîns. Iar o astfel de superficialitate ar fi hotărît nefastă. Dacă ştiu că ştiu puţin, voi ajunge să ştiu mai mult; dar dacă cineva va spune că este comunist şi că nu are nevoie de cunoştinţe temeinice, apoi din el n-o să iasă nimic care să semene a comunist.
Vechea şcoală forma slugi de care aveau nevoie capitaliştii ; din oamenii de ştiinţă vechea şcoală făcea oameni care trebuiau să scrie şi să vorbească aşa cum le convenea capitaliştilor. Aceasta înseamnă că noi trebuie s-o înlăturăm. Dar dacă trebuie s-o înlăturăm, dacă trebuie s-o desfiinţăm, înseamnă oare aceasta că nu trebuie să preluăm de la ea tot ce a acumulat omenirea necesar pentru oameni? Înseamnă oare că nu trebuie să ştim să deosebim ceea ce era necesar capitalismului de ceea ce este necesar comunismului?
În locul vechiului muştru, care era practicat în societatea burgheză împotriva voinţei majorităţii, noi punem disciplina conştientă a muncitorilor şi ţăranilor, care îmbină ura împotriva vechii societăţi cu hotărîrea, priceperea şi capacitatea de a uni şi de a organiza forţele în vederea acestei lupte, pentru ca din voinţa a milioane şi sute de milioane de oameni răzleţiţi, dispersaţi, împrăştiaţi pe tot cuprinsul acestei ţări imense să făurim o voinţă unică, deoarece fără această voinţă unică vom fi în mod inevitabil înfrînţi. Fără această unire strînsă, fără această disciplină conştientă a muncitorilor şi ţăranilor, cauza noastră nu are sorţi de izbîndă. Fără aceasta nu-i vom putea învinge pe capitaliştii şi pe moşierii din lumea întreagă. Nici măcar temelia n-o vom consolida, fără să mai vorbim de construirea pe această temelie a unei societăţi noi, comuniste. Tot astfel, respingînd vechea şcoală, nutrind o ură cu totul legitimă şi necesară împotriva acestei şcoli, a vechii şcoli, apreciind hotărîrea de a distruge vechea şcoală, noi trebuie sa înţelegem că în locul vechii buchiseli, al vechii toceli, al vechiului muştru trebuie să punem priceperea de a ne însuşi întreaga sumă de cunoştinţe omeneşti şi de a ni le însuşi în aşa fel, încît comunismul vostru să nu fie ceva învăţat pe de rost, ci să fie ceva asimilat de voi înşivă, să reprezinte acele concluzii care sînt inevitabile din punctul de vedere al pregătirii moderne.
Iată cum trebuie puse problemele de bază atunci cînd vorbim despre sarcina de a ne însuşi comunismul.
Pentru a vă explica acest lucru, abordînd în acelaşi timp problema cum trebuie să învăţaţi, voi lua un exemplu concret. Ştiţi cu toţii că imediat după sarcinile militare, după sarcinile apărării republicii, în faţa noastră se pune sarcina economică. Ştim că nu vom putea construi societatea comunistă fără să refacem din temelii industria şi agricultura şi că trebuie să le refacem pe alte baze decît cele vechi. Trebuie să le refacem pe o bază modernă, construită după ultimul cuvînt al ştiinţei. Ştiţi că această bază este electricitatea, că numai după ce va fi realizată electrificarea întregii ţări, a tuturor ramurilor industriei şi agriculturii, numai după ce veţi fi rezolvat această sarcină, abia atunci veţi putea construi pentru voi societatea comunistă, ceea ce vechea generaţie nu va putea face. În faţa voastră stă sarcina reînvierii economice a întregii ţări, reorganizarea, refacerea atît a agriculturii cît şi a industriei pe o bază tehnică modernă, care să aibă la temelie ştiinţa modernă, tehnica înaintată, electricitatea. Doar înţelegeţi perfect de bine că oamenii fără ştiinţă de carte nu sînt potriviţi pentru electrificare şi că aici simpla ştiinţă de carte nu e de ajuns. Pentru electrificare nu e de ajuns să înţelegi ce este electricitatea; trebuie să ştii cum s-o aplici din punct de vedere tehnic atît în industrie cît şi în agricultură, precum şi în diferitele ramuri ale industriei şi ale agriculturii. Trebuie să învăţăm noi înşine acest lucru şi să învăţăm şi întreaga generaţie tînără de oameni ai muncii să-l facă. Iată sarcina care stă în faţa fiecărui comunist conştient, în faţa fiecărui tînăr care se consideră comunist şi îşi dă seama limpede că, intrînd in rîndurile Uniunii Tineretului Comunist, el şi-a asumat sarcina să ajute partidul să construiască comunismul, să ajute întreaga generaţie tînără să creeze societatea comunistă. El trebuie să înţeleagă că poate s-o facă numai prin însuşirea ştiinţei moderne, iar dacă nu-şi va însuşi această ştiinţă, comunismul nu va rămîne decît un deziderat.
Sarcina generaţiei precedente se reducea la răsturnarea burgheziei. Pe atunci sarcina de căpetenie era criticarea burgheziei, cultivarea în rîndurile maselor a urii împotriva ei, dezvoltarea conştiinţei de clasă, a priceperii de a-şi uni forţele. În faţa generaţiei noi stă o sarcină mai complexă. Voi nu numai că trebuie să vă uniţi toate forţele pentru a ajuta puterea muncitorească-ţărănească să înfrunte invazia capitaliştilor. Aceasta trebuie să o faceţi. Aţi înţeles perfect de bine că trebuie s-o faceţi, de acest lucru e conştient orice comunist. Dar aceasta nu-i suficient. Voi trebuie să construiţi societatea comunistă. Prima jumătate din această muncă este în multe privinţe înfăptuită. Vechiul a fost distrus, ceea ce şi trebuia făcut; el reprezintă azi un morman de ruine - şi trebuia transformat într-un asemenea morman de ruine. Terenul a fost curăţat, iar pe acest teren tînăra generaţie comunistă trebuie să construiască societatea comunistă. În faţa voastră stă sarcina de a construi, şi o puteţi îndeplini numai dacă vă veţi însuşi ştiinţa modernă, dacă veţi şti să transformaţi comunismul din formule, sfaturi, reţete, prescripţii şi programe de-a gata, învăţate pe dinafară, într-o forţă vie, care să coordoneze munca voastră nemijlocită, dacă veţi şti să transformaţi comunismul într-o călăuză a muncii voastre practice.
Aceasta este sarcina voastră, care trebuie să vă călăuzească în instruirea, educarea, ridicarea întregii generaţii tinere. Trebuie să fiţi primii constructori ai societăţii comuniste printre milioanele de constructori, în ale căror rînduri trebuie să se afle fiecare tînăr şi fiecare tînără.
Dacă nu veţi atrage întreaga masă a tineretului şi ţărănesc la această operă de construire a comunismului, nu veţi putea construi societatea comunistă.
Aici ajung în mod firesc la problema cum trebuie să învăţăm comunismul, în ce trebuie să constea particularitatea metodelor noastre.
Mă voi opri înainte de toate asupra problemei moralei comuniste.
Trebuie să vă educaţi în aşa fel, încît să deveniţi comunişti. Sarcina Uniunii Tineretului este să-şi organizeze activitatea practică în aşa fel, încît, studiind, organizîndu-se, unindu-se strîns, luptînd, acest tineret să se educe pe sine şi să educe pe toţi cei care văd în el un conducător, să educe comunişti. Trebuie ca toată munca în domeniul educării, pregătirii şi instruirii tineretului de azi să constituie o cultivare a moralei comuniste în rîndurile lui.
Dar există oare o morală comunistă? Există oare o etică comunistă? Fireşte că da. Lucrurile sînt înfăţişate adesea în aşa fel de parcă n-am avea o morală a noastră, şi foarte des burghezia ne acuză că noi, comuniştii, negăm morala. Acesta este un mijloc de a substitui noţiunile, de a arunca praf în ochii muncitorilor şi ţăranilor.
În ce sens negăm noi morala, negăm etica?
În sensul în care o propovăduia burghezia, care deducea această morală din poruncile domnului. În această privinţă noi spunem, fireşte, că nu credem în dumnezeu, şi ştim foarte bine că în numele lui dumnezeu vorbea clerul, vorbeau moşierii, vorbeau burghezii pentru a-şi face interesele lor de exploatatori. Sau în loc de a deduce această morală din necesităţile eticii, din poruncile domnului, ei o deduceau din fraze idealiste sau semiidealiste, care se reduceau întotdeauna tot la ceva foarte asemănător cu poruncile domnului.
Noi negăm orice etică de acest fel, orice morală luată din afara noţiunii de omenesc, din afara noţiunii de clasă. Noi spunem că aceasta este o minciună, o înşelătorie şi o îmbîcsire a minţilor muncitorilor şi ţăranilor în interesul moşierilor şi al capitaliştilor.
Noi spunem că morala noastră este pe deplin subordonată intereselor luptei de clasă a proletariatului. Morala noastră rezultă din interesele luptei de clasă a proletariatului.
Vechea societate era bazată pe asuprirea tuturor muncitorilor şi ţăranilor de către moşieri şi capitalişti. Trebuia să desfiinţăm această asuprire, trebuia să-i răsturnară pe moşieri şi capitalişti, pentru aceasta însă trebuia realizată o uniune. Bunul dumnezeu n-o să creeze o astfel de uniune.
O astfel de uniune au putut s-o dea numai fabricile, uzinele, numai proletariatul, instruit, trezit din vechea somnolenţă. Numai atunci cînd s-a format această clasă a început mişcarea de masă care a dus la ceea ce vedem acum - la victoria revoluţiei proletare într-una dintre ţările cele mai slabe, care de trei ani ţine piept asaltului burgheziei din întreaga lume. Şi vedem cum revoluţia proletară creşte, în lumea întreagă. Acum spunem, pe baza experienţei, că numai proletariatul a putut crea această forţă unită, care este urmată de ţărănimea fărîmiţată, răzleţită şi care a rezistat tuturor atacurilor exploatatorilor. Numai această clasă poate ajuta masele muncitoare să se unească, să-şi strîngă rîndurile şi să apere pînă la capăt, să consolideze definitiv şi să construiască definitiv societatea comunistă.
Iată de ce spunem: pentru noi morala luată în afara societăţii omeneşti nu există, ea este o înşelătorie. Pentru noi morala e subordonată intereselor luptei de clasă a proletariatului.
Dar în ce constă această luptă de clasă? Ea constă în răsturnarea ţarului, în răsturnarea capitaliştilor, în desfiinţarea clasei capitaliştilor.
Dar ce sînt clasele în general? Ceea ce permite unei părţi a societăţii să-şi însuşească munca celeilalte. Dacă o parte a societăţii îşi însuşeşte toate pămînturile, atunci avem clasa moşierilor şi clasa ţăranilor. Dacă o parte a societăţii are fabrici şi uzine, are acţiuni şi capitaluri, iar cealaltă parte lucrează în aceste fabrici, avem clasa capitaliştilor şi clasa proletarilor.
N-a fost greu să-l alungăm pe ţar - n-a fost nevoie decît de cîteva zile. Nu a fost prea greu să-i alungăm pe moşieri - acest lucru s-a putut face în cîteva luni; nici pe capitalişti nu este prea greu să-i alungăm. Dar este incomparabil mai greu să desfiinţezi clasele; împărţirea în muncitori şi ţărani continuă să existe. Dacă un ţăran stă pe lotul său de pămînt şi îşi însuşeşte surplusul de cereale, adică cerealele de care nu are nevoie nici el, şi nici vitele lui, iar toţi ceilalţi rămîn fără pîine, acest ţăran devine exploatator. Cu cît îşi opreşte mai multe cereale, cu atît e mai avantajos pentru el, iar ceilalţi n-au decît să flămînzească: „cu cît flămînzesc ei mai mult, cu atît mai scump voi vinde eu aceste cereale”. Este necesar ca toţi să lucreze după acelaşi plan comun, pe pămînturi comune, în fabrici şi în uzine comune şi după o rînduială comună. Este oare uşor de înfăptuit acest lucru? Vă daţi seama că în acest domeniu nu putem obţine rezolvarea tot atît de uşor ca atunci cînd e vorba de a alunga pe ţar, pe moşieri şi pe capitalişti. Aici e nevoie ca proletariatul să reeduce, să transforme o parte din ţărani, să atragă de partea sa pe ţăranii muncitori, pentru a sfărîma rezistenţa ţăranilor bogaţi, a ţăranilor care se îmbogăţesc din mizeria celorlalţi. Prin urmare, sarcina luptei proletariatului încă nu este epuizată prin aceea că 1-am răsturnat pe ţar, că i-am alungat pe moşieri şi pe capitalişti, şi tocmai în aceasta constă sarcina ordinei pe care noi o denumim dictatura proletariatului.
Lupta de clasă continuă; ea n-a făcut decît să-şi schimbe formele. Aceasta este lupta de clasă pe care o duce proletariatul pentru ca vechii exploatatori să nu se mai poată întoarce, pentru ca masa fărîmiţată şi înapoiată a ţărănimii să formeze o singură Uniune. Lupta de clasă continuă, iar sarcina noastră este să subordonăm acestei lupte toate interesele. Şi noi subordonăm morala noastră comunistă acestei sarcini. Noi spunem: morala este ceea ce serveşte la distrugerea societăţii vechi, exploatatoare, şi la unirea tuturor celor ce muncesc în jurul proletariatului, care făureşte societatea nouă, comunistă.
Morala comunistă este acea morală care se află în slujba acestei lupte, care uneşte pe oamenii muncii împotriva oricărei exploatări, împotriva oricărei mici proprietăţi, deoarece mica proprietate pune în mîna unei singure persoane ceea ce a fost creat prin munca întregii societăţi. La noi pămîntul este considerat proprietate comună.
Dar dacă din această proprietate comună eu îmi iau o anumită parte, o lucrez şi scot de pe ea de două ori mai multe cereale decît îmi trebuie mie, iar prisosul de cereale îl speculez? Dacă mă gîndesc că, cu cît sînt mai mulţi flămînzi, cu atît mai scump se vor vinde cerealele? Procedez eu oare atunci ca un comunist? Nu, procedez ca un exploatator, ca un proprietar. Împotriva acestui lucru trebuie să luptăm. Dacă lăsăm lucrurile aşa cum sînt, atunci totul se va rostogoli înapoi, spre puterea capitaliştilor, spre puterea burgheziei, aşa cum nu o dată s-a întîmplat în revoluţiile anterioare. Iar pentru a nu permite restabilirea puterii capitaliştilor şi a burgheziei, trebuie să împiedicăm neguţătoria, lucrurile trebuie aranjate în aşa fel, încît să nu se poată îmbogăţi unii pe socoteala celorlalţi, iar pentru aceasta trebuie ca oamenii muncii să se unească cu proletariatul şi să alcătuiască societatea comunistă. Tocmai în aceasta constă principala particularitate a ceea ce constituie sarcina fundamentală a Uniunii şi a organizării tineretului comunist.
Societatea veche era bazată pe principiul: ori jefuieşti tu pe altul, ori te jefuieşte altul pe tine, ori munceşti tu pentru altul, ori altul pentru tine, ori eşti stăpîn de robi, ori eşti rob. Şi e lesne de înţeles că oamenii crescuţi într-o astfel de societate îşi însuşesc, s-ar putea zice, o dată cu laptele mamei, mentalitatea, deprinderea de a gîndi, concepţia că eşti ori stăpîn de robi, ori rob, ori mic proprietar, mic slujbaş, mic funcţionar, intelectual, într-un cuvînt - om care se îngrijeşte numai de sine, ca să aibă el, iar ce face altul nu-1 interesează.
Dacă gospodăresc pe acest lot de pămînt, nu mă interesează ce se întîmplă cu altul; dacă altul flămînzeşte, cu atît mai bine, îmi voi vinde mai scump cerealele. Dacă am postul meu de medic, inginer, profesor, funcţionar, nu mă interesează cum se descurcă altul. Poate că linguşindu-i pe cei ce deţin puterea, făcîndu-le pe plac, îmi voi păstra postul, ba voi putea chiar să şi răzbat, să ajung în rîndurile burghezilor. Un comunist nu poate avea o asemenea mentalitate şi o asemenea stare de spirit. Cînd muncitorii şi ţăranii au dovedit că ştiu să se apere prin propriile lor forţe şi să făurească o societate nouă, atunci a început educaţia nouă, comunistă, educaţie în lupta împotriva exploatatorilor, educaţie în alianţă cu proletariatul împotriva egoiştilor şi a micilor proprietari, împotriva mentalităţii şi deprinderilor acelora care spun: eu îmi văd de interesul meu, iar de rest nu-mi pasă.
Iată în ce constă răspunsul la întrebarea cum trebuie să înveţe comunismul tînăra generaţie.
Această generaţie poate învăţa comunismul numai legînd fiecare pas al învăţăturii, al educaţiei şi al pregătirii sale de lupta neîncetată a proletarilor şi a oamenilor muncii împotriva vechii societăţi, a societăţii exploatatoare. Cînd ni se vorbeşte despre morală, noi spunem: pentru un comunist toată morala constă în această disciplină solidară şi în lupta de masă conştientă împotriva exploatatorilor. Noi nu credem într-o morală veşnică şi demascăm înşelătoria diferitelor basme despre morală. Morala serveşte societăţii omeneşti pentru a se ridica mai sus, pentru a se elibera de exploatarea muncii.
Pentru a înfăptui acest lucru, este nevoie de generaţia de tineri care au început să se transforme în oameni conştienţi într-o vreme cînd se duce o luptă disciplinată şi înverşunată împotriva burgheziei. În cursul acestei lupte tînăra generaţie va forma adevăraţi comunişti, acestei lupte trebuie să-i subordoneze şi de ea trebuie să lege fiecare pas în studiul, în pregătirea şi formarea sa. Educaţia tineretului comunist nu trebuie să constea în tot felul de discursuri înălţătoare şi reguli de morală. Nu în aceasta constă educaţia. Cînd oamenii au văzut cum au trăit sub asuprirea moşierilor şi a capitaliştilor părinţii lor, cînd ei înşişi au îndurat chinurile la care erau supuşi cei ce porneau lupta împotriva exploatatorilor, cînd au văzut cîte sacrificii a costat continuarea acestei lupte pentru apărarea cuceririlor, ce duşman crîncen au ei în moşieri şi capitalişti, - atunci în aceste condiţii oamenii au început să devină comunişti. La baza moralei comuniste stă lupta pentru întărirea şi desărvîrşirea comunismului. Tot aceasta stă la baza studiului educaţiei şi pregătirii comuniste. Iată în ce constă răspunsul la întrebarea cum trebuie să învăţăm comunismul.
Nu am avea încredere în învăţămînt, în educaţie, în studii dacă ele ar fi limitate la şcoală şi rupte de clocotul vieţii. Atîta timp cît muncitorii şi ţăranii mai sînt asupriţi de moşieri şi capitalişti, atîta timp cît şcolile se mai găsesc în mîinile moşierilor şi ale capitaliştilor, tînăra generaţie rămîne oarbă şi incultă. Şcoala noastră însă trebuie să dea tineretului cunoştinţele fundamentale, priceperea de a elabora el însuşi concepţii comuniste, ea trebuie să facă din tineri oameni culţi. În timpul cît oamenii învaţă în şcoală, ea trebuie să facă din ei participanţi la lupta pentru eliberarea de sub asuprirea exploatatorilor. Uniunea Tineretului Comunist îşi va justifica denumirea, va dovedi că este o Uniune a tinerei generaţii comuniste numai dacă fiecare pas pe care-1 face în învăţătura sa, educaţia sa şi pregătirea sa îl va lega de participarea la lupta comună a tuturor oamenilor muncii împotriva exploatatorilor. Căci voi ştiţi foarte bine că, atîta timp cît Rusia rămîne singura republică muncitorească, iar în tot restul lumii dăinuie vechea orînduire, orînduirea burgheză, noi sîntem mai slabi decît ei; că de fiecare dată ne ameninţă un nou atac; că numai dacă vom învăţa să fim strîns uniţi şi solidari, noi vom învinge în luptă şi, după ce vom prinde puteri, într-adevăr vom deveni de neînvins. Aşadar, a fi comunist înseamnă a organiza şi a uni întreaga generaţie care se ridică, a da exemplu de educaţie şi de disciplină în această luptă. Atunci veţi putea începe şi duce la bun sfîrşit construirea edificiului societăţii comuniste.
Pentru a face ca lucrul acesta să vă fie mai clar, voi da un exemplu. Noi ne zicem comunişti. Ce înseamnă comunist? Comunist este un cuvînt latin. Comunist înseamnă comun. Societatea comunistă înseamnă că totul e comun: pămîntul, fabricile, munca în comun, - iată ce înseamnă comunism.
Poate fi oare muncă în comun dacă fiecare îşi duce gospodăria pe lotul său? La munca în comun, nu ajungi cît ai bate din palme. Acest lucru nu e cu putinţă. El nu cade de-a gata din cer. El se cîştigă prin trudă, prin suferinţe, trebuie clădit piatră cu piatră. El se creează în luptă. Aici nu e vorba de vreo carte veche, - nimeni n-ar da crezare unei cărţi. Aici e vorba de însăşi experienţa vieţii. Cînd Kolceak şi Denikin înaintau dinspre Siberia şi dinspre sud, ţăranii erau de partea lor. Bolşevismul nu le plăcea, deoarece bolşevicii luau cerealele la preţuri oficiale. Dar atunci cînd ţăranii din Siberia şi din Ucraina au simţit pe propria lor piele ce înseamnă stăpînirea lui Kolceak şi a lui Denikin, ei au văzut că ţăranul nu are de ales; ori te duci la capitalist, şi el te dă în robie moşierului, ori îl urmezi pe muncitor, care, ce-i drept, nu promite rîuri de lapte şi munţi de pilaf, care îţi cere o disciplină de fier şi tărie într-o luptă grea, dar te scoate din robia capitaliştilor şi a moşierilor. Cînd pînă şi ţăranii înapoiaţi au înţeles şi au văzut aceasta din propria lor experienţă, ei au devenit partizani conştienţi, trecuţi printr-o şcoală aspră, ai comunismului. Tocmai o astfel de experienţă trebuie să pună la baza întregii sale activităţi Uniunea Tineretului Comunist.
Am răspuns la întrebările: ce trebuie să învăţăm, ce trebuie să luăm de la vechea şcoală şi de la vechea ştiinţă. Voi căuta să răspund şi la întrebarea cum trebuie să învăţăm acestea: numai legînd în modul cel mai strîns fiecare pas al activităţii în şcoală, fiecare pas al educaţiei, pregătirii şi studiului de lupta tuturor oamenilor muncii împotriva exploatatorilor.
Prin cîteva exemple luate din experienţa muncii unor organizaţii de tineret, vă voi arăta în mod concret cum trebuie să se facă această educaţie comunistă. Toată lumea vorbeşte despre lichidarea analfabetismului. Ştiţi că într-o ţară analfabetă nu se poate construi o societate comunistă. Nu este suficient ca Puterea sovietică să ordone sau ca partidul să lanseze o anumită lozincă, sau să trimită la această muncă o anumită parte dintre cei mai buni activişti. Trebuie ca însăşi generaţia tînără să se apuce de această muncă. Comunism înseamnă ca tineretul, tinerii şi tinerele care fac parte din Uniunea Tineretului, să spună: aceasta este treaba noastră, ne vom uni şi vom merge la sate pentru a lichida analfabetismul, pentru ca generaţia noastră tînără să nu aibă analfabeţi. Noi năzuim ca activitatea tinerei generaţii să fie consacrată acestei munci. Voi ştiţi că Rusia nu poate fi transformată repede dintr-o ţară înapoiată, analfabetă, într-o ţară de ştiutori de carte; dacă însă de treaba aceasta se va apuca Uniunea Tineretului, dacă întregul tineret va munci în folosul tuturor, atunci această Uniune, care grupează 400 000 de tineri şi tinere, are dreptul să-şi spună Uniunea Tineretului Comunist. Acestei Uniuni îi mai revine sarcina ca, în timp ce-şi însuşeşte diferite cunoştinţe, să ajute pe acei tineri care singuri nu pot să iasă din bezna analfabetismului. A fi membru al Uniunii Tineretului înseamnă a face în aşa fel, încît munca ta, forţele tale să fie închinate cauzei comune. Iată în ce constă educaţia comunistă. Numai printr-o astfel de muncă tinerii şi tinerele devin comunişti adevăraţi. Numai în cazul că în această muncă vor obţine succese concrete, ei vor deveni comunişti.
Să luăm, de pildă, munca în grădinile de zarzavat de la periferia oraşelor. Oare aceasta nu este o treabă utilă? Ea este una dintre sarcinile Uniunii Tineretului Comunist. Poporul flămînzeşte; în fabrici şi uzine bîntuie foamea. Pentru a scăpa de foamete trebuie să intensificăm cultura zarzavaturilor, agricultura însă se face după metode vechi. Este deci necesar ca elementele mai conştiente să se apuce de muncă, şi veţi vedea atunci că numărul grădinilor de zarzavat va creşte, suprafaţa ocupată de ele se va mări, rezultatele vor fi mai bune. Uniunea Tineretului Comunist trebuie să ia parte activă la această muncă. Fiecare Uniune sau fiecare celulă a Uniunii trebuie să considere că aceasta e o sarcină care îi revine direct.
Uniunea Tineretului Comunist trebuie să fie un grup de şoc, care în orice muncă să dea ajutor, să dea dovadă de iniţiativă. Membrii Uniunii trebuie să se comporte în aşa fel, încît orice muncitor - chiar dacă nu înţelege, poate, învățătura propagată de ei şi chiar dacă la început nici nu crede în ea - să vadă că are de-a face cu oameni care prin munca lor vie, prin activitatea lor îl fac să se convingă că ei sînt într-adevăr aceia care îi arată calea cea dreaptă.
Dacă Uniunea Tineretului Comunist nu va şti să-şi orînduiască în felul acesta munca în toate domeniile, înseamnă că ea se abate spre calea veche, burgheză. Educaţia noastră trebuie îmbinată cu lupta oamenilor muncii împotriva exploatatorilor, pentru a-i ajuta pe oamenii muncii să ducă la bun sfîrşit sarcinile care decurg din învăţătura comunismului.
Membrii Uniunii trebuie să folosească fiecare oră liberă a lor fie pentru a ajuta la o mai bună îngrijire a unei grădini de zarzavat, fie pentru a organiza învăţămîntul tineretului într-o fabrică sau uzină etc. Vrem să transformăm Rusia dintr-o ţară săracă şi mizeră într-o ţară bogată. Şi Uniunea Tineretului Comunist trebuie să unească pregătirea sa, studiile şi educaţia sa cu munca muncitorilor şi ţăranilor, iar nu să se închidă în şcolile sale şi să se mărginească doar la cititul cărţilor şi broşurilor comuniste. Numai în munca dusă laolaltă cu muncitorii şi ţăranii poţi deveni cu adevărat comunist. Oamenii trebuie să vadă că fiecare dintre aceia care s-au încadrat în Uniunea Tineretului este un om cu ştiinţă de carte şi în acelaşi timp ştie să şi muncească. Cînd oamenii vor vedea că din vechea şcoală am izgonit vechiul muştru şi 1-am înlocuit cu o disciplină conştientă, că fiecare tînăr se duce să lucreze la subotnice, că tinerii folosesc fiecare gospodărie din împrejurimile oraşelor pentru a ajuta populaţia, poporul va privi munca altfel decît era privită înainte.
Sarcina Uniunii Tineretului Comunist este de a organiza în satul sau în cartierul respectiv ajutorul într-o muncă - iau un mic exemplu - cum este asigurarea curăţeniei sau împărţirea hranei. Cum se proceda în societatea veche, capitalistă? Fiecare lucra numai pentru sine; nu interesa pe nimeni dacă sînt bătrîni sau bolnavi, sau că toată povara gospodăriei o poartă femeia, care din această cauză este oropsită şi aservită. Cine trebuie să lupte împotriva acestui lucru? Uniunile Tineretului, care trebuie să spună: noi vom schimba această stare de lucruri, vom organiza detaşamente de tineri, care să ajute la asigurarea curăţeniei sau la împărţirea hranei, vizitînd pentru aceasta în mod sistematic casele, şi care să activeze organizat în folosul întregii societăţi, repartizînd în mod just forţele şi arătînd că munca trebuie să fie o muncă organizată.
Generaţia acelora care au astăzi în jurul a 50 de ani nu poate spera să vadă societatea comunistă. Pînă atunci această generaţie va fi dispărut. Dar generaţia care are acum 15 ani va vedea societatea comunistă şi va construi ea însăşi această societate. Ea trebuie să ştie că toată sarcina vieţii ei este construirea acestei societăţi. În vechea societate munca se efectua în cadrul fiecărei familii, şi nimeni nu o coordona, afară de moşieri şi capitalişti, care asupreau masele populare. Trebuie să organizăm orice muncă, oricît de grea şi de murdară ar fi ea, în aşa fel, încît fiecare muncitor şi ţăran să-şi spună: eu sînt o părticică a marii armate a muncii libere şi voi şti să-mi clădesc viaţa fără moşieri şi fără capitalişti, voi şti să instaurez ordinea comunistă. Uniunea Tineretului Comunist trebuie să educe pe toţi, încă din anii tinereţii, în spiritul unei munci conştiente şi disciplinate. Numai în acest fel putem conta că sarcinile care ne stau acum în faţă vor fi rezolvate. Trebuie să contăm că va fi nevoie de cel puţin 10 ani pentru electrificarea ţării, pentru ca pămîntul nostru sărăcit să poată fi cultivat după ultimele cuceriri ale tehnicii. Generaţia care are astăzi 15 ani şi care peste 10-20 de ani va trăi în societatea comunistă trebuie deci să-şi organizeze întreaga ei învăţătură în aşa fel, încît zi de zi, în fiecare sat, în fiecare oraş, tineretul să rezolve practic diferite sarcini ale muncii în comun, fie ele cît de mici, cît de simple. În măsura în care acest lucru se va face în fiecare sat, în măsura în care se va dezvolta întrecerea comunistă, în măsura în care tineretul va dovedi că ştie să-şi coordoneze munca, în aceeaşi măsură succesul construcţiei comuniste va fi asigurat. Numai dacă va privi fiecare pas al ei din punctul de vedere al succesului acestei construcţii, numai dacă se va întreba mereu: făcut-am noi oare totul pentru a fi oameni ai muncii uniţi şi conştienţi, - numai atunci va reuşi Uniunea Tineretului Comunist să unească cei o jumătate de milion de membri ai săi într-o singură armată a muncii şi să-şi cîştige respectul tuturor oamenilor.